Don Quijote vol. 2 – Miguel de Cervantes Saavedra

Miguel de Cervantes Saavedra

Romanul Don Quijote a fost privit inițial ca povestea captivantă a unui nobil spaniol înnebunit și a scutierului său, dar mai târziu a fost reinterpretat ca o reprezentare fascinantă a naturii umane universale, un mit al unui erou tragic apărător al aspirațiilor mai nobile ale omului, o tragedie și o comedie într-o singură carte.

Mai multe detalii

2346P

Nou

127,00 lei cu TVA

Cu forma sa experimentală și jucăușă, Don Quijote a fost recunoscut drept primul roman modern și, ca atare, a avut o influență uriașă asupra întregii narațiuni europene. Prima parte a apărut în 1605, iar a doua parte în 1615. Conform tradiției, Cervantes a început să-și scrie capodopera în închisoare - intenția sa fiind aceea de a parodia romanele cavalerești. De la prima publicare, Don Quijote a fost un best-seller, privit inițial ca povestea captivantă a unui nobil spaniol înnebunit și a scutierului său, dar mai târziu reinterpretat ca un text iluminist, o reprezentare a naturii umane universale, un mit al unui erou tragic apărător al aspirațiilor mai nobile ale omului, un studiu privind înstrăinarea, o autobiografie spirituală, o metaforă a declinului imperial al Spaniei, un roman experimental care a modelat literatura ulterioară, o tragedie și o comedie într-o singură carte.

Romanul spune povestea modestului nobil Don Quijote care, fermecat de lecturile sale cavalerești, ajunge să se creadă un cavaler în căutare de aventuri. În compania scutierului său credincios, Sancho Panza, aventurile sale iau turnuri neobișnuite. În timp ce fantezia lui Quijoteîl conduce adesea în rătăcire, Sancho capătă o anumită istețime.

Nebuni înțelepți, cei doi călătoresc împreună prin lume - și împreună au bântuit imaginațiile cititorilor de aproape patru sute de ani.

 

Romanul este în prezent una dintre operele cele mai traduse din lume. Considerată „cea mai bună lucrare literară scrisă vreodată”, a încheiat lista celor mai bune opere literare din istorie, care a fost stabilită cu voturile a o sută de mari scriitori din 54 de țări, la solicitarea Clubului Norvegian de Carte în anul 2002.

 

 

Această ediție cuprinde traducerea magistrală a lui Ion Frunzetti și Edgar Papu, care face deplină dreptate energiei și spiritului prozei lui Cervantes.

„Ambii literaţi se dovedesc a fi eminenţi traducători şi hispanişti erudiţi, demersul lor reuşind să creeze mult râvnita armonie între conţinutul de adâncă şi complexă semnificaţie şi forma de o mare coerenţă, de o sugestivă frumuseţe şi eleganţă. Traducătorii au izbutit să redea senzaţia de fluiditate, de naturaleţe, de cuceritoare expresivitate; cadenţa frazelor o respectă pe aceea a operei originale, echivalenţele lexicale şi semantice sunt constant inspirate, până şi în nuanţele cele mai subtile. Imperfecţiunile traducerilor anterioare sunt răscumpărate magistral; astfel, se evită „românizarea” excesivă prin arhaisme, regionalisme şi cuvinte neaoşe, obţinându-se un just echilibru între cuvintele cu o uşoară savoare veche şi neologismele cu totul necesare pentru a reda profunzimea şi complexitatea textului, intenţiile estetice şi etice ale lui Cervantes, ca om al Renaşterii. ”

Tudora Şandru-Mehedinţi

 

„O lucrare mai profundă și mai puternică decât aceasta nu va mai fi realizată... Ultima și cea mai mare rostire a minții umane.”

Fyodor Dostoievski

 

„Ce monument este această carte! Geniul său creativ, critic, liber și uman, se ridică încă peste veacuri!”

Thomas Mann

 

„…eu ştiu dinainte că nu va fi nici un neam care să n-o cunoască şi nici un grai în care ea să nu fie tălmăcită.”

Sansón Carrasco

 

„Don Quijote de la Mancha este un adevărat labirint de oglinzi în care totul, personajele, forma artistică, anecdota, stilurile se desfăşoară şi se multiplică în imagini ce exprimă, în infinita ei subtilitate şi diversitate, viaţa omenească. Chiar fără să ştie, romancierii contemporani care se joacă cu formele, distorsionează timpul, amestecă şi combină punctele de vedere şi fac experimente lingvistice îi sunt cu toţii îndatoraţi lui Cervantes.”

Mario Vargas LLOSA

 

„Don Quijote este mai mare astăzi decât a fost în concepţia lui Cervantes. A rătăcit timp de trei sute cincizeci de ani prin junglele şi tundrele spiritului omenesc, devenind astfel mai viu şi mai impunător. Astăzi nu mai râdem de el. Blazonul lui este mărinimia, crezul lui, frumuseţea. Întruchipează tot ce e bun, stingher, pur, lipsit de egoism şi galant. Parodia s-a transformat în exemplu.”

Vladimir NABOKOV

 

Citate din Don Quijote:

 

„Nu-i amintire care să nu se şteargă cu timpul, nici durere pe care să nu o mistuie vremea.”

 

„Ţine minte, dragul meu Sancho, de la cel care are multe merite, se şi aşteptă să facă mai mult.”

 

„Dacă cumva vei apleca varga dreptăţii, să nu fie cu greutatea darului, ci cu aceea a îndurării.”

 

„Mănâncă puţin şi cinează şi mai puţin, deoarece sănătatea întregului corp se făureşte în bucătăria stomacului.”

 

AutorMiguel de Cervantes Saavedra
Specificații autorpoet, dramaturg și romancier spaniol
Traducator/editorIon Frunzetti, Edgar Papu
Anul publicării2009
Editie specialaDa
Format200 x 280 mm
Tip CopertaSpeciala
Nr. pagini559
ColecțiaCărţilor de seamă
GenLiteratura
SubgenPublicistica
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieBeletristica
Sub-CategoriePublicistica
ISBN978-973-596-498-6

Scrieţi un comentariu

Don Quijote vol. 2 – Miguel de Cervantes Saavedra

Don Quijote vol. 2 – Miguel de Cervantes Saavedra

Romanul Don Quijote a fost privit inițial ca povestea captivantă a unui nobil spaniol înnebunit și a scutierului său, dar mai târziu a fost reinterpretat ca o reprezentare fascinantă a naturii umane universale, un mit al unui erou tragic apărător al aspirațiilor mai nobile ale omului, o tragedie și o comedie într-o singură carte.

Scrieţi un comentariu

Categoriaemblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului european. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Cu forma sa experimentală și jucăușă, Don Quijote a fost recunoscut drept primul roman modern și primul polifonic; ca atare, a avut o influență uriașă asupra întregii narațiuni europene. Cartea este adesea considerată drept „cea mai bună lucrare literară scrisă vreodată”și și-a păstrat prospețimea și atractivitatea de aproape patru sute de ani.

 Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

Prima încercare de a tălmăci în limba română faimosul roman se situează între 1836-1839, fiind cea de a treia traducere din literatura spaniolă3, şi aparţine lui Ion Heliade Rădulescu.

 În 1840, Eliade publică în tiparniţa sa de la Bucureşti prima ediţie, cu caractere chirilice, în două volume, cu titlul Don Chishot de La Mancha (din scrierile lui M. Cervantes), tradus în româneşte din franţuzeşte (după Florian) de I.şonţ R.şădulescuţ, Bucuresci, în tipografia lui Eliad, 1840.

Cea de a doua versiune a lui Don Quijote, de data aceasta direct din original, aparţine lui Ştefan Vârgolici, considerat primul hispanist român, unul dintre cei dintâi intelectuali de la noi care au studiat în Spania. 

Va trece un secol de la prima traducere a lui Eliade Rădulescu până când, în 1936, a văzut lumina tiparului cea dintâi versiune integrală alcătuită de Al. Iacobescu: „Don Quijote: roman de Miguel Cervantes, vol. I-II, Bucureşti, Cugetarea, Delafras, 1936). 

Momentul cel mai important care a precedat cele două ediţiile fundamentale ale lui Don Quijote în veşmânt românesc este legat de numele hispanistului Al. Popescu-Telega. Al. Popescu-Telega a contribuit decisiv la progresul studiilor şi la difuzarea literaturii şi culturii spaniole la noi.Din păcate, traducerea lui Al.Popescu-Telega nu este completă, cuprinzând numai 41 de capitole din Prima Parte.

 Anii 1965 şi 2004 marchează apariţia celor două ediţii fundamentale ale lui Don Quijote în spaţiul cultural românesc, ambele traduceri integrale, direct din spaniolă, cu valoarea unor autentice opere model.

 

Alonso Quijano, un hidalgo sărac ce se apropie de vârsta de 50 de ani locuiește împreună cu nepoata sa într-o zonă necunoscută a ținutului La Mancha. Cititor pasionat de romane cavalerești, Don Quijote ajunge să se considere un „cavaler rătăcitor” astfel că pornește la drum călare pe mârțoaga sa, Rocinante, înarmat cu arme din carton. Întocmai ca eroul din romanele de aventură pe care le citea, Amadis de Gaula, el își alege o domniță căreia să-i dedice victoriile din bătălii: Dulcinea del Toboso, o țărancă dintr-un ținut vecin, pe numele adevărat de Aldonza Lorenzo, dar care în realitate nu era nici nobilă, nici frumoasă.

În drumul său, el se oprește mai întâi la un han, pe care îl ia drept castel, și confundând hangiul cu un castelan, îl roagă pe acesta să-l învestească cavaler, ceremonie „sfântă” care va avea loc în grajd. Întâlnește apoi câtiva negustori din Toledo, cărora le cere să o proclame pe Dulcinea cea mai frumoasă domniță din lume, dar aceștia o insultă, iar unul dintre ei îl bate pe Don Quijote și-l lasă pe marginea drumului. El este găsit și ajutat să se întoarcă acasă de un țăran vecin, Pedro Alonzo.

După însănătoșire, Don Quijote plănuiește să plece într-o a doua aventură.

Între timp, nepoata sa, slujnica, preotul și bărbierul au aruncat în foc mare parte din cărțile cavalerești ale eroului, spunându-i acestuia că un magician a venit călare pe un nor și, însoțit de un dragon,i-a furat acestuia cărțile. Eroul își alege drept „scutier” un țăran pe nume Sancho Panza, căruia îi promite că la capătul drumețiilor îl va face guvernatorul unei insule, și pornesc amândoi într-o a doua aventură. Don Quijote se luptă cu morile de vânt, luându-le drept uriași, și își imaginează că în trăsura pe care o însoțesc câțiva călugări benedictini se află o prințesă răpită, fiind din nou bătut.

De-a lungul călătoriei lor, Don Quijote și Sancho Panza vor întâlni hangii, prostituate, păstori, soldați, preoți, condamnați evadați și chiar îndrăgostiți, cu diverse povești de iubire. Don Quijote intervine violent în povești care nu-l privesc, iar obiceiul său de a nu-și plăti datoriile sub pretext că aceasta este stilul de viață al „cavalerilor rătăcitori” duce la umilințe, bătăi și lipsuri pe care de cele mai multe Sancho trebuie să le îndure. Tot în această primă parte a romanului sunt narate două povești de dragoste (Grisostomo și Marcela; Cardenio și Lucinda). În cele din urmă, Don Quijote se lasă convins să plece acasă. Autorul sugerează existența unei a treia aventuri, dar susține că s-au pierdut documentele.

 

A doua parte a romanului reprezintă o continuare publicată la 10 ani după romanul original. Don Quijote și Sancho Panza au ajuns acum foarte cunoscuți datorită povestirilor din prima parte a romanului. Acum se tratează mai în profunzime tema deziluzionării. Don Quijote ajunge batjocura mai multor personaje, până și Sancho își înșală stăpânul. Fiind nevoit să o găsească pe Dulcinea, el îi prezintă lui Don Quijote trei țărănci sărace, pe care le dă drept Dulcinea și însoțitoarele ei. Pentru că Don Quijote vede doar țărăncile, și nu o nobilă doamnă, Sancho pretinde că acesta este vrăjit și de aceea nu poate vedea „adevărul”. În cele din urmă Sancho este numit guvernator al insulei Barratoria, și, deși se dovedește capabil, renunță. Don Quijote se întoarce acasă, unde cade într-un somn greu, iar când se trezește, este vindecat de nebunie. Starea sa de sănătate se înrăutățește însă, astfel că el moare, Sancho deplângând întreaga lor aventură.

 

DESPRE CEEA CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎNTRE DON QUIJOTE ŞI SCUTIERUL SĂU, DIMPREUNĂ CU ALTE VESTITE ÎNTÂMPLĂRI

 

NUMAI CE VÁZU chel ăreasa că Sancho Panza s-a închis cu stăpânu-su, că îndată îşi dete seama ce pun ei la cale; şi închipuindu-şi că din acea sfătuire avea să iasă cea de-a treia purcedere a lor la drum, îşi şi zvârli broboada pe umeri şi, îngrijorată şi mâhnită cum nu se mai poate, se duse să-l caute pe bacalaureatul Samsón. Carrasco, socotind că, iscusit cum era acesta la vorbă şi împrietenit foarte de curând cu stăpânul ei, ar putea să-l înduplece a lăsa păcatelor un gând atât de prăpăstios. Îl găsi preumblându-se prin grădina casei lui, şi de cum îl văzu, i se şi aruncă la picioare, dându-se de ceasul morţii. Văzând-o Carrasco că se arată atât de îndurerară şi de speriată, îi spuse:

– Ce-o mai fi şi asta, doamnă chelăreasă? Ce-ai păţit, de parcă stă să-ţi iasă sufletul?

– Nu-i nimic altceva, dragă domnule Samsón, decât că se duce stăpânul meu, se duce, fără doar şi poate!

– Da’ cum de se duce, doamnă chelăreasă? întrebă Samsón. Şi-a frânt cumva vreun mădular?

– Nu se duce, răspunse ea, decât prin poarta smintelii lui. Vreau adică să spun, scumpe domnule bacalaureat, că vrea să mai plece o dată – asta ar fi a treia oară – să caute prin lumea asta mare ceea ce el numeşte albituri, că mă şi mir cum de le mai dă un nume ca ăsta! Prima oară ni s-a întors îndărăt pus de-a curmezişul pe-un măgar, cu oasele muiate de ciomăgeli; a doua oară a venit într-un car cu boi, trântit şi închis într-o cuşcă, unde el îşi zicea că-i vrăjit; şi era într-un hal de nu l-ar fi recunoscut nici maică-sa care l-a făcut, jigărit, galben, cu ochii înfundaţi până-n adâncul grierilor, încât, pentru ca să-l aduc cât de cât în simţuri, am prăpădit şase sute de ouă... mi-e martor de asta Dumnezeu, şi toată lumea, şi găinile ce le am, că nu m-ar lăsa ele să spun minciuni!

– Cred întru totul ceea ce-mi spui, răspunse bacalaureatul, fiindcă găinile sunt atât de bune, atât de grase şi atât de bine ţinute, că n-ar spune alb când e negru, nici să plesnească! Dar ia spune-mi, doamnă chelăreasă, alt păs nu mai ai şi nu s-a mai întâmplat nici o altă nenorocire decât că ţi-e teamă de ceea ce-ar vrea să facă seniorele don Quijote?

– Nu, domnule, răspunse ea.

– Păi atunci, nu le mai pune şi dumneata pe toate la inimă, răspunse bacalaureatul, ci du-te liniştită acasă. Vezi de pregăteşte ceva cald de îmbucat, iar pe drum spune rugăciunea Sfintei Apolonia, dac-o ştii, că îndată vin şi eu şi ai să vezi minuni, nu altceva!

– Păcatele mele, răspunse chelăreasă, rugăciunea Sfintei Apolonia zici luminăţia-ta s-o spun? Păi asta ar fi bună dacă stăpânu-meu ar suferi de măsele, dar el îi bolnav la minte.

– Las’, că ştiu eu ce vorbesc, doamnă chelăreasă, nu te mai pune la vorbă cu mine, doar ştii că sunt bacalaureat din Salamanca, şi pe noi nu ne întrece nimeni în vorbărie! Răspunse Carrasco.

    

Miguel de Cervantes Saavedra (1547 - 1616) este considerat personalitatea artistică simbol pentru literatura spaniolă. Poet, dramaturg și romancier, Cervantes este autorul romanului Don Quijote, unul dintre cele mai citite romane ale tuturor timpurilor, considerat de criticii literari drept primul roman modern și una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale.

A fost trimis de mai multe ori la închisoare pentru nereguli în contabilitate și, în timp ce se afla la închisoarea din Sevilla, tradiția spune că a început să lucreze la romanul Ingeniosul hidalgo Don Quijote de la Mancha a cărui prima parte se publică în 1605, iar continuarea în 1615, cu puțin timp înainte de moartea sa.

Cervantes și-a început cariera literară în 1580, prima lucrare importantă a fost La Galatea (1585), o scriere pastorală care s-a bucurat de prea puțină atenție din partea contemporanilor. A abordat și genul dramatic (foarte popular în acea vreme), dar nu a avut mare succes.

Între 1596 si 1600 Cervantes a trăit în Sevilla, dupa care s-a mutat la Madrid, unde a și murit, la 23 aprilie 1616, în aceeași zi cu marele său contemporan, Shakespeare.

Ion Frunzetti (1918-1985) a fost un antropolog cultural, critic și istoric de artă, eseist, poet scriitor și traducător, profesor universitar român, membru al Academiei Române. Ion Frunzetti a tradus din engleză, spaniolă, rusă capodopere ale literaturii universale.

 

Edgar Papu (1908-1993) a fost un eseist și critic literar român, profesor universitar, ales ca membru post-mortem al Academiei Române (în 2006). Este considerat unul dintre cei mai importanți comparatiști români postbelici, autorul unor studii de literatură universală și teorie literară.

 

Despre traducere:

Ion Frunzetti a tradus Prima Parte şi toate versurile din ambele părţi, şi a elaborat notele critice, filologice şi istorice pentru întreaga ediţie, iar profesorul Edgar Papu a tradus Partea a Doua şi a alcătuit tabelul cronologic. Ambii literaţi se dovedesc a fi eminenţi traducători şi hispanişti erudiţi, demersul lor reuşind să creeze mult râvnita armonie între conţinutul de adâncă şi complexă semnificaţie şi forma de o mare coerenţă, de o sugestivă frumuseţe şi eleganţă. Traducătorii au izbutit să redea senzaţia de fluiditate, de naturaleţe, de cuceritoare expresivitate; cadenţa frazelor o respectă pe aceea a operei originale, echivalenţele lexicale şi semantice sunt constant inspirate, până şi în nuanţele cele mai subtile. Imperfecţiunile traducerilor anterioare sunt răscumpărate magistral; astfel, se evită „românizarea” excesivă prin arhaisme, regionalisme şi cuvinte neaoşe, obţinându-se un just echilibru între cuvintele cu o uşoară savoare veche şi neologismele cu totul necesare pentru a reda profunzimea şi complexitatea textului, intenţiile estetice şi etice ale lui Cervantes, ca om al Renaşterii.

 

Meritul traducătorilor este cu atât mai mare, cu cât greutăţile pe care le-au întâmpinat au fost numeroase: insuficienţa instrumentelor de lucru şi de informare (primul dicţionar spaniol-român va apare abia peste câţiva ani), imposibilitatea de a cunoaşte nemijlocit Spania, bibliotecile şi arhivele, de a veni în contact cu cervantişti spanioli şi străini şi, mai cu seamă, condiţiile politico-sociale vitrege ale epocii, cu multiple efecte nefaste şi asupra culturii şi a intelectualilor, nu numai prin îngrădirea libertăţii de creaţie şi de informare, ci şi uneori prin privarea de libertate individuală.

Această ediție are un format mare (20x28 cm), textul paginat în larg, aerisit și elegant. Este o carte care stă bine pe masa de lucru și pot fi consultată comod și profesionist. Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Ediția include splendidele gravuri ale ilustratorului Gustave Doré (1863) și este impodobită cu un chenar în stil spaniol. Include, de asemenea, un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală).

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.

 

9 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: