Tratat despre ființă - Corneliu Mircea

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Ontologia este o disciplină care adună sensurile autentice ale filosofiei; ale cărei studii și cercetări au marcat, în mod decisiv, cursul istoriei europene.

Analizând semnificația fiinţei, autorul conchide că aceasta este profund contradictorie, de vreme ce presupune neantul (înţeles ca alteritate infinită a entităţii sale). Adâncindu-i înţelesul, se poate constata că tocmai starea sa contradictorie îşi contrazice contradicţia, că fiinţa – ca mulţime infinită a aceleiaşi entităţi – se smulge din abisul stării paradoxale, devine şi astfel revine la sine.

Actuala versiune şi-a propus să ofere un text clar, concis, cu referinţe succinte, fără a pierde din vedere vreo clipă că un discurs despre Fiinţă reprezintă o încercare temerară pentru cel ce se încumetă să se apropie de paradoxalul ţinut originar, ascuns de regulă înţelegerii comune şi accesibil doar celor ce au suficientă răbdare să accepte provocarea unui limbaj calificat de cele mai multe ori ca fiind excesiv de abstract. În cele ce urmează, voi puncta câteva idei pentru a uşura efortul cititorilor ce şi-au propus să urmărească această lucrare a gândului, conştient fiind de faptul că orice scurtare şi schematizare simplifică şi deformează discursul filosofic a cărui frumuseţe se naşte tocmai din parcurgerea drumului, secvenţă cu secvenţă.

Cuvânt Înainte,

Autorul

Cartea de faţă încununează, prin amploarea, bogăţia şi adâncimea ei, stăruinţa unui sfert de veac închinat de autorul ei unei noi înţelegeri a temeiurilor ultime ale lumii. Prin ea, cugetarea filosofică românească a acestei vremi se află înzestrată cu o contribuţie la ştiinţa fiinţei, la nici un deceniu şi jumătate de la apariţia Tratatului de ontologie al lui Constantin Noica. Se vede bine că puterile gândirii româneşti n-au scăzut şi că efortul de a supune unei analize şi unei sinteze conceptuale, larg cuprinzătoare, însăşi esenţa fiinţei şi a devenirii este departe de a se fi încheiat cu marea operă filosofică a lui Lucian Blaga, pentru a-l pomeni numai pe el.

Ontologia (din limba greacă: όντος, genitivul participiului trecut al verbului ειναι = a fi, și λογια = învățătură despre...), termen creat în secolul al XVII-lea de către Rudolf Goclenius, este o disciplină filosofică, ramură fundamentală a metafizicii, al cărei obiect de studiu este Ființa și Existența, și categoriile în care acestea se împart: lucruri, proprietăți, procese, fapte. În literatura filosofică de limbă engleză, ontologia este opusă teoriei cunoașterii, făcându-se deosebirea între lucruri (sau atributele lor), așa cum sunt în sine, și felul cum ele ne apar.

Deja în filosofia antichității grecești s-a dezbătut problema „ființei a ceea ce există” (Sein des Seienden), de exemplu în Metafizica lui Aristotel. În Evul Mediu, reprezentanții scolasticei abordează temele ontologiei în relație cu discutarea problemelor teologice.

Scolasticii dezbat așa numitele transcendentalii (transcendentalia), prin care se înțeleg atributele cu care ne apar cele existente, cercetând categorii ca res (lucru), ens (existent), unum (unul), aliquid (ceva), bonum (binele), verum (adevărul) și, în parte, pulchrum (frumosul). Începând cu Christian Wolff (Philosophia Prima Sive Ontologia, 1730), ontologia se definitivează ca metafizică a ființei și existenței lucrurilor. Metafizica generală (metaphysica generalis), sau ontologia, se deosebește de Metafizicile speciale (metaphysica specialis), care au ca obiect existența lui Dumnezeu (Teologia naturală), a sufletului (Psihologia naturală) și a lumii (Cosmologia naturală). În Metafizicile speciale, problemele din anumite domenii ale ființării sunt dezbătute pe baze raționale, nu empirice. Immanuel Kant a criticat vehement această reprezentare a unei teorii a adevărului fundamental deductivă și în Critica rațiunii pure (Kritik der reinen Vernunft, 1781) încearcă să rezolve problemele ontologice pe baza filosofiei sale transcendentale.

În ontologia analitică modernă, în cadrul filosofiei analitice, sunt cercetate categoriile fundamentale: lucru, calitate și eveniment, precum și unele noțiuni ca parte și întreg, dependent și independent, care sunt atribute ale unor anumite entități. Pe primul plan se situează problema felului cum se comportă o categorie față de alta și dacă o anumită categorie poate fi caracterizată drept fundamentală. De aici se desprind și unele trăsături comune cu chestiunile de bază ale informaticii.

În ultimul timp problemele ontologice nu mai stau în centrul preocupărilor filosofice. Filosoful contemporan Willard Van Orman Quine (Word and Object - Cuvânt și obiect, 1961) este încă „confruntat” cu întrebarea privind ceea ce există, răspunsul său constând în faptul că lucrurile reprezintă variabile ale unei teorii generale a lumii – care nu mai are rezonanța filosofică a dezbaterilor ontologice din trecut.

Fiinţa se întemeiază prin sine şi faţă de sine (auto kath’hauto), fără a exclude într-un fel sau altul dialogul cu ştiinţele exacte (care, de altfel, au făcut un progres uriaş în ultimul secol, devansând – aş îndrăzni să spun – cuceririle mai puţin spectaculoase, poate, ale metafizicii).

Corneliu Mircea (n. 23 ianuarie 1944, Timișoara) este un filosof român, medic psihiatru, cadru didactic asociat la Universitatea de Vest din Timișoara. Preocupat de metafizică, a scris o serie de lucrări de filosofie, precum și poezie. Este membru al unor societăți științifice și laureat al premiilor Uniunii Scriitorilor din România.

Între 1950-1957 a fost elev al Școlii Elementare nr. 3 din Timișoara, apoi a urmat liceul Constantin Diaconovici Loga. A urmat cursurile Facultății de Medicină Generală a Institutului de Medicină Timișoara. S-a specializat în psihiatrie și în 1977 a obținut titlul academic de doctor. Până în 1972 a lucrat ca medic intern și medic secundar la Clinica de Psihiatrie Timișoara, iar apoi, ca medic specialist la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia. Din 1990 este medic primar, iar între 1997–2003 a fost directorul acestui spital.

A fost atras de filosofie, de lucrările lui Hegel și Platon și a fost influențat de Noica. Între 1991–1997 a coordonat Atelierul de Metafizică de pe lângă Societatea Timișoara. Simultan cu activitatea medicală, între 1993–1998 a fost cadru didactic asociat la Facultatea de Filosofie a Universității de Vest din Timișoara, unde a predat metafizica. În 1997 a obținut titlul academic de doctor în filosofie. Din 1999 activează la Secția de Teologie a aceleiași universități.

Este membru corespondent al Societății pentru Analiză Socială și Logoterapie Viena, membru al Societății Transeuropene Strasbourg-Paris și al Societății de Filosofie din Poitiers, fiind apreciat de personalități ca Jean-Louis Vieillard-Baron (fr). Într-o lucrare a sa, Vieillard-Baron evocă colaborarea îndelungată dintre Timișoara și Poitiers, menționând evenimente care s-au derulat între anii 1994–2006, multe din ele fiind organizate de Corneliu Mircea, pe carel-l consideră „un filosof prin vocație” (« C'est un philosophe par vocation qui exerce la médecine (...) »). În cadrul acestei colaborări, Corneliu Mircea a fost invitat în 1997 la Universitatea din Poitiers ca profesor invitat.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

Ediția include în prima parte un text semnat de Petru CreţiA, intitulat Cuvânt despre autor şi strădania sa.