Paideia Apologie şi rânduială (e-book) - Sfântul Ieronim E-book 10,00 lei Mărește

Apologie şi rânduială (e-book) - Sfântul Ieronim

Sfântul Ieronim

e-book

Volumul cuprinde două părți. Prima este o lucrare polemică „Împotriva lui Vigilantiu”, care a colportat o serie de neadevăruri. Cea de-a doua parte este traducerea textului lui Pahomie despre rânduiala în mânăstiri. Traducerea aparține prof. timișorean Dan Negrescu.

Mai multe detalii

E00000748

Numai online

10,00 lei cu TVA

Din chiar mărturia lui Ieronim aflăm că, deşi trăia profund moartea distinsei Paula, a reuşit să tălmăcească în latină textul monahului tebennens, la rugăminţile preoţilor Leonţiu şi Silvan. Nu este exclus să fie vorba de un loc comun drag, pare-se, lui Ieronim, de vreme ce majoritatea operelor sale sunt prezentate ca şi consecinţe ale unor rugăminţi din partea cunoscuţilor sau a unor persoane neutre în context patristic; dar să nu excludem mai ales modelul clasic, ciceronian sau de altă provenienţă, al dedicării scrierilor către anumite persoane sau chiar personalităţi, transformat  la Ieronim, prin inversare, în rugăminte. Textul a circulat ulterior, fiind editat şi de Erasm, iar Prefaţa ieronimiană a luat forma unei epistole, de la un moment dat, amintind prin stil şi conţinut de scrierile despre Pavel, Malchus şi Ilarion. Chiar şi într-o prefaţă de dimensiuni reduse, talentul narativ al lui Ieronim este inconfundabil, aşezându-l în rândul acelor „bărbaţi deplini întru graţia spiritului” despre care el însuşi vorbeşte. Scurte fragmente din Rânduială au circulat în Evul Mediu, dar fără a avea nici pe departe autoritatea tălmăcirii integrale ieronimiene. Sfântul Ieronim şi-a împlinit tâlcuirea în anii 404-405, ceea ce explică absenţa acestui titlu din autoprezentarea pe care şi-o face în Despre bărbaţii iluştri.  

AutorSfântul Ieronim
Anul publicării2008
Format165 x 235 mm
Nr. pagini132
ColecțiaCărţilor de seamă
Hard Cover582
ID eBook582
ISBN978-973-596-423-8

Scrieţi un comentariu

Apologie şi rânduială (e-book) - Sfântul Ieronim

Apologie şi rânduială (e-book) - Sfântul Ieronim

Volumul cuprinde două părți. Prima este o lucrare polemică „Împotriva lui Vigilantiu”, care a colportat o serie de neadevăruri. Cea de-a doua parte este traducerea textului lui Pahomie despre rânduiala în mânăstiri. Traducerea aparține prof. timișorean Dan Negrescu.

Scrieţi un comentariu

10 alte produse din aceeași categorie