Viaţa lui Iisus - Georg Wilhelm Friedrich Hegel

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Această lucrare cuprinde perspectiva lui Hegel asupra evenimentelor definitorii ale creştinismului, în contextul culturii europene.

Iisus este fondatorul și figura centrală a creștinismului, și unul din cele mai importante simboluri ale culturii occidentale, majoritatea bisericilor creștine considerându-l drept Fiul lui Dumnezeu.

Iisus a fost un predicator iudeu din Galileea, Iudeea, ce a trăit în timpul ocupației romane a Israelului, a fost botezat de către Ioan Botezătorul, și a fost crucificat la Ierusalim în jurul anului 30, sub guvernarea lui Ponțiu Pilat.

Conform tradiției creștine apostolice, căreia i se datorează în mare măsură ceea ce se cunoaște despre Iisus, principalele texte sursă care discută despre Iisus sunt cele patru evanghelii canonice (Matei, Marcu, Luca și Ioan) la care se adaugă celelalte cărți ale Noului Testament. Trăsăturile fundamentale ale imaginii sale în creștinism se datorează anumitor evenimente majore ale existenței sale relatate în Biblie: Nașterea, Minunile săvârșite, Crucificarea și Învierea, precum și învățăturii și retoricii discursului său.

Dezvoltarea reprezentărilor lui Iisus Hristos, fără luarea în seamă a chipului său real sau presupus istoric, a dominat din antichitatea târzie până în prezent. Formele de expresie centrale ale acestei imagini îl reprezintă pe Hristos tronând ca Atotțiitor în Biserica Răsăritului, iar în Biserica Occidentului pe Hristos răstignit ca Mântuitor.

Raţiunea pură nesupusă vreunei îngrădiri, este Divinitatea însăşi. Planul lumii în genere a fost astfel ordonat după Raţiune ; căci numai raţiunea este aceea care îl învaţă pe om să-şi cunoască menirea şi ţelul absolut al vieţii sale. Ce-i drept, Raţiunea a fost adesea învăluită de întuneric; niciodată însă ea nu s-a stins cu totul, chiar şi în întuneric păstrându-se neîncetat o slabă licărire.

Printre iudei, Ioan a fost acela care a atras din nou atenţia oamenilor asupra unei demnităţi a lor, care nu trebuie nicidecum să le fie străină, ci pe care trebuiau să o caute în ei înşişi, în sinele [Selbst] lor adevărat; cu alte cuvinte, să nu o caute în descendenţa lor, nici în impulsul spre fericire şi nici angajându-se în serviciul cuiva cu deosebire venerat, ci numai în cultivarea scânteii divine de care au avut parte şi care le oferă mărturia că în sensul cel mai înalt, ei, oamenii, îşi află sursa în Divinitatea însăşi. Căci dezvoltarea raţiunii constituie unica sursă a adevărului şi a stării de linişte, sursă pe care Ioan nu pretindea că o posedă în mod exclusiv sau ca pe un lucru rar, de ea putând să se bucure în ei înşişi toţi oamenii.

Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831) a fost un filosof german, principal reprezentant al idealismului în filosofia secolului al XIX-lea.

Împreună cu Schelling fondează revista Kritische Zeitschrift der Philosophie. În 1807 publică lucrarea sa fundamentală Fenomenologia spiritului. Între 1808 și 1816 este rectorul gimnaziului din Nürnberg și publică lucrarea Știința logicii. În 1818, după o scurtă activitate la Universitatea din Heidelberg, ocupă catedra de filosofie la Universitatea din Berlin, care aparținuse lui Fichte, și începe, în prelegerile ținute, să propage propria sa filosofie, ce va fi succesiv publicată în Enciclopedia științelor filozofice (Enzyklopädie der philosophischen Wissenschaften, 1817-1830), cuprinzând filosofia dreptului, a istoriei, religiei, istoria filosofiei etc. Hegel moare la 14 noiembrie 1831, în Berlin, victimă a unei epidemii de holeră.

Filosofia lui Hegel este o filosofie a spiritului absolut și a dezvoltării sale dialectice, care constituie realitatea și evoluția sa. Această filosofie este în mod esențial determinată de noțiunea de "dialectică", care este în același timp un concept, un principiu al cunoașterii și al mișcării reale care guvernează existența lumii sau, după Hegel, istoria "Ideii", care după ce s-a exteriorizat în natură, revine la sine pentru a se realiza în formele culturale, urmând o ierarhie formală a unui conținut identic: artă, religie, filosofie.

Alexandru Boboc (1930- 2020) a fost un filosof român, membru titular al Academiei Române din 2012.

 În anul 1964 a obţinut titlul de doctor în Filosofie de la Universitatea din Bucureşti, specializându-se în istoria filosofiei moderne şi contemporane, filosofia culturii şi a valorilor, semiotică şi filosofia limbajului. De-a lungul ultimelor decenii, Profesorul Boboc s-a afirmat ca un specialist în sfera studiilor kantiene, a istoriei filosofiei şi filosofiei moderne, cu un interes deosebit pentru gânditori ca: Descartes, Leibniz, Hegel, Kierkegaard, Schopenhauer, Nietzsche, Dilthey, Husserl, Scheler, N. Hartmann. A coordonat peste 50 de teze de doctorat. În anul 1998, Academia Internaţională de Drept Economic şi Arte Audiovizuale din Chişinău i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa. A fost membru al Academiei Române.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

 Viața lui Iisus prezintă efortul lui Hegel de a surprinde semnificația spirituală a textelor sacre, biblice.

Traducerea, notele și comentariile sunt realizate de Alexandru Boboc.

Traducere după: HEGELSTHEOLOGISCHE JUGENDSCHRIFTEN nach den Handschriften der Königlichen Bibliothek in Berlin herausgegeben von Hermann Nohl, Tübingen, Verlag von J.C.B. mohr (Paul Siebeck), 1907, pp. 75-136.