Despre interpretare (e-book) - Aristotel (trad.Traian Braileanu)

Afirmaţia sau negaţia privitoare la cele trecute sau prezente, sunt ori adevărate ori false, dar, în mod necesar, numai acelea în care se enunţă universal despre universale sau în care subiectul este luat individual: în deosebire la cele care se enunţă, tot despre universale, dar un universal nu mai este necesar. Căci, dacă orice afirmaţie sau orice negaţie este adevărată sau falsă, atunci orice trebuie să fie sau să nu fie. În urmare, dacă unul zice despre una că va fi, iar altul tăgăduieşte, este limpede că doar unul din ei spune adevărul, de îndată ce orice afirmaţie sau orice negaţie este adevărată sau falsă. Aceasta întrucât simultan nu pot fi amândouă.

Orice vorbire este semnificantă nu însă ca un instrument natural ci aşa cum s-a mai spus, convenţional. Dar nu oricare este indicativă, ci numai aceea în putinţă de a fi adevărată sau falsă, ceea ce, totuşi, nu le este propriu tuturor, rugămintea, de exemplu, care este o rostire însă nici adevărată nici falsă. Alte e feluri de vorbire le lăsăm de o parte, cercetarea lor, în deosebore de aceea enunţiativă, revin mai degrabă retoricii şi poeticii.

Ca toate propoziţiile contradictorii care enunţă despre universal în mod universal, însă, cu necesitate una este adevărată şi alta falsă, ceea ce este valabil şi pentru cele în care se enunţă ceva despre singulare: „Socrate este alb – Socrate nu este alb”. Dacă însă ele privesc ceva universal, dar nu în chip universal, nu întotdeauna una este adevărată, iar cealaltă falsă, putându-se spune că, în acelaşi timp, „omul este alb” şi că „omul nu este alb”, că „omul este frumos” şi că „omul nu este frumos”, întrucât, dacă este urât el nu este frumos şi dacă devine ceva înseamnă că nu este încă.