Aurul negru la români (e-book) - Radu Lungu

„România are sorocul – şi primejdia, natural – de a sta la o astfel de răspântie geopolitică.
Suntem ceea ce Nicolae Iorga numea: un stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică şi veghind asupra gurilor Dunării, străjuind aici în numele şi interesul întregii Europe din spatele ei – ba, încă şi mai departe – se cheamă că România noastră trăieşte şi vorbeşte aicea nu numai pentru dânsa singură.
Statul nostru este, deci, în atenţia Estului şi Vestului, Nordului şi Sudului deopotrivă – şi în tot timpul.
Ea deține, cum s-a spus, cu adevărat o pozițiune-cheie. […] Suntem, prin poziția noastră pe glob, dar și prin cele ce poartă fața și ascund măruntaiele pământului nostru, ca o stână carpatică la un vad <=trecere> de lupi.“

Gheorghe Brătianu (1941)

Teritoriul actual al României a fost binecuvântat cu îmbelşugate zăcăminte de aur, cu unele dintre cele mai bogate resurse de sare din lume, precum şi cu îndestulătoare pânze „freatice” de naft (ţiţei, petrol). Fapt pentru care cuceritorii romani − făuritori, împreună cu geto-dacii, ai neamului românesc−, apoi, preţ de mai bine de un mileniu, trecătoarele popoare migratoare, în sfârşit, înciudarea şi lăcomia războinică a stăpânitorilor medievali, moderni și contemporani − maghiari, otomani, habsburgi, ruşi − ai Pannoniei, Balcanilor și ai unei bune părți ai Europei centrale și de răsărit, precum și ai nordului Mării Negre, ei bine, toţi aceşti factori istorici „exogeni” au fost ademeniţi de avuţia meleagurilor carpato-dunărene în al căror pântec se găsea din belșug un curcubeu de nestemate: „aur roşu”–„aur alb”–
„aur negru”.