Filosofia formelor simbolice - Ernst Cassirer

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Filosofia formelor simbolice, una din cele mai importante opere a lui Ernst Cassirer, contribuie la promovarea  semnificației și importanței culturii umane, în spațiul european.

În realizarea lucrării Filosofia formelor simbolice, filosoful neokantian Ernest Cassirer a pornit de la principii kantiene, în vederea elaborării unei teorii  a culturii prin care afirmă că limba, mitul, arta sau știința  sunt forme simbolice. Interpretate în acest mod, toate aceste simboluri nu mai trebuie înțelese  ca derivate ale unei legi universale a naturii umane și nici raportate la o instanță exterioară lor.

Un simbol (latină, symbolum, greacă, σύμβολον - simbolon) este o reprezentare a unui lucru, concept sau calitate. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule. Folosirea și manipularea simbolurilor permite comunicarea și explorarea relațiilor existente între lucruri, concepte și însușiri.

Cultura reprezintă o moștenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicație specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul și artele, mass media (presa, radioul, televiziunea), media interactivă (telefonul). În același fel se transmit gesturile, ritualurile, cunoștințele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi însușita prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini) dar și prin intermediul memoriei obiective (obiecte, peisaje, cărți, numere, reguli).

Uzul popular al cuvântului cultură în multe societăți occidentale poate reflecta chiar caracterul stratificat al acelor societăți. Mulți folosesc acest cuvânt pentru a desemna bunuri de consum ale elitelor și activități cum ar fi bucătăria, arta sau muzica. Alți folosesc eticheta de „cultură înaltă” pentru a o distinge pe aceasta de cultura „joasă”, desemnând toate bunurile de consum care nu aparțin acestei elite.

Teoreticienii culturii din secolul al optsprezecelea și începutul secolului al 19-lea și foarte mulți dintre cei de azi identifică cultura și civilizația pe care adesea le opun naturii. Astfel oamenilor cărora le lipsesc semnele culturii înalte par adesea mai naturali și observatorii critică sau dimpotrivă apără elementele culturii înalte care ar inhiba „natura umană”.

La sfârșitul secolului al XIX-lea antropologii au propus o definiție mai amplă a culturii, definiție care să poată fi aplicată mai multor tipuri de societăți. Ei au definit cultura drept natura umană și au observat că aceasta își are rădăcinile în capacitatea universal umană de a clasifica experiențele, de a le codifica și de a comunica simbolic. În consecință, societățile izolate dezvoltă culturi proprii, originale, dar componente ale diferitelor culturi locale se pot răspândi cu ușurință de la o comunitate la alta.

 Critica rațiunii devine astfel critică a culturii. Ea caută să înțeleagă și să dovedească cum întreg conținutul culturii, întrucât este mai mult decât un simplu conținut izolat, este întemeiat într-un principiu general al formei, are drept premisă o faptă originară a spiritului (subl. ns.). Abia aici teza de bază a idealismului își găsește propria și deplina confirmare. Atâta timp cât reflecția filosofică se referă numai la analiza formei pure a cunoașterii și se limitează la această temă, tot atâta timp nu poate fi complet distrusă nici forța concepției naiv-realiste despre lume. 

Ernst Cassirer (n. 28 iulie 1874, Breslau – d. 13 aprilie 1945, New York) a fost un filosof german neokantian. S-a născut la Breslau, in Germania (astăzi Wroclaw, Polonia), într-o familie de evrei înstăriți. A început prin a studia dreptul la Universitatea din Berlin (1892), dar s-a reorientat către literatură și filosofie, urmând și cursuri de istorie, filologie și științe la universitățile din Leipzig, Heidelberg și München.

Din 1896 a fost unul din studenții lui Herman Cohen la Universitatea din Marburg, la „școala neokantiană” al cărei exponent de seamă a devenit mai târziu. În 1899 a obținut doctoratul, iar în 1906 un post de Privatdozent la Berlin.

Reputația lui a crescut constant: în 1914 a primit Medalia „Kuno Fischer” a Academiei din Heidelberg pentru lucrarea Das Erkenntnisproblem. După război a ocupat un post de profesor titular la proaspăt înființata Universitate din Hamburg.

Anii de profesorat la Hamburg au marcat trecerea lui Cassirer de la marile teorii ale filozofiei (concretizate in monumentala Das Erkenntnisproblem in der Philosophie und Wissenschaft der neueren Zeit, 3 vol., 1906–1920 si Substanzbegriff und Funktionsbegriff, 1910) la limbă, mituri, artă și cultură.

Opera lui principală în această direcție, Philosophie der symbolischen Formen, a fost publicată în trei volume: Die Sprache (Zur Phänomenologie der sprachlichen Form) în 1923, Das mythische Denken in 1925 si Phänomenologie der Erkenntnis în 1929.

În Filosofia formelor simbolice Cassirer a aplicat principiile gândirii kantiene în direcția elaborării unei teorii a culturii prin care afirma ca limba, miturile, religia, arta, știința sunt forme simbolice, de unde și conceptul de om ca „animal simbolic”.

Alexandru Boboc (1930- 2020) a fost un filosof român, membru titular al Academiei Române din 2012.

 În anul 1964 a obţinut titlul de doctor în Filosofie de la Universitatea din Bucureşti, specializându-se în istoria filosofiei moderne şi contemporane, filosofia culturii şi a valorilor, semiotică şi filosofia limbajului. De-a lungul ultimelor decenii, Profesorul Boboc s-a afirmat ca un specialist în sfera studiilor kantiene, a istoriei filosofiei şi filosofiei moderne, cu un interes deosebit pentru gânditori ca: Descartes, Leibniz, Hegel, Kierkegaard, Schopenhauer, Nietzsche, Dilthey, Husserl, Scheler, N. Hartmann. A coordonat peste 50 de teze de doctorat. În anul 1998, Academia Internaţională de Drept Economic şi Arte Audiovizuale din Chişinău i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa. A fost membru al Academiei Române.