Despre intelepciunea anticilor - Francis Bacon

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

O carte de referintă pentru cultura europeană și pentru istoria gândirii. O carte care încearcă se explice fundamentele gândirii antice.

 Despre înţelepciunea anticilor - cu titlul original De sapientia veterum - scriere redactată direct în limba latină, probabil între anii 1605 şi 1608, şi publicată pentru prima oară în 1610, este prezentată de autor ca o încercare de interpretare filosofică a unora dintre miturile antice greceşti, ca redând, deci, nu ideile sale filosofice, ci pe ale poeţilor care au pus în circulaţie şi poate că au şi creat aceste mituri. Anticii despre înţelepciunea cărora este vorba în această lucrare nu sunt deci filosofii greci din cele circa opt secole de înflorire a gândirii filosofice greceşti, de la milesieni la alexandrini, cum s-ar putea presupune, filosofi pentru care se ştie că, în afară de rare excepţii - cum era cazul lui Democrit - el nu nutrea decât neîncredere, ci gânditori prefilosofici şi poeţi, care au trăit într-o perioadă anterioară, pentru înţelepciunea cărora el nutrea o admiraţie aproape fără rezerve. În realitate - cum s-a mai observat - sub masca tălmăcirii ideilor filosofice ale unor înţelepţi din vremuri străvechi, tălmăcire pe care el o considera anevoioasă şi supusă arbitrarului, Bacon şi le exprimă pe ale sale proprii, conştient fiind de aceasta şi mărturisind-o îndeajuns de deschis în prefaţa acestei scrieri, unde declară răspicat:

„Nu-mi este necunoscut nici cât este de mlădioasă şi de elastică o atare materie, nici cât este de lesne, cu puţintică dibăcie şi pătrundere, să născoceşti analogii închipuite şi să atribui cu destulă verosimilitate inventatorilor acestor ficţiuni idei pe care ei nu le-au avut niciodată“ - dar care, lasă el a se înţelege, sunt mai curând ale sale proprii. Căci iată ce spune el mai departe: „... un număr destul de mare de scriitori au schimbat înţelesul acestor fabule ale poeţilor spre a-l aplica propriilor lor invenţii sau măcar propriilor lor păreri, cărora ei voiau să le adauge veneraţia inspirată în mod firesc de lucrurile antice“.

Fabula este o scurtă povestire alegorică, care aparține genului epic, de obicei în versuri, în care autorul personifică animale, plante, fenomene ale naturii și lucruri care satirizează anumite năravuri, deprinderi, mentalități sau greșeli cu scopul de a le îndrepta. Ea are următoarea structură: povestirea propriu-zisă (istorioara cu tâlc) și morala (învățătura). Figura de stil folosită de obicei este personificarea.Fabula are două caractere: caracter satiric și caracter moralizator.

Prima fabulă cunoscută este „Privighetoarea și eretele”, pe care o povestește Hesiod, în jurul secolului VIII î.Hr., în „Munci și zile”. Este vorba de o biată privighetoare prinsă în ghearele unui erete (sau șoim) care, în plus, îi face morală. Această fabulă are rolul de a ne face să medităm asupra noțiunii de dreptate, cu ajutorul unui raționament antitetic în care personajul principal exploatează excesiv poziția de forță.

Ilustrație de Grandville pentru „Lupul și câinele” de Jean de La Fontaine

Ciclopii sau miniştrii de groază

Poeţii au închipuit că Jupiter, revoltat de barbaria şi de cruzimea ciclopilor, i-a prăvălit în Tartar şi i-a condamnat astfel la o închisoare veşnică; însă zeiţa Tellus (Pământul) l-a convins să-i elibereze şi să-i folosească pentru a-şi fabrica cu ei fulgerele. Zeul ascultând sfatul acesta, ciclopii s-au apucat de îndată să fabrice fulgere, precum şi alte instrumente de groază, lucrând fără răgaz şi într-un zgomot înfricoşător. Însă, cu trecerea timpului, Iupiter fiind mânios pe Esculap, fiul lui Apollo, fiindcă înviase un om prin puterea artei sale (el ascundea cu atât mai multă grijă această mânie, cu cât, nefiind provocată decât de o acţiune foarte lăudabilă în ea însăşi şi care fusese slăvită aşa cum se cuvenea, i se părea lui însuşi nedreaptă), i-a dezlănţuit în contră-i, prin uneltirile lui ascunse, pe ciclopi, care îi ascultară pe loc poruncile şi îl fulgerară pe Esculap. Apollo răzbună acest omor, străpungându-i pe ciclopi cu săgeţile sale, fără ca Iupiter să se opună.

Această fabulă pare a exprima alegoric purtarea unor regi; căci uneori principii cu o astfel de fire pedepsesc şi despoaie de funcţiile lor miniştri cruzi şi sângeroşi; dar apoi, înşelaţi de sfaturile lui Tellus, adică de sfaturi lipsite de generozitate şi care nu fac cinste nici acelora care le dau, nici acelora care le urmează, ei îşi amintesc de aceşti miniştri urgisiţi şi îi folosesc cu prilejuri în care cred că au nevoie de storcători nemiloşi şi de executori aspri ai dorinţelor lor. Aceştia din urmă, care sunt cruzi din firea lor şi, pe deasupra, înrăiţi de amintirea căderii lor, nu scapă prilejul de a îndeplini asemenea ordine cu tot zelul şi cu toată perseverenţa posibile; dar, întrucât sunt lipsiţi în mod obişnuit de prevedere şi se grăbesc prea mult să îndeplinească funcţia aceasta primejdioasă, ca să reintre în vază mai curând sau mai târziu, împinşi de cunoştinţa pe care o au despre intenţiile principelui, dar fără să fi primit ordine precise în privinţa aceasta, se fac vinovaţi de o execuţie barbară, care provoacă indignarea generală. Atunci principii, spre a se dezvinovăţi de complicitatea la atare acţiuni, le aruncă asupra acestor miniştri, îi părăsesc de îndată şi îi lasă în felul acesta expuşi mâniei, denunţurilor şi răzbunării rudelor şi prietenilor acelora împotriva cărora şi-au exercitat cruzimea. În fine, îi lasă în voia urii publice; iar atunci întregul popor aplaudă, prin aclamaţii zgomotoase, purtarea principelui, care pare a nu avea alt scop decât de a face dreptate, şi mii de urări pentru înflorirea sa, iar miniştrii aceştia de groază suportă, deşi cam târziu, osânda cuvenită.

 Francis Bacon (1561-1626), primul viconte de Sf. Alban, a fost un important filosof, om de stat și eseist englez. Este cunoscut și ca un susținător al revoluției științifice. Cele trei obiective ale lui Bacon au fost descoperirea adevărului, servirea țării sale și slujirea bisericii sale. Nu a propus o filosofie propriu-zisă, ci mai degrabă o metodă de dezvoltare a filosofiei. El a scris că, în timp ce filosofia folosea pe atunci silogismul deductiv pentru a interpreta natura, filosoful ar trebui în schimb să treacă prin raționament inductiv de la fapt, la axiomă, la lege. El a susținut că orice acțiune morală este acțiunea voinței umane, care este guvernată de credință și stimulată de pasiuni; bunul obicei este ceea ce ajută oamenii să-și îndrepte voința spre bine; nu se pot face reguli universale, întrucât atât situațiile, cât și oamenii diferă. Ideile lui Bacon cu privire la îmbunătățirea societăților umane au fost foarte influente din vremea vieții sale pană în epoca contemporană. Scrierile sale au inspirat mișcări intelectuale precum marile proiecte de reformă religioasă și socială din Anglia anilor 1640-1660, înființarea primelor academii științifice în Anglia și Franța, Iluminismul francez sau proiectul unei științe universale de tip inductiv.

Francis Bacon a a dezvoltat un sistem funcțional pentru catalogarea cărților, împărțindu-le în trei categorii - istorie, poezie și filosofie - care ar putea fi în continuare împărțite în subiecte și rubrici mai specifice.

Bacon a fost educat la Trinity College, Cambridge, unde a urmat riguros curriculum-ul medieval, în mare parte, în latină.

Bacon a murit de pneumonie, în 1626, la 65 de ani.  El este înmormântat la Biserica Sf. Mihail, St. Albans, Hertfordshire.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului ateșat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

Ediția este tradusă de Alexandru Posescu, care semnează și notele introductive.

Cartea descrie ideile poeților care au creat și au pus în circulație miturile lumii antice.