
Ferdinand I. Cuvânt pentru întregirea neamului românesc (E-BOOK)- Neculai Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise
Neculai Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise
O însușire a regelui Ferdinand a rămas neștiută: smerenia sufletească înaintea puterilor supra-omenești în care credea cu toată puterea unei înalte și nobile conștiinți.
N. Iorga
E00002242
Numai online
O însușire a regelui Ferdinand a rămas neștiută: smerenia sufletească înaintea puterilor supra-omenești în care credea cu toată puterea unei înalte și nobile conștiinți.
N. Iorga
Regele Ferdinand şi rolul său în istoria naţională constituie o temă de cercetare generoasă în privinţa sensurilor, desigur, temerară prin riscurile şi amploarea ei. Oricum, ea este încă insuficient urmărită şi abordată de către specialişti, deşi subiectul pe care-l acoperă trebuie de urgenţă integrat atât într-o riguroasă şi severă expunere de muzeu, cât şi în sintezele de istorie.
Volume de documente ca acesta de faţă suplinesc într-o oarecare măsură rostul de a-i lumina mai bine pe aceia care stau în intimitatea faptelor de prim rang, a marilor decizii, cunoscând uneori, alteori chiar înrâurind mecanismul şi acţiunea acestora. Formele de adresare oficială către grupuri sociale sau înalte personalităţi militare, diplomatice, ştiinţifice, academice, universitare, aparţinând culturii, în împrejurări excepţionale pentru viaţa publică, readuc mărturia rigorilor şi etichetei unui anume timp.
Autor | Neculai Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise |
Anul publicării | 2018 |
Format | 95 x 205 mm |
Nr. pagini | 280 |
Colecția | Studii si eseuri – Istorie |
Hard Cover | 1799-ferdinand-i-cuvant-pentru-intregirea-neamului-romanesc-neculai-moghior-ion-danila-leonida-moise-9786067482102.html |
ID eBook | 1799-ferdinand-i-cuvant-pentru-intregirea-neamului-romanesc-neculai-moghior-ion-danila-leonida-moise-9786067482102.html |
ISBN | 978-606-748-210-2 |
Ferdinand I. Cuvant
Încă de la urcarea pe tron, Ferdinand I a făgăduit că va fi un bun român și a manifestat, în toți anii domniei sale, o vie afecţiune pentru poporul său, pentru poporul român.