Incursiune in lumea sufletului - Constantin Balaceanu Stolnici

Constantin Bălăceanu-Stolnici

Cum a fost interpretată „ființa umană”, de-a lungul istoriei, în spațiul cultural european și circum-mediteranean? Ce este „sufletul” potrivit marilor gânditori? Alătură-te incursiunii propuse de Constantin Bălăceanu Stolnici – începând din paleolitic și până în zilele noastre –, în căutarea răspunsurilor la aceste întrebări.

Mai multe detalii

0922P

Nou

36,00 lei cu TVA

Sufletul situează omul la granița dintre dimensiunea materială și dimensiunea transcendentală. Elitele vremurilor au încercat să definească natura sufletului încă de la începuturilegândirii umane –

în dorința lor de a cuprinde cele mai absconse și adânci sensuri ale ființei.

Ce au în comun aceste viziuni  și în ce constau diferențele de interpretare?

„Orice demers pentru cunoașterea omului, indiferent de pe ce poziții (spiritualiste, agnostice sau materialiste) este condus, duce inevitabil la fascinanta și misterioasa problemă a psihismului uman și a acelei extraordinare enigme a conștienței .

 De aceea sufletul uman constituie un subiect esențial al antropologiei, atât a celei strict științifice (biopsihologice), cât și a celei culturale.

 Puține preocupări umane se bucură de o universalitate și o perenitate ca aceea legată de suflet și care a fost și este abordată în paralel de științele exacte, de filosofie și teologie, dar și în contextul – e drept – mai nebulos al demersului magic cult și popular (folcloric)”

- Constantin Bălăceanu Stolnici.

În spațiul cultural european și circum-mediteranean, din paleolitic (acum circa 90.000 ani) și până în prezent s-a menținut modelul dualist al ființei umane cu o componentă materială (soma) și un suflet spiritual imaterial (psyché). S-a luat în considerare și o posibilitate triadică: corpul (soma) – sufletul (psyché) – spiritul (pneuma), în care sufletul este suma funcțiilor psihologice (anima), comun cu animalele, iar spiritul (animus) este un principiu divin (daimonic) specific ființei umane.

Sufletul (anima) a fost privit ca forța animatoare care dă viață corpului și îi conferă autonomia (Socrate, Platon, Aristotel, Plotin, Augustin, T. d’Aquino, Dante ș.a.).El ar permite realizarea activității vitale, fiind primul motor (energia) corpului și principiul ce determină identitatea (self, ego – Locke, Berkeley, Kant, Hegel ș.a.).

Imaterialitatea sufletului (spirit sau animus – Platon, Plotin, Augustin, Descartes etc.), contestată în numele unei anumite substanțialități (Aristotel), a fost atribuită omului (nu animalelor și plantelor). În general conceptul de suflet a ridicat problema relației sale cu corpul (suprapunere, contopire etc.). Mulți au admis separabilitatea sufletului de corp, înainte și după moarte, ca și în timpul vieții (Frazer), în vise și ca fantome (Homer, Vergiliu, Dante, Shakespeare, Frazer etc.).

Aceasta a condus la doctrina nemuririi sufletului și, în cadrul acestuia, uneori a metempsihozei (Empedocle, Pitagora, Platon, Plotin, Virgil, Dante, Moise din Leon, Isaac Luria ș.a.). În cadrul acestei relații suflet-corp s-a considerat când coruperea sufletului de către corp (Platon, Epictet, Plotin, Sf. Augustin, T. d’Aquino, Calvin), când sechestrarea acestuia în materialitatea somei (Basilide, Valentin). Există o primă confuzie privind originea sa prin creație individuală sau prin emanație (multiplicare) dintr-un suflet uman androgin primordial unic (Anthropos terestru) sau din Sufletul Universal și o controversă secundară privind creația sa cu ocazia fiecărui corp creat sau folosirea unei „rezerve“ de suflete precreate.

Relația corp-suflet a generat în creștinism dogma reînvierii corpurilor la sfârșitul lumii, căci sufletele fără corp sunt considerate incomplete (d’Aquino) și astfel private de perfecțiunea lor.

 În această viziune corpul e considerat ceva pozitiv (creat de Dumnezeu), spre deosebire de punctul de vedere al gnosticilor, care considerau corpul drept ceva negativ, malefic de care trebuie să scapi (fiind creat de un Demiurg negativ – Plotin, Basilide, Valentin, Origen și Socrate).

AutorConstantin Bălăceanu-Stolnici
Specificații autorom de știință român, medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Academiei de Științe Medicale din România
Anul publicării2003
Format140 x 200 mm
Nr. pagini352
ColecțiaFilosofie
eBook1338-incursiune-in-lumea-sufletului-constantin-balaceanu-stolnici-9789735962005.html
ID Hard Cover1338-incursiune-in-lumea-sufletului-constantin-balaceanu-stolnici-9789735962005.html
GenFilozofie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieSociologie si filozofie
ISBN973-596-200-4
Nota 
2021-05-07
Incursiune în lumea sufletului

Știința contemporană este confruntată cu imposibilitatea de a defini clar sufletul. Unii îl neagă, alții îl venerează!

    Scrieți-vă propria părere

    Scrieţi un comentariu

    Incursiune in lumea sufletului - Constantin Balaceanu Stolnici

    Incursiune in lumea sufletului - Constantin Balaceanu Stolnici

    Cum a fost interpretată „ființa umană”, de-a lungul istoriei, în spațiul cultural european și circum-mediteranean? Ce este „sufletul” potrivit marilor gânditori? Alătură-te incursiunii propuse de Constantin Bălăceanu Stolnici – începând din paleolitic și până în zilele noastre –, în căutarea răspunsurilor la aceste întrebări.

    Scrieţi un comentariu

    Categoriaemblematic Europa

    Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

    Această carte ne dezvăluie modul cum homo cogitans s-a frământat să dezlege în fond propria sa ființă, folosindu-se de observația realității, interpretarea ei rațională (științifică și filosofică), dar și irațională (teologică și magică).

     În stadiul actual al științei problema sufletului continuă să fie o enigmă.

    Sufletul este unul dintre marile mistere ale vieţii, despre care ne-am obişnuit să gândim că există, dar, pentru că scapă de zona materialului, a palpabilului, nu poate fi definit, deşi existenţa noastră nu poate fi concepută făcând abstracţie de o astfel de dimensiune.

    Indiferent de felul în care a fost numit, în funcţie de convingeri, credinţe, religii, curente de gândire – conştiinţă, eu superior, energie vitală, principiu activ, Qi (în cultura tradiţională orientală), elan vital, lumină, spirit etc.- ideea în jurul căreia se construieşte acest concept este aceeaşi – sufletul este legătura dintre corp şi spirit, este esenţa fiinţei.

    Francis Crick, laureatul premiului Nobel pentru descoperirea structurii moleculare a ADN-ului, făcea valuri în 1994 cu ocazia publicării cărţii sale „The Astonishing Hypothesis”, în care susţinea că sufletul este o iluzie perpetuată doar de credinţa noastră în ea. Omul de ştiinţă oferea o veste dură cititorilor încă din primele rânduri: „«Tu», bucuriile şi necazurile tale, amintirile şi ambiţiile tale, sentimentul de identitate personală şi de liber arbitru – toate acestea nu sunt nimic mai mult decât comportamentul unui număr uriaş de celule nervoase şi al moleculelor asociate lor”.

    În cele două decenii scurse de la publicarea acestei cărţi, ştiinţa a făcut numeroase progrese în domenii precum neuroştiinţa ce permit evaluarea dovezilor care contestă sau atestă existenţa sufletului, concept despre care filozoful Stephen Cave afirma că este „cea mai importantă idee din istoria omenirii”.

    În antichitatea greco-romană componenta materială a sufletului (anima), numită și pneuma, din modelul ternar animus – anima – soma (corp), a ridicat în primul rând problema compoziției sale. Toți autorii antichității au fost de acord că este vorba de o materie fluidă specială (fină, subtilă).

    Rând pe rând s-a considerat că e vorba de o pulbere stelară nedefinită (școala pitagoreică), apă redusă la principiul ei (Thales, Hippo), aerul (Anaximene, Diogene), focul (Heraclit), foc amestecat cu pământ (Parmenides), foc și aer (Aristotel), foc, aer și „vânt“ (Lucretius) sau dintre cele patru elemente cosmice: foc, aer, apă și pământ (Empedocle).

     Critias credea că este un derivat al sângelui (ca și Aristotel), Anaximandru că pneuma e formată din apeiron, Platon și Xenocrate credea că e alcătuit din eter, iar Cicero dintr-un al cincilea element (chintesența), toate acestea nedefinite.

     Atomiștii (Democrit, Leucipp) susțineau că anima e formată din atomi sferici. Originea sufletului material (anima) pentru antici este în lumea stelară (supralunară), de unde pătrunde în atmosfera ce intră în corp prin respirație (Hipocrates). Din lumea stelelor aduce niște influențe astrologice ce participă la existența umană.

    Autorii antichității greco-romane au luat în considerare trei componente ale animei (phrenes = impulsiunile instinctive și funcțiile vegetative; thymos = emoțiile sau stările afective și nous = funcțiile cognitive), cărora le-au atribuit locuri diferite în organism, ce comunică între ele prin artere (unde circulă sânge, aer și pneuma) și vene (cu sânge și pneuma). Tot sistemul comunică cu restul corpului și organele de simț prin artere, vene și nervi (poroi), considerați tuburi pline cu pneuma. Aceasta este esența modelului pneumatic, care a prezentat, în funcție de autori, mai multe variante.

    La originile acestui eseu au stat atât preocupările mele în legătură cu istoria ideilor și culturii, cât și cele din domeniul științelor creierului. Punctul de plecare a fost vechea mea lucrare de acum 30 de ani, Anatomiștii în căutarea sufletului, la care se pot adăuga două alte lucrări de cultură generală – Cunoaștere și știință1 și Introducere în studiul kabbalei iudaice și creștine –, și două monografii, Neuropsihologia postmodernistă și Structuri centrale ale sistemului nervos –, precum și unele prelegeri ținute la Institutul de Antropologie „Fr. Rainer“ al Academiei Române.

    Constantin Bălăceanu-Stolnici (n. 6 iulie 1923, București, România) este un om de știință român, medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Academiei de Științe Medicale din România.

    Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a născut la 6 iulie 1923, la București, fiind descendent al vechii familii boiereşti a Bălăcenilor, care a aparținut nobilimii, cu origini în secolul al XIII-lea, şi căreia, în secolul al XVII-lea, aula imperială vieneză – Leopold I – i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German și i-a concesionat stema. „Bălăcenii” au fost mari ctitori de biserici, ridicând nu mai puţin de 16 lăcaşuri de cult, au fost inteligenţi, unii au fost risipitori, dar au jucat un rol extrem de important în destinul Munteniei.

    Constantin este fiul lui Grigore Bălăceanu-Stolnici (1876 – 1967), fost ataşat comercial, şi al Ştefaniei Riegler (1893 – 1980), şi fratele Elenei Bălăceanu-Stolnici (1924 – 2001).

    Bălăceanu-Stolnici a urmat Liceul „I.C. Brătianu” din Pitești, absolvit în anul 1941, iar în perioada 1941-1947 urmează cursurile Facultății de Medicină din București.

    A susţinut memoriul de docenţă în anul 1947, care a fost aprobat de comisia prezidată de prof. O. Sager, însă a fost respins din motive politice, el obținând totuşi, în anul 1948, titlul de Doctor în Medicină și Chirurgie, cu teza „Considerații asupra complexului cerebelo-dento-olivar”, realizată sub conducerea profesorului Ion T. Niculescu.

    În perioada 1944-1949 a fost mai întâi preparator, apoi asistent la catedra de Anatomie a profesorului Gr.T. Popa și mai apoi a prof. E. Repciuc, iar între 1949 şi 1952 a fost asistent la catedra de Neurologie a prof. N. Ionescu-Sisești.

    A fost Extern (1943-1946) și Intern prin concurs (1947-1949) al spitalelor din București, fiind şi ultimul președinte al Societății internilor și foștilor interni, desființată în mod abuziv în anul 1948.

    A scris peste 25 de cărţi, fie specializate pe neuroștiință, în limbile română şi franceză:

     „Elemente de Anatomie și Fiziologie a Sistemului Nervos”, 1948, „Elemente de neurocibernetică”, în colaborare cu Edmond Nicolau, 1967, Personalitatea umană – o interpretare cibernetică (în colab. cu Edmond Nicolau), 1972, „Équilibre du corps et de la pensée”, în colaborare cu R. Bizé, Paris 1968, „Neurogeriatria”, 1984, „Tratat de geriatrie practică”, 1998, sau „Structuri centrale ale sistemului nervos”, 2001, fie volume pe teme diverse, cum sunt „Cele Trei Săgeți” – studiu de istorie națională, 1995, „Saga baronilor du Mont. 900 de ani de istorie politică și militară a Europei”, 1995, „Introducere în studiul kabbalei iudaice și creștine”, 1996, „Saga Bălăcenilor”, 2001, sau „Gândirea magică, geneză și evoluție, scrisă în colaborare cu Magdalena Berescu, în 2009.

    A comunicat şi publicat circa 300 de lucrări ştiinţifice şi a inventat, împreună cu dr. A. Willenz şi I. Bruckner, un termometru electronic pentru măsurarea tensiunii intraoculare, iar împreună cu Edmond Nicolau, un model original al neuronului, două modele sinoptice, modele de module neuronale şi un model holografic al organizării cortexului cerebral, invenţii menţionate în literatura de specialitate şi în dicţionare.

    Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

    Ediția include diferite imagini care sugerează Model clasic al sufletului (cu un centrude putere), Sistemul de comunicare cu memorie sau Tipuri de rețele neuronale (Lorente de No).

    Lucrarea descrie diferite perspective și viziuni asupra ființei și a sufletului uman.

    10 alte produse din aceeași categorie

    Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: