Apologie şi rânduială (e-book) - Sfântul Ieronim

Din chiar mărturia lui Ieronim aflăm că, deşi trăia profund moartea distinsei Paula, a reuşit să tălmăcească în latină textul monahului tebennens, la rugăminţile preoţilor Leonţiu şi Silvan. Nu este exclus să fie vorba de un loc comun drag, pare-se, lui Ieronim, de vreme ce majoritatea operelor sale sunt prezentate ca şi consecinţe ale unor rugăminţi din partea cunoscuţilor sau a unor persoane neutre în context patristic; dar să nu excludem mai ales modelul clasic, ciceronian sau de altă provenienţă, al dedicării scrierilor către anumite persoane sau chiar personalităţi, transformat  la Ieronim, prin inversare, în rugăminte. Textul a circulat ulterior, fiind editat şi de Erasm, iar Prefaţa ieronimiană a luat forma unei epistole, de la un moment dat, amintind prin stil şi conţinut de scrierile despre Pavel, Malchus şi Ilarion. Chiar şi într-o prefaţă de dimensiuni reduse, talentul narativ al lui Ieronim este inconfundabil, aşezându-l în rândul acelor „bărbaţi deplini întru graţia spiritului” despre care el însuşi vorbeşte. Scurte fragmente din Rânduială au circulat în Evul Mediu, dar fără a avea nici pe departe autoritatea tălmăcirii integrale ieronimiene. Sfântul Ieronim şi-a împlinit tâlcuirea în anii 404-405, ceea ce explică absenţa acestui titlu din autoprezentarea pe care şi-o face în Despre bărbaţii iluştri.