Despre interpretare-Aristotel (trad.Traian Braileanu)

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Sistem filosofic și științific conceput de Aristotel a oferit iluminare, a confruntat cu rezistență, a stârnit dezbateri și a schimbat, în mod decisiv, cursul gândirii filosofice; Despre interpretare fiind una din lucrările aristotelice fundamentale; o lucrare care îmbogățește cunoștințele tuturor pasionaților de filosofie.

Lucrarea începe prin analizarea propozițiilor categorice simple și trage o serie de concluzii privind problemele care apar în momentul în care se dorește o clasificare și o definirie a formelor lingvistice, precum termeni și propoziții simple, substantive și verbe, negație, cantitatea de propoziții simple, investigațiile asupra mijlocului exclus și a propozițiilor modale.

 Mai înainte e de stabilit ce este numele, ce şi verbul, apoi ce şi negaţia sau afirmaţia, ce şi propoziţia şi vorbirea. Sunetele vocale sunt simboluri ale afectărilor sufletului, iar cele scrise ale sunetelor emise. Apoi, cum nu toţi [oamenii] au aceeaşi scriere, nici sunetele nu sunt aceleaşi, pe când sunetele emise vocal sunt semne nemijlocite ale afectărilor sufletului, aceleaşi pentru toţi ca, de altfel, şi lucrurile cărora acelea le sunt imagini. Dar despre toate acestea, ele ţinând de altă cercetare, s-a vorbit în cărţile [scrierii] noastre Despre suflet. Şi cum gândul, în suflet, uneori nu este nici adevărat nici fals, alteori însă ori într-un fel, ori în altul, tot asemenea se întâmplă să fie în vorbire. Căci falsul şi adevărul atârnă de unire şi separare. Numele şi verbele, în sine, aduc cu noţiunea, nici în legătură nici în separaţie, ca de exemplu „om” sau „alb”, în cazul cărora, dacă nu li se adaugă ceva, nu există nici eroare nici adevăr. Ca punct de sprijin, tragelaphos [capră-cerb] care semnifică, totuşi, ceva, dar nici adevărat nici fals, câtă vreme nu se spune, prin adăugire, că este sau nu, în mod absolut sau într-un timp anumit.

Numele este sunet vocal, semnificativ, prin convenţie, în afară de timp şi alcătuit din părţi fără semnificaţie. Astfel, „Kallippos”, „[h]ippos” nu are în sine şi pentru sine înţelesul din „Kalos hippos” – cal frumos. Totuşi, nu este ca la numele simple, în care partea nu înseamnă nimic, pe când la cele compuse, deşi în sine nu semnifică, pare ca întregul să stea pentru ceva, ca în epaktrokeles, [vas de piraţi], keles [vas]. Prin convenţie vrea să spună că nici un nume nu este prin natură, ci numai când a devenit un simbol, de îndată ce şi sunetele nearticulate ca acelea ale animalelor arată ceva, dar nu numesc. „Non-om” nu este un nume. Dar nu există altă denumire ce am putea da. Nefiind nici vorbire, nici negaţie, am fi îndreptăţiţi să-i zicem nume indefinit, întrucât poate să numească orice, fie că este fie că nu este. 

Verb este cuvântul care arătând, în plus, timpul şi ale cărui părţi nu semnifică nimic, luate separat, dă semn de ceva ce se afirmă privitor la altceva. Că semnifică în plus timpul, de exemplu, „sănătatea” este nume, iar „a-fi-sănătos”, verb, întrucât indică faptul de a fi acum. Totodată, este mereu semn relativ la ceva care se spune despre altceva, anume al celor ce aparţin unui subiect sau sunt într-un subiect. În schimb, „este sănătos” sau „este nebolnav” nu sunt verbe, cu toate că arată timpul şi se află întotdeauna într-un subiect, dar pentru deosebire nu există o denumire. Pot fi numite, totuşi, verbe nedefinite dacă se spun, la fel, şi despre cele ce sunt şi despre cele ce nu sunt. Tot aşa nu sunt verbe, ci forme flexionare şi „însănătoşirea” şi „va însănătoşi”, distingându-se de verb prin faptul că acesta adaugă semnificaţia sa timpului prezent, pe când celelalte indică timpul anterior prezentului şi de după. În sine şi prin sine, verbele sunt nume şi semnifică asemenea acestora (pentru că, rostite, cel ce le rosteşte sieşi îşi concentrează mintea, iar ascultătorului atenţia), dar ele nu arată dacă este sau nu este ceea ce numesc. Aceasta întrucât nici „a fi” nici „a nu fi” nu stau pentru ceva anume, tot aşa cum cineva ar zice „fiind” doar pentru sine. Căci toate acestea nu sunt în sine, ele doar indicând o legătură care nu s-ar putea înţelege fără cele ce se leagă.

Vorbirea  este o succesiune de sunete cu semnificaţie convenţională cu părţi care, luate separat, pot să însemne ceva, ca simplu enunţ însă, iar nu ca afirmaţie sau ca negaţie. Exemplificând, zic că „om” numeşte ceva, dar nu că este ori că nu este pentru că afirmaţia sau negaţia rezultă doar atunci când se adaugă ceva. O singură silabă din „om” însă nu semnifică nimic ca în mys [şoarece], ys [rece], care este doar sunet. În cuvintele compuse însă, silaba înseamnă ceva, totuşi, nu prin ea însăşi, aşa cum am spus deja.

Aristotel (în greacă: Αριστοτέλης, Aristoteles) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul dintre cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice.

Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.

Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraș din Peninsula Calcidică, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea și bunicul lui Alexandru cel Mare. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea din familie aristocratică.

Opera

Aristotel a scris foarte mult; lucrările sale având o istorie interesantă. Acestea au fost redescoperite treptat. Unele dintre ele pot rămâne necunoscute și până în prezent.Poetica a fost descoperită abia în perioada Renașterii.

 După moartea lui Teofrast, urmașul lui Aristotel la conducerea școlii, lucrările marelui filosof sunt duse în Asia Mică, unde putrezesc în subsoluri, fiind readuse la Atena pe la 100 î.e.n. În 86 î.e.n., sunt aduse la Roma și ajung mai târziu până la Andronicus din Rodos. Vastul sistem filosofic și științific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate (logică, teologie, politică, estetică, fizică, astronomie, zoologie etc.) și profunzime, a stat la baza gândirii medievale creștine și islamice și a fost axul culturii Occidentului până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrări care îi sunt atribuite (Diogenes Laertios menționa 145), s-au păstrat 47.

Traian Brăileanu (1882- 1947) a fost un profesor și om politic legionar român, care a ocupat funcția de ministru al Educației Naționale, Artelor și Cultelor în Guvernul Ion Antonescu.

A fost licențiat al Facultății de Filosofie din Cernăuți, profesor la Liceul „Aron Pumnul”, doctor al Universității din Cernăuți (1909), decan al Facultății de Litere și Filosofie din aceeași localitate.

Brăileanu a fost unul din membrii fondatori ai Senatului Legionar.

După rebeliunea legionară a fost arestat și apoi achitat. În 1943 a fost internat în lagărul de la Târgu Jiu, iar în 1946 a fost arestat de regimul comunist, învinuit de „dezastrul țării” și condamnat la muncă silnică pe viață. A murit la 3 octombrie 1947, la penitenciarul Aiud, fiind înmormântat la Cimitirul „Sf. Vineri” din București.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualitații active, publicului ateșat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.