Apologie şi rânduială. Studii introductive, traduceri şi note de Dan Negrescu (e-book) - Sfântul Ieronim
Sfântul Ieronim
- Scrieţi un comentariu

Oricât ar fi de ascuţită şi şlefuită o sabie, dacă zace mult timp vârâtă în teacă, se părăgineşte din pricina ruginii, iar strălucirea falei de odinioară i se pierde.
Autorul
E00002433
Numai online
Acest produs nu se mai află pe stoc
Data disponibilității:
Oricare, de vreme ce pătrunde primul în mănăstire, se aşază primul, se plimbă primul, spune cel dintâi psalmul, îşi întinde mâna către bucatele de pe masă înaintea celorlalţi, se împărtăşeşte mai înainte în Biserică; nici vârsta nu este luată în seamă printre ei, ci doar mărturisirea.
Autorul
Nu tăgăduiesc că noi toţi care credem în Christos, am venit din rătăcirea idolatră41. Căci nu ne naştem, ci renaştem creştini. Dar pentru că odinioară i-am cinstit pe idoli, acum ar trebui să nu-L slăvim pe Dumnezeu, ca nu cumva să părem a-I aduce Lui o cinstire asemănătoare cu cea dată idolilor?
Autorul
Autor | Sfântul Ieronim |
Specificații autor | important teolog creștin, considerat unul din cei patru părinți ai Bisericii de Apus, doctor al Bisericii |
Traducator/editor | Dan Negrescu |
Anul publicării | 2021 |
Format | 95 x 205 mm |
Nr. pagini | 100 |
Colecția | Cărţilor de seamă |
Hard Cover | 2423-apologie-si-randuiala-studii-introductive-traduceri-si-note-de-dan-negrescu-sfantul-ieronim-9786067484823.html |
ID eBook | 2423-apologie-si-randuiala-studii-introductive-traduceri-si-note-de-dan-negrescu-sfantul-ieronim-9786067484823.html |
ISBN | 978-606-748-508-0 |
10 alte produse din aceeași categorie
Sărbătorile evreiești - ebook - Carmen...
Lucrarea de față este un modest eseu prin care am încercat să răspund unor întrebări, ceea ce a dus la apariția altora. Acesta este, însă, un lucru minunat, printre primele pe care le-am învățat cu ocazia studiului Bibliei, a culturii și civilizației ebraice.10,00 leiNumai onlineBucătăria de vară a românului - Studii...
Două dintre cele mai apetisante volume ale cunoscutului om de televiziune și scriitor, Radu Anton Roman: Etnoculinarul românesc, un album complet ilustrat, care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui gurmand și Bucate, vinuri și obiceiuri românești, cea mai completă și savuroasă carte de bucate și povești românești.247,00 leiPsihologia educației - coordanator Marin...
Cartea probează capacitatea autorului de valorificare a unui volum mare de informații științifice situate la linia de intersecție intradisciplinară și interdisciplinară existentă între psihologie (generală, a vârstelor, cognitivă, socială) și pedagogie (teoria educației, teoria instruirii, teoria curriculumului).15,00 leiNumai online
Transcendență și imanență - Ion Popescu
Părintele Popescu vine, în această carte, ca teolog care dialoghează cu filosofia în primul rând pentru teologie, dar și în al doilea, pentru filosofia însăși.Atâta de polisemice prin diversitatea semnificărilor, transcendența și imanența nu pot fi bine înțelese decât prin exercițiu dialogal prin care părțile pe cât se instituie pe atâta se presupun...15,00 leiNumai onlineFrământări existențiale - Corneliu Negru
„Omul este o cianură de emoții și senzații, purtând în fiecare umbră a ființei sale amprenta efemeră a existenței. Ca un pictor nocturn al sufletului său, în nopțile de insomnie, omul își trăiește propria sa maladie a existenței, o senzație continuă de disconfort și anxietate, rememorând frânturi ale autenticității sale fracturate.”10,00 leiNumai onlinePraxis şi tradiţie. Eseu despre o...
Eseul abordează problema raportului dintre acţiunea umană (praxis) şi tradiţie, pornind de la concepţia dualistă asupra istoriei fundamentată pe o metodologie sintetică, metafizică şi dialectică deopotrivă.10,00 leiNumai onlineTratat despre spirit. Ediția a doua,...
Sunt eu însumi. Sunt în Fiinţa care se reflectă în sinele tuturor şi al fiecăruia.30,00 leiNumai onlineLeacuri contra evlaviei : alte răspunsuri...
Numai omul e rațiune; celelalte existențe sunt „rațiuni” nu-mai în legătură cu rațiunea umană. Cine n-a conștientizat că face cât existența, că e contemporanul întregii existențe (așa cum arată cartea lui Iov), acela nu a trăit.15,00 leiNumai online
Cunoasterea prin tacere -vol.1-5- George...
Bine sau rău, ne intră în fire, ca, parafrazând o vorbă de-a vechilor greci, să prindem în discursivitatea noastră raţională şi iraţionalul, să zicem că ştim că nu ştim, să demonstrăm că demonstraţia nu e posibilă. În fine, să vorbim pe îndelete despre tăcere.122,40 lei 144,00 leiTimpul artistic si poetica memoriei -...
Volumul de fata al profesorului Virgil Soptereanu (Universitatea din Bucuresti) constituie o continuare a studiilor de literatura rusa prin care s-a facut cunoscut.66,73 lei 78,51 leiCunoasterea prin tacere.Tacerea ca arta....
Ca fiinţă, tăcerea nu există în abstract, inform, nedeterminat, ci numai încorporată în formele concrete ale spiritului uman.56,95 lei 67,00 leiCultura si civilizatie polona. Secolul al...
Constantin Geambașu este doctor în științe filologice, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, unde predă cursuri de literatură polonă, sec. XIX-XX, cultură și civilizație polonă, literatură comparată, imagologie și mentalități slave, teoria și practica traducerii, stilistică funcțională.56,10 lei 66,00 lei
Estetica operei de arta - Gheorghe Ceausu
Pe parcursul acestei lucrări, Gheorghe Ceaușu analizează noțiunea de operă de artă, ca obiect specific în lumea obiectelor culturale și de civilizație; ca „realitate” și „concept”.49,30 lei 58,00 leiTimp şi idealism. Metafizica timpului la...
Adrian Niță prezintă în acest studiu argumentele şi contraargumentele privitoare la timp, spaţiu, substanţă şi Dumnezeu, din perspectiva cercetării lui Kant și Leibniz asupra problematicii timpului.48,64 lei 57,22 leiPoetica imaginii. O fenomenologie a...
Poetica imaginii este o investighare a fenomenelor originare care nu se arată, care sunt încă învăluite în mister.47,60 lei 56,00 leiDimensiuni morale ale căsătoriei în...
Doctorul în filosofie,Virgil Nicolae analizează în acest vol., elementele definitorii ce compun semnificațiile, caracteristicile și conceptele istorico-morale asupra căsătoriei, în lumea islamică.47,60 lei 56,00 leiSpiritul de finete. Cincisprezece...
„În spiritul de fineţe, principiile sunt la îndemâna oricui şi în faţa ochilor tuturor. Nu e nevoie să întoarcem capul şi nici să ne străduim în vreun fel. Nu ne trebuie decât o vedere bună, dar cu adevărat bună; căci principiile sunt atât de subtile şi de numeroase încât e aproape cu neputinţă să nu ne scape câteva. ”. Blaise Pascal47,16 lei 55,49 lei
Postmodernismul. Studii, eseuri și...
Dimensiunea socială, culturală și religioasă a postmodernismului este vastă și complexă, prin urmare nu poate fi cuprinsă într-o monografie. De aceea și noi considerăm cartea pe care o propunem ca fiind o simplă introducere în temă. Ne adresăm tuturor cititorilor interesați, specialiști sau nu, să cunoască aspecte esențiale ale civilizației și culturii...78,00 leiSărbătorile evreiești - ebook - Carmen...
Lucrarea de față este un modest eseu prin care am încercat să răspund unor întrebări, ceea ce a dus la apariția altora. Acesta este, însă, un lucru minunat, printre primele pe care le-am învățat cu ocazia studiului Bibliei, a culturii și civilizației ebraice.10,00 leiNumai onlineSărbătorile evreiești - Carmen Petrescu
Lucrarea de față este un modest eseu prin care am încercat să răspund unor întrebări, ceea ce a dus la apariția altora. Acesta este, însă, un lucru minunat, printre primele pe care le-am învățat cu ocazia studiului Bibliei, a culturii și civilizației ebraice.29,00 lei
Bucătăria de vară a românului - Studii...
Două dintre cele mai apetisante volume ale cunoscutului om de televiziune și scriitor, Radu Anton Roman: Etnoculinarul românesc, un album complet ilustrat, care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui gurmand și Bucate, vinuri și obiceiuri românești, cea mai completă și savuroasă carte de bucate și povești românești.247,00 leiTăcerea narciselor. Farmecul de a fi trăit...
Cartea prezintă, cu nostalgie și cu umor, sufletul copilului și apoi al tinerei care descoperă lumea.28,00 leiDiscursul despre patrimoniul cultural -...
Cum definim patrimoniul cultural şi cui îi revine responsabilitatea de a-l proteja?29,00 leiPsihologia educației - coordanator Marin...
Cartea probează capacitatea autorului de valorificare a unui volum mare de informații științifice situate la linia de intersecție intradisciplinară și interdisciplinară existentă între psihologie (generală, a vârstelor, cognitivă, socială) și pedagogie (teoria educației, teoria instruirii, teoria curriculumului).15,00 leiNumai onlineTranscendență și imanență - Ion Popescu
Părintele Popescu vine, în această carte, ca teolog care dialoghează cu filosofia în primul rând pentru teologie, dar și în al doilea, pentru filosofia însăși.Atâta de polisemice prin diversitatea semnificărilor, transcendența și imanența nu pot fi bine înțelese decât prin exercițiu dialogal prin care părțile pe cât se instituie pe atâta se presupun...15,00 leiNumai online
Bucate, vinuri și obiceiuri românești -...
Foarte puțini mai știu să gătească românește, iar și mai puțini o fac. Volumul reprezintă inventarierea bucatelor românești. Nu este o selecție, ci o cuprindere cât mai întregitoare a ceea ce înseamnă tradiție și artă culinară românească (dimpreună cu vinuțul corespunzător).180,00 leiCarte de bucate boieresti. 200 de retete...
În 1841 apărea la Iaşi o „Carte de bucate boiereşti - 200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti” în spatele cărora se ascundeau doi boieri: Mihail Kogălniceanu şi Kostache Negruzzi. Cartea de faţă este un rezultat al activităţii practice - reţetele sunt cercate, nu compilate pur şi simplu de prin alte părţi.30,00 leiOpere complete - Sfântul Dionisie Areopagitul
Dionisie Aeroapagitul este probabil cel mai mare scriitor mistic din toate timpurile. Această versiune românească a scrierilor areopagitice aparţine celui mai valoros traducător român de literatură greacă creştină, părintele Dumitru Stăniloae.146,00 leiCritica raţiunii pure - Immanuel Kant
Critica rațiunii pure reprezintă una dintre cărțile cu cel mai mare impact asupra gândirii europene. Apărută în 1781, influența ei are o durată de mai bine de două secole, această carte constituind un moment de cotitură în istoria filosofiei europene, prin ceea ce dărâmă, dar mai ales prin ceea ce construiește.180,00 lei
Concepte fundamentale in sociologie -...
Volumul trateaza temele importante ale acestei discipline cum ar fi cultura, socializarea, institutiile sociale, grupurile si leardership-ul, familia, religia, oraganizatiile sociale, birocratia, comunitatile teritoriale, devianta, stratificarea sociala, guvernarea si puterea, ca si multe altele.62,00 leiDespre vieţile şi doctrinele filosofilor -...
Diogenes Laertios (greacă: Διογένης Λαέρτιος) a fost un biograf al filosofilor greci. Se presupune că ar fi trăit la începutul secolului al III-lea d.Hr.52,00 leiCalendarele poporului roman - Antoaneta...
Calendarul popular pe care îl prezentăm cititorului reprezintă o încercare de a aduna la un loc tot ceea ce constituie coordonata temporală a vieţii ţărăneşti, acel când ce caracterizează întregul complex de practici magico-rituale ce însoţeşte modul de a vedea lumea al omului vechilor societăţi tradiţionale.115,00 leiDespre o estetica a reconstructiei - G.M....
G.M. Cantacuzino a fost un aristocrat al organizării spațiului, care a reușit – prin lucrările sale – să identifice „calea” de a se exprima asupra dimensiunii sociale și estetice a arhitecturii.17,20 leiIisus Hristos, iubirea trădată. Vol.1:...
Într-o manieră cu totul originală, autorul propune descoperirea adevărului conform căruia oricât ar fi de falsificată și trădată, „iubirea nu cade niciodată”.60,00 lei
Viata intima a lui Hitler - Gheorghi...
Autorul prezintă parvenirea politică a lui Hitler, explică apariția și cauzele demenței Führerului – modul în care o boală morbidă, perversiunile și complexele sexuale i-au influențat nefast acțiunile politice, descrie drama femeilor care au avut neșansa să-i placă lui Hitler (cinci dintre amantele sale s-au sinucis, alte două fiind salvate în ultimul...35,00 leiMiturile Rusiei clasice - Atoaneta Olteanu
Volumul de fata aduce in prim plan cateva dintre miturile cele mai importante ale culturii ruse, cele prin care, in fapt, aceasta se individualizeaza in ansamblul culturii europene.42,00 leiPovestea sarii din Carpati - ed bilingvă...
Drumuri ale sării erau căile medievale terestre pe care era transportat aurul alb de la ocnele de sare la locurile de vânzare, dintre care sunt renumite salzstrassen, salzwegen în Bavaria, Salzburg, Hallstadt, sau Hallein în Cracovia23,00 leiAurul negru la romani - Radu Lungu
În volumul Aurul negru la români, Radu Lungu descrie începutul, evoluția și afirmarea industriei petrolifere românești precum și declinul acestei industrii, după căderea dictaturii lui Ceaușescu, din 1989.42,00 leiPoeme de-o clipă - Vasile Macoviciuc
Deși temător, vizitat de îndoieli și ezitări, adunând tăceri, poetul pare a-și învinge temerile, recunoscând că pulberea visează, își scutură spaimele și visele ruginite pentru ca, imediat cu mâna gri, purtând armură în cuvinte, să mărturisească franc, eu sunt golul care cântă50,00 lei
Calea florii de cireș - Vasile Macoviciuc
Volum de poezii semnat de Vasile Macoviciuc: Fericiţi cei care înoptează/ departe de cuvinte şi nu/ aud liniştea în care se îmbăiază/ urletul,/ chemarea/ dfe fiară la ospăţul cel/ tainic (I)17,34 leiIstoria sociala a satului romanesc - Henri...
Această culegere de studii reuneşte pagini de o bogată însemnătate, scrise de Henri H. Stahl, despre specificul lumii tradiționale românești.30,00 leiMaria Tanase - ediție româno-franceză, L1-...
Supranumită „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”, „Edith Piaf a României”, „reprezentanta întregii românimi”, „mitul Maria Tănase” ori „Privighetoarea cântecului popular românesc” Maria Tănase a fost și rămâne o figură marcantă a muzicii românești.29,00 leiConfesiunile Verei Davadova, iubita lui...
Lucrarea de faţă, după cum declara însuşi autorul, reprezintă forma romanţată a amintirilor celei care a fost timp de două decenii femeia cea mai apropiată de Stalin, liderul Uniunii Sovietice, în perioada 1932-1953, în care acesta a avut încredere deplină şi pe care a căutat-o ori de câte ori simţea nevoia de tandreţe, căldură sufletească şi linişte.55,00 leiIstoricul Bisericii Banu din Iaşi pe baza...
După trei decenii, Contribuţiile documentare la istoria oraşului Iaşi sunt readuse în atenţia cercetătorilor sub titlul hărăzit de la început de cel care le-a adunat: Istoricul bisericii Banu din Iaşi pe baza documentelor inedite (1705–1985). Începutul bun de atunci îşi află acum o împlinire şi mai bună.35,00 lei