Paideia Despre intelepciunea anticilor (e-book) - Fracis Bacon E-book 15,00 lei Mărește

Despre intelepciunea anticilor (e-book) - Fracis Bacon

Francis Bacon

e-book

Francis Bacon a fost un filosof englez. A trăit la curtea engleză în timpul domniei lui Elisabeta I a Angliei și apoi în timpul domniei lui Iacob I al Angliei.

Mai multe detalii

E00001834

Numai online

15,00 lei cu TVA

„Despre înțelepciunea anticilor” (De sapientia veterum) este o scriere redactată în limba latină și a fost publicat în 1610. Lucrarea se prezintă ca o încercare de interpretare filosofică a unora dintre miturile antice grecești, fiind redate cu precădere ideile poeților care au pus în circulație aceste mituri și, de ce nu, poate că le-au și creat. Astfel, sub masca tălmăcirii ideilor filosofice ale unor înțelepți din vremuri străvechi, tălmăcire pe care autorul o consideră anevoioasă și supusă arbitrariului, Bacon și le exprimă pe ale sale proprii, conștient fiind de aceasta și mărturisind-o îndeajuns încă de la debutul lucrării. Ideile abordate cuprind o arie largă de probleme filosofice, de care el ajunsese să se intereseze și în care avea un cuvânt de spus sub o formă sau alta.

AutorFrancis Bacon
Anul publicării2015
Format95 x 205 mm
Nr. pagini240
ColecțiaPaideia emblematic cărți de referință filosofie capodopere
Hard Cover1141-despre-intelepciunea-anticilor-fracis-bacon-9786067480641.html
ID eBook1141-despre-intelepciunea-anticilor-fracis-bacon-9786067480641.html
ISBN978-606-748-064-1
Nota 
2021-02-07
Despre ințelepciunea anticilor - Francis Bacon

Cartea cuprinde cercetarea lui Bacon asupra principalelor fabule antice.

    Scrieți-vă propria părere

    Scrieţi un comentariu

    Despre intelepciunea anticilor (e-book) - Fracis Bacon

    Despre intelepciunea anticilor (e-book) - Fracis Bacon

    Francis Bacon a fost un filosof englez. A trăit la curtea engleză în timpul domniei lui Elisabeta I a Angliei și apoi în timpul domniei lui Iacob I al Angliei.

    Scrieţi un comentariu

    10 alte produse din aceeași categorie

    Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: