Istoria ieroglifică - Dimitrie Cantemir

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

 Istoria ieroglifică este o alegorie cu caracter istoric și autobiografic scrisă de marele cărturar român Dimitrie Cantemir. Această lucrare clasică a fost numită eseu filozofic, manual politic și social. Cu ea „se pun bazele tuturor genurilor literare” românești, de aceea are o importanță deosebită pentru literatura română.

Istoria ieroglifică a fost scrisă la Constantinopol în limba română între anii 1703-1705. Titlul ei original, după manuscrisul olograf, este pilduitor: Istoria ieroglifică în douăsprezece părți împărțită cu 760 de sentenții frumos împodobită, la începătură de scară a numerelor dezvăluitoare, iară la sfârșit cu a numerelor streine tâlcuitoare, iar punctul de plecare poate să fie Se Roman de Renart, fie Istoria secretă a lui Procopios din Cesareea, fie Etiopicele lui Heliodor (în cazul acestuia din urmă, în fondul Bibliotecii Academiei Române se păstrează nouă manuscrise fără numele traducătorilor, datând din secolul al XVIII-lea, altele patru din secolul al XIX-lea, iar unica tipărire din 1970).

Istoria ieroglifică debutează cu prezentarea adunării boierimii moldo-valahe dintr-un sat de lângă Adrianopol, în 1703, pentru alegerea unui nou domn al Moldovei, cu care prilej sunt prezentați principalii artizani ai narațiunii care țin discursuri, poartă discuții, țes intrigi.

După mazilirea pentru a doua oară a lui Constantin Duca de la tronul Moldovei, Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti, vrea să aşeze în scaunul moldovenesc pe Mihail Racoviţă, care era sprijinit şi de turci. Duca fusese ginerele lui Brâncoveanu, de aceea domnitorul considera că are dreptul să hotărască cine va fi descendentul acestuia la tronul Moldovei şi îl propune pe Mihail Racoviţă, o altă rudă şi supus al domnului muntenesc. Această susţinere politică este însă în defavoarea fraţilor Cantemir, anume a lui Antioh, care ar fi trebuit să urmeze în mod firesc pe scaunul Moldovei, ca descendent al tatălui lor, fostul domnitor Constantin Cantemir.

Dimitrie Cantemir prezintă acest conflict printr-o alegorie criptică, imaginând Moldova ca împărăţia animalelor, monarhia leului, iar Ţara Românească sub forma împărăţiei păsărilor, monarhia vulturului. Ţara animalelor rămâne fără epitrop, prin înlăturarea Vidrei (Constantin Duca) şi divanul împărătesc se adună la sfat pentru a-şi alege un alt conducător. La această adunare vin să participe şi păsările din vecinătate, al cărui epitrop puternic, Corbul (Constantin Brâncoveanu), doreşte pe scaunul împărătesc pe Struţocămila (Mihail Racoviţă), un personaj ridicol, ilogic şi himeric, deoarece el nu există în realitate, „categoriile loghicăi n-au cetit şi în cărţile ştiinţei nu s-au zăbovit”.

Cu ajutorul împărăţiei peştilor (Imperiul Otoman), Corbul reuşeşte să instaleze pe tronul Ţării patrupedelor pe Struţocămila şi-l arestează pe Inorog, un personaj fabulos ce-l întruchipează pe Dimitrie Cantemir. Deşi se ascunsese în natura ocrotitoare, Inorogul este urmărit de păsări periculoase şi trădat de Cameleon (Scarlat Ruset), iar jelania acestuia în ocnă este o autentică proză poetică, de factură populară, incluzând şi un blestem cutremurător.

Cu sufletul îndurerat, părăsit de toţi, chiar şi de propriul său frate, care se dovedeşte avar şi nu vrea să-i plătească răscumpărarea, („Ce sprijeneală i-au rămas? Niciuna! Ce prieteni să arată? Niciunul!”), Inorogul invocă natura într-un blestem cu tentă populară, foarte impresionant: „Munţi crăpaţi, copaci, vă despicaţi, pietri, vă fărâmaţi! Asupra lucrului ce s-au făcut plângă piatra cu izvoară, munţii puhoaie pogoară. Lăcaşele Inorogului, păşunele, gradinele, cernească-să, pălească, veştedzaşcă-să, nu înflorească, nu înverdzască, nici să odrăslească, şi pre domnul lor cu jele, pre stăpânul lor negrele (bocitoarele), suspinând, tânguind, nencetat să pomenească. Ochiuri de cucoară, voi, limpedzi izvoară, a izvorî vă părăsiţi, şi-n amar vă primeniţi!...”

Şoimul îl ajută pe Inorog să fie eliberat, mai ales că Struţocămila se dovedeşte un domnitor nepotrivit. Ca urmare a instabilităţii politice din împărăţia peştilor, unde toţi se subordonează zeiţei Pleonexia (Lăcomia), cei doi fraţi Cantemir reuşesc să ajungă la o înţelegere cu Corbul, care acceptă, în cele din urmă, ocuparea tronului patrupedelor de către Antioh Cantemir (Fiul), precum şi plata unei despăgubiri oferite Inorogului, pentru toate suferinţele morale şi fizice îndurate.

Dimitrie Cantemir (1673-1723) este cel mai de seamă gânditor umanist român şi totodată autor al primelor scrieri filosofice originale româneşti. Studiază acasă greaca, latina şi filosofia cu fostul dascăl de limbă greacă de la Școala domnească din Iaşi, eruditul Ieremia Cacavela. La Academia Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol îşi aprofundează studiile în limbile antice şi orientale, filosofie, literatură şi în noile curente din gândirea ştiinţifică. 

Dimitrie Cantemir a cunoscut în profunzime mediul musulman, învăţând pe lângă limbile occidentale şi cele orientale (turca, persana şi araba), adăugând, la instrucţia deja amplă, şi cunoştinţe de logică, medicină, ştiinţele naturii, astronomie şi de muzică. Solid informat în variate domenii, politolog, diplomat înnăscut, beizadeaua creştină a câştigat încrederea sultanului Ahmed al III-lea, de la care a obţinut favoarea de a consulta documentele istoriei imperiale, pe care le-a utilizat în realizarea celebrei opere Creşterea şi descreşterea Curţii Otomane, rămasă şi astăzi o lucrare de referinţă în bibliografia de specialitate.

Istoria ieroglifică a rămas în manuscrise, până la 1883, din cauză că, pe lângă demascarea intrigilor și fărădelegilor domnești și boierești țesute în jurul perechii de familii Cantemir – Brâncoveanu, ea conține atacuri vitriolante la adresa conducătorilor Imperiului Otoman. Dar, ca și în cazul epopeii eroi-comice Țiganiada a lui Ioan Budai-Deleanu, care a așteptat trei sferturi de veac intrarea în lume (parțial și peste un secol, integral), contând ca performanță cu titlu de inventar, la fel Istoria ieroglifică și-a făcut drumul în lumea intelectuală la aproape două secole de la scierea ei. De altfel, manuscrisul a fost dăruit arhivelor moscovite de o rudă a mamei lui D. Cantemir, la 1783. În aproape o sută de ani, în 1878, Academia Română l-a delegat pe Gr. Tocilescu la Moscova pentru a copia manuscrisul (41 de coli a câte 16 pagini, respectiv 633 de pagini) în vederea editării lui (1883). Întâia ediție științifică, datorată lui P. P. Panaitescu și I. Verdeș (1965), a fost urmată de o alta, prefațată de Virgil Cândea, cu studiu introductiv și aparat critic de Nicolae Stoicescu, iar textul stabilit de Stela Toma (1973). Între acestea s-au aplecat asupra textului în ediții fără aură științifică Em. Grigoraș (1926) și I. Vertician (1957).

Această ediție are un format mare (20x28 cm), textul paginat în larg, aerisit și elegant. Este o carte care stă bine pe masa de lucru și pot fi consultată comod și profesionist. Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Ediția include scara numerelor și a cuvintelor străine tâlcuitoare. Include, de asemenea, un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată emblematică și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală).

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.