Logica şi dreptul - coord. Drăgan Stoianovici

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc.

Prin informațiile prezentate de autori cu prestigiu în literatura contemporană și atent selectate și traduse de către prof. univ. dr. Drăgan Stoianovici, Logica și dreptul este olucrare inedită, care îmbogățește informațiile tuturor celor interesați de acestă ramură a logicii și de modul în care aceasta a  fost concepută și  dezvoltată în diferite părți ale lumii.

„Autorii textelor cuprinse în crestomație sunt dintr-o multitudine de țări de pe patru continente, în majoritate nume de prestigiu în literatura contemporană de logică juridică și filosofia dreptului. În literatura logică și filosofică românească sunt puține contribuții la problematica logică a dreptului, dar referiri la ea există, firește, în tratate de drept, manuale, dicționare și alte lucrări. Dată fiind dificultatea accesului la literatura străină din acest domeniu, mai cu seamă la cea din periodice, culegerea de față credem că va fi utilă în primul rând studenților în drept pentru seminariile de Logică juridică, precum și cadrelor didactice care predau această disciplină. Sperăm că va ea beneficia de atenție și din partea cadrelor didactice care predau alte discipline juridice, din partea cercetătorilor, dar și a juriștilor practicieni care, în timpul studiilor lor înainte de 1990, nu au beneficiat de un curs de logică sau nu au dobândit decât sumare noțiuni de logică generală , fără referiri semnificative la aplicații în teoria și practica dreptului”. Coord. D. Stoianovici

Prin logică (din greaca veche λογική, logike) se înțelege folosirea rațiunii în realizarea anumitor activități.Logica se folosește în mod predominant în filozofie, matematică și informatică. Logica a fost studiată din antichitate de către numeroase civilizații inclunzând India, China, Persia și Grecia. În Europa aceasta a fost răspândită ca disciplina lui Aristotel, care i-a acordat un loc esențial în filozofie. Studierea ei a fost inclusă în clasicul trivium, care includea de asemenea gramatica și retorica. Logica a fost dezvoltată în continuare de către Al-Farabi care a despărțit-o în două grupuri: ideea și dovada. Mai târziu Avicenna a redeschis studierea logicii. Iar în Est aceasta a fost dezvoltată de către Budism și Jainism.

1. Controverse privind rolul logicii în domeniul dreptului

Când sir Edward Coke spunea că „rațiunea este viața dreptului”1, el rostea un gând ce ar fi întrunit un larg asentiment al juriștilor nu doar din vremea sa, ci și din toată perioada de atunci încoace. Pentru că rațiunea este o valoare a cărei însemnătate este afirmată cu referire la o mare varietate de criterii de raționalitate, astfel încât, dat fiind înțelesul cuprinzător al rostirii lui Coke, ea nu putea să nu nimerească măcar una din țintele fixate de aceste criterii. Dintre ele, principiile logicii s-au bucurat de un mare respect în majoritatea domeniilor activității umane inteligente. Respectul pentru principiile logicii se întemeiază pe faptul că ele s-au dovedit indispensabile pentru bunul mers al treburilor omenești în cele mai esențiale sfere ale vieții civilizate. Raționamentul logic joacă, indiscutabil, un rol important în matematică, în științele fizice și, în fond, pretutindeni unde se urmăresc testabilitatea, stringența și coerența aserțiunilor și unde oamenii se feresc de evaluări arbitrare, de enunțuri vagi și de simpla arguție. Nu se poate nega că de multe ori oamenii se complac în astfel de comportamente mentale de bună voie și fără vreun regret. Un asemenea comportament poate fi comunicativ, ba chiar poate fi comunicativ și la un nivel propriu-zis uman.

O afirmare energică similară a rolului logicii în drept întâlnim la un distins jurist continental din secolul al XIX-lea, Trendelenburg, care spunea că, nicăieri, logica nu devine „atât de practică și de o importanță atât de crucială ca în drept”4. Ca exemplificări ale aceleiași opinii formulate apăsat de către teoreticieni contemporani ai dreptului, îi putem cita pe Julius Stone, care spune că „analiza logică este un ingredient indispensabil atât al educației juridice, cât și al practicii juridice”5 și pe sir George W. Paton, care spune că sugestia după care „s-ar putea ajunge la cea mai bună lege fără o utilizare adecvată a logicii este pur și simplu un nonsens.”6 Citatele de mai sus n-ar fi, până la urmă, altceva decât moduri diferite de a formula sau reformula un adevăr banal, dacă n-ar fi faptul, destul de ciudat, că lor li se pot opune rostiri ale altor autori eminenți din domeniul dreptului, care par să susțină o teză de-a dreptul contrară. Judecătorul Konstam, bunăoară, spune: „Noi, în Anglia, avem o profundă neîncredere față de raționamentul logic, neîncredere în bună parte întemeiată. Din fericire, jurisprudența noastră rareori a alunecat pe o asemenea pantă; iar în câteva din rarele prilejuri în care a făcut-o, rezultatele au fost dezastruoase”. Julius Binder a mers și mai departe, declarând că „pe tărâmul dreptului logica nu-i de nici un folos”7. În lumea jurisprudenței curților (în original: „ common-law world ”– n. trad.), din această categorie de judecăți privitoare la aplicarea logicii pe tărâmul dreptului, cel mai influent a fost dictonul, ce reverberează încă și acum, al lui Oliver Wendell Holmes: „nu logica reprezintă viața dreptului, ci experiența”8. Nu încape îndoială că cele două puncte de vedere opuse privitoare la rolul logicii în drept sunt susținute ambele cu seriozitate și argumentate în mod responsabil. 

Spusa lordului Halsbury că „orice jurist trebuie să admită că uneori dreptul nu e defel logic”și spusa lui Maitland că dreptul e „locul unde se întâlnesc viața și logica” par să sugereze o posibilitate de împăcare, dar numai în chip iluzoriu. Ele nu fac decât să prezinte într-un mod mai cumpănit aprecierile celor doi gânditori cu privire la rolul logicii în drept. Încercând să ne orientăm în această chestiune, este necesar mai cu seamă să localizăm evidentele exagerări ale diferitelor posibilități și să vedem ce au încercat de fapt să comunice părțile în dispută prin cuvintele pe care efectiv le-au folosit. Pentru controversa ce ne preocupă aici este deosebit de relevant să se vadă dacă dreptul este conceput ca un sistem de norme aflate mereu la dispoziție pentru a furniza premisa majoră la luarea unei hotărâri în indiferent ce speță, sau ca un corp de norme ce oferă doar anumite linii de orientare pentru luarea de hotărâri, orientare ce de multe ori se poate dovedi insuficientă, fiind atunci necesar ca cei ce aplică dreptul, îndeosebi judecătorii de la curțile de apel, să creeze ei norme care să ofere premisele majore trebuitoare pentru o încadrare logică stringentă a cazului în speță. Pe lângă menționatele ambiguități ale termenilor-cheie în disputa privind rolul logicii în drept, dezacordurile par a se datora și lipsei de claritate în ce privește rostul precis al logicii în raționamentul juridic. De aici s-a născut așanumita „eroare iraționalistă”ce constă în a infera, din considerentul că „regulile și criteriile logicii formale au o aplicabilitate hotărât limitată”, concluzia că logica n-ar putea aduce dreptului decât niște servicii banale.

Prof.univ.dr. Drăgan Stoianovici este Profesor Emerit al Universităţii din Bucureşti şi un membru marcant al Departamentului de Filosofie Teoretică. A obţinut titlul de doctor în filosofie în anul 1973 de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cu o teză despre termenii singulari în logică. Timp de peste patru decenii, a publicat şi predat în domeniile logicii generale, logicii moderne, filosofiei logicii, logicii discursului practic, argumentării şi gândirii critice, precum şi în domeniul logicii juridice. De asemenea, Profesorul Stoianovici a tradus în limba română un număr mare de texte fundamentale din sfera filosofiei teoretice şi a logicii.

Numeroase traduceri de cărţi de filosofie şi logică din engleză, franceză şi rusă, printre care: A Dictionary of Philosophy, ed. A. Flew; F. E. Peters, Greek Philosophical Terms; The Blackwell Encyclopedia of Political Thought, ed. D. Miller; K. Popper, The Open Society and its Enemies;  B. Russell, A History of Western Philosophy;H.- I. Marrou, Saint Augustin et la fin de la culture antique, Jeanne Hersch, L’étonnement philosophique, A. Vergez şi D. Huisman, Cours de philosophie (ultimele două în colaborare).