Cum mureau filosofii în Grecia veche - Gheorghe Vlăduţescu

Gheorghe Vlăduţescu

Lucrarea prezintă cultul morții și semnificația acestui concept în cadrul vechii culturi grecești; având ca punct central exemplificarea „morților” unor mari gânditori, precum: Thales din Milet, Philolaos din Crotona, Zenon din Elea sau Democrit.

Mai multe detalii

2369P

Nou

33,00 lei cu TVA

Ca „vieţile” şi „morţile” filosofilor, cel puţin, să poată fi făcute co‑participante la cunoaşterea, îndeosebi, a „posterităţii critice”, a destinului lor, trebuie să te raportezi la ele ca opere, într‑un sens non restrictiv. Adică la ele ca istorii de după, pe orizontala vieţii noastre însă. Cu o „istorie” care ne depăşeşte, în „lumea de dincolo”, sufletul, ceea ce a însufleţit un timp anume, poate să mai producă istorie ori poate nu. Cu toţii, fizic, pierim odată cu pieirea; cel mult, mai fiecare, mai rămâne o vreme, în amintirea celor din preajmă (cât supravieţuiesc şi ei dar, adesea, câtă memorie afectivă au); alţii, prin ce au înfăptuit. Filosofii grecilor (şi nu numai ai grecilor şi nu doar filosofii) vor fi beneficiat de o „viaţă” de după moarte, dar murind mereu şi altfel, mereu altfel, în funcţie de timp, de loc, de raportare. Totul, se înţelege, în spaţiul imaginarului, fără de constrângeri şi rigori, sau cu alte rigori decât acelea ale „realului”. Nu întotdeauna „morţile” imaginare sunt pe măsura staturii filosofilor şi cel mai adesea sunt fluctuante, urmând imprevizibile „traiectorii”. Nu o dată, „rele” (răuvoitoare), abia îşi maschează morala (eternă) a lui: „Una spui, alta faci”. Cele „bune” (binevoitoare) aduc însă cu hagiografia, ceea ce este firesc. De altminteri, ca şi în situaţia cealaltă, pentru că problema este de reprezentare şi de interpretare, iar nu de descriere sau redescriere. În imaginar nu se întâmpla o oglindire ori o reproducere a celuilalt plan, ci o recreare când nu o luare a lucrurilor de la început.

Gheorghe Vlăduțescu

 

Dacă s‑a născut în primul an al Olimpiadei a treizeci şi cincea (640) şi a murit în timpul celei de a cincizeci şi opta (548‑545), Thales din Milet ar fi trăit, cum credea Sosicrates, nouăzeci, nouăzeci şi ceva de ani. Apollodoros era mai prudent: 78. Dar fie că la 90, fie că la 78, petrecerea din viaţă i s‑ar fi întâmplat pe când „înţeleptul nostru... privea la o întrecere între atleţi, din cauza căldurii, a setei şi a slăbiciunii” (Diogenes Laertios I, 38, 39). „A murit izolat şi bătrân, în timp ce asista la un concurs gimnic, epuizat de arşiţă” (Scholii la Platon, in. remp. 600 A, 10 A 3 D.K.). După o scrisoare a lui Anaximenes către Pythagoras (apocrifă), Thales „ar fi avut un sfârşit nefericit. Într‑o noapte ieşi din curtea casei, cu slujitoarea lui, cum îi era obiceiul să privească stelele. Cufundat în contemplarea lor, uită unde se afla, dădu de marginea unei fântâni şi căzu înăuntru” (Diog. Laert. II, 4). O altă variantă, cu „morală” mai aspră a întâmplării, relatată tot de Diogenes Laertios (I, 34) cu Thales căzând într‑o groapă în timp ce privea cerul. Prilej pentru bătrâna care îl însoţea să‑l mustre, cum ar fi zis Hegel, abstract:„Cum vrei să ştii ce‑i în cer Thales, când nu eşti în stare să vezi ce‑i la picioarele tale”. Oricum va fi murit, nici nu‑şi aştepta moartea, nici nu se temea de venirea ei. Zicea (se spune) că „nu‑i nici o deosebire între moarte şi viaţă”. Pe mormântul lui s‑ar fi pus inscripţia: „Iată mormântul sărac ce ţine acum pe Thales înţeleptul vestit, cu faima e tot ceru‑a cuprins”. Diogenes Laertios (I, 39) avea să întocmească şi el un epitaf: „Căci atunci când privea o întrecere, Helios stăpâne, repede din stadion Thales de tine‑i răpit. Bine‑ai făcut că l‑ai luat mai aproape. Bătrânul, sărmanul, stelele, de pe pământ nu le mai zărea.”

 

„Nici moartea nu poate fi socotită ca unul din lucrurile înfricoşătoare prin natură, aşa cum nici viaţa printre lucrurile, de la natură, frumoase” (Sextus Empiricus, Schiţe pyrrhoniene).

 

 

AutorGheorghe Vlăduţescu
Specificații autorProfesor Emerit, conducător de doctorat la Facultatea de Filosofie şi membru al Academiei Române
Anul publicării2020
Format95 x 205 mm
Nr. pagini202
ColecțiaStudii si eseuri - Filosofie
eBook2277-cum-mureau-filosofii-in-grecia-veche-gheorghe-vladutescu-9786067483741.html
ID Hard Cover2277-cum-mureau-filosofii-in-grecia-veche-gheorghe-vladutescu-9786067483741.html
GenFilozofie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieSociologie si filozofie
ISBN978-606-748-374-1
Nota 
2021-02-07
Cum mureau filosofii

Această carte reunește date și legende care fac referire la momentul morții unor mari gânditori ai lumii și culturii vechi, grecești.

    Scrieți-vă propria părere

    Scrieţi un comentariu

    Cum mureau filosofii în Grecia veche - Gheorghe Vlăduţescu

    Cum mureau filosofii în Grecia veche - Gheorghe Vlăduţescu

    Lucrarea prezintă cultul morții și semnificația acestui concept în cadrul vechii culturi grecești; având ca punct central exemplificarea „morților” unor mari gânditori, precum: Thales din Milet, Philolaos din Crotona, Zenon din Elea sau Democrit.

    Scrieţi un comentariu

    Categoriaemblematic europa

    Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

    Cartea descrie datele morții marilor filosofi ai vechii Grecii.

    „Filosofii grecilor (şi nu numai ai grecilor şi nu doar filosofii) vor fi beneficiat de o „viaţă” de după moarte, dar murind mereu şi altfel, mereu altfel, în funcţie de timp, de loc, de raportare. Totul, se înţelege, în spaţiul imaginarului, fără de constrângeri şi rigori, sau cu alte rigori decât acelea ale realului”.

    Gheorghe Vlăduțescu

    Moartea este un fenomen care a ridicat multe semne de întrebare tuturor civilizațiilor. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au încercat să afle ce se petrece după moarte.

     

    Dacă în multe culturi și mitologii găsim o divizare a lumii în două, Paradis și Iad, în mitologia greacă, tărâmul morților este unul singur, condus de zeul Hades. Era un tărâm subpământean străbătut de cinci râuri: Acheron, râul tristeții, Cocytus, râul lamentării, Lethe, râul uitării, Phlegethon, râul focului și Styx, râul urii. Grecii aveau așadar o percepție pesimistă asupra morții. În unele legende tărâmul morților se divide și apar structuri separate ca Tartarul, tărâmul damnaților și Câmpiile Elizee, tărâmul eroilor. Lumea morților era bine delimitată de lumea celor vii, pătrunderea unui om viu pe tărâmul lui Hades fiind aproape imposibilă. Acest lucru s-a realizat însă, de câteva ori prin intermediul lui Heracles, dar și al lui Orfeu. Lumea morților era despărțită de cealaltă lume prin râul Styx, legătura fiind făcută printr-o barcă condusă de Charon. Grecii îngropau câteva monede împreună cu defunctul pentru a avea cu ce să îl plătească pe Charon, altfel mortul rămânea un an întreg pe mal, între viață și moarte. Câinele cu trei capete, Cerber, eriniile, spirite feminine ale răzbunării, kerele, entități ale morții și ale distrugerii apărau ținutul morților de intruși. Zeul grec al morții era Thanatos, fratele lui Hipnos, zeul somnului și apărea deseori înaripat. El aparținea generației preolimpiene și nu ținea seama de puterile celorlalți zei, ci îndeplinea totul după bunul său plac.

     

    Literatura grecilor antici nu oferă o imagine unitară a lumii de apoi. Deși ideea existenței sufletului sau a unei individualități de după moarte era străină credințelor grecilor, mișcări influențate de traci, egipteni sau orientali cum au fost orfismul, pitagorismul și cultul zeităților Demetra și Dionis s-au bazat pe aceste concepții, necunoscute de pildă lui Homer. Astfel, în cel de-al XI-lea cânt al Odiseei, sufletele morților invocate de Odiseu nu au o conștiință proprie, ci își dobândesc o anumită individualitate doar prin sângele animalelor sacrificate și prin interpretările lui Teiresias. Pe de altă parte, Eschil în Choeforele sau Sofocle în Electra presupun că sufletele celor morți pot fi îmbunate prin sacrificii, respectiv pedepsite de batjocura exercitată de cei vii. Și sufletul lui Darius în Perșii lui Eschil pare a duce o nouă existență după moarte, căci află de înfrângerea oștirilor lui Xerxes. Presocraticul Empedocle a susținut chiar o teorie a metempsihozei (fragmentele 115, 117, 146-7 în: Hermann Diels/Walther Kranz (îngrijitori de ediție): Die Fragmente der Vorsokratiker, vol. I, Berlin 1951).

     

    Teoria lui Platon despre moarte

    Filosoful grec Platon susținea, probabil influențat de orfism, că sufletul deține imortalitate. Drept pedeapsă pentru nelegiuirea primordială, sufletul este închis în corp ca într-un mormânt. Astfel, existența întrupată, ceea ce noi numim viață, însemna pentru Platon, moarte. Moartea era începutul vieții adevărate, dar aceasta nu avea loc decât după judecarea greșelilor săvârșite înaintea părăsirii corpului. După o perioadă de timp sufletul se reîncarnează. La fel ca în scrierea indiană "Upanișade", se susține astfel că sufletul este indestructibil, dar este condamnat să treacă mai multe etape până la o eliberare finală.

     

    Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu (n. 1937) este doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti din anul 1971, cu o teză despre inducţia aristotelică. De-a lungul carierei, a publicat peste 20 de volume pe teme de filosofie antică (ontologie, metafizică, etică), filosofia culturii, istoria ideilor filosofice, precum şi filosofie românească. În prezent, ţine un curs masteral de istoria filosofiei greceşti şi romane. Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu este Profesor Emerit, conducător de doctorat la Facultatea de Filosofie şi membru al Academiei Române.

    Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

    10 alte produse din aceeași categorie

    Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: