Viata intima a lui Dostoievski - T. Enko

T. Enko

T. Enko prezintă, în această lucrare, o incursiune în viața personală a lui Dostoievski, de la tragismul copilăriei și adolescenței până la pasiunea simțită pentru stră-nepoata lui Matei Corvin sau căsătoria cu stenografa sa, Anna Grigorievna.

Mai multe detalii

1844P

Nou

28,90 lei cu TVA

Destinul sciitorului Dostoievski a fost marcat de suferință, boală, sărăcie, nefericire dar și  de pasiune pentru viață și dorință de cunoaștere; experiențe care i-au influențat, inevitabil, opera și procesul creator.

Dostoievski s-a născut la Moscova, la data de 30 octombrie 1821, într-o familie cu origini modeste. Tatăl său, Mihail Andreevici, un om cu un caracter dur, dominat de mânie, era medic-șef la Spitalul Orășenesc Marino din Moscova.Mama – Maria Fiodorovna – provenea dintr-o familie de negustori și era o fire opusă lui Mihail, veselă, energică, dar și inteligentă. Din nefericire, sarcinile frecvente – Maria fiind mama a încă șapte copiii – , îi vor destabiliza starea de sănătate și aceasta se va îmbolnăvii de tuberculoză. După mult chin, moare în 1837, un eveniment tragic care îl va marca profund pe Dostoievski.

Șirul nefericirilor nu se oprește aici și tatăl, ieșit curând la pensie, se stabilește la o mică proprietate („ceva pământ și două sate de țărani iobagi”) în suburbia Tulei, loc în care se „va dedat beției și desfrâului, exploatându-i fără milă pe țărani”, situația care-i va atrage, la rându-i, un final tragic; în 1839,Mihail Andreevici va fi ucis de țăranii.  

Moartea tatălui l-a copleșit pe tânărul Fedor, care atunci avea doar optsprezece. Toate aceste experiențe dure își vor pune amprena asupra viitorului scriitor. Potrivit lui T. Enko:

În familia Dostoievski, copiii au primit o educație severă – tatăl le inspira respect și teamă, cei mici mergeau ca pe sârmă și nu le erau permise vulgaritățile. Despre femei nu se vorbea decât în versuri. Frații nu au avut în adolescență nici un flirt pentru că li se permitea să iasă numai însoțiți și nu primeau bani de buzunar. Iar acasă nici nu putea fi vorba de distracții. Societatea feminină cunoscută de adolescent până la vârsta de paisprezece ani s-a limitat la surori, toate mai mici, și la țărăncuțele de la moșie vara, în vacanțe. Primele sale senzații erotice au fost legate, evident, de aceste amintiri din copilărie, care și-au pus amprenta asupra vieții și creației sale. În orice caz, scriitorul Dostoievski a manifestat un interes aparte pentru fetele tinere, consacrându-le multe pagini în nuvelele și romanele sale, iar coruperea minorilor a fost una dintre temele lui preferate în Umiliți și obidiți, Crimă și pedeapsă, Posedații” .

Viața sentimentala a genialului scriitor rus prezinta un plus de interes pentru cititorul român, pentru ca, la un moment dat, destinul zbuciumat al lui Dostoievski s-a intersectat cu drumul aventuros, patetic, al unor descendente de vița domneasca din Transilvania. Logodit cu Anna Corvin-Krukovski, stra-stranepoata lui Matei Corvin, scriitorul își da seama ca ei au în comun doar dragostea pentru

literatura, iar barierele, prin multitudinea lor, insurmontabile – de clasa sociala, educație și vârsta – ar fi facut imposibila crearea unei familii. Pe de alta parte, el însuși îndragostit, este orb la dragostea pura, adolescentina, a Sofiei, sora mai mica a Annei, care îl va pastra toata viața – e adevarat, scurta – în inima sa...” (p. 5, Cuvânt înainte, M. Maxim)

 

AutorT. Enko
Traducator/editorMihai Maxim
Anul publicării2015
Format95 x 205 mm
Nr. pagini230
ColecțiaLiteraturi
eBook1859-viaa-intima-a-lui-dostoievski-t-enkol1-9786067480726.html
ID Hard Cover1859-viaa-intima-a-lui-dostoievski-t-enkol1-9786067480726.html
GenLiteratura
SubgenBiografii
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieBeletristica
Sub-CategoriePublicistica
ISBN978-606-748-072-6

Scrieţi un comentariu

Viata intima a lui Dostoievski - T. Enko

Viata intima a lui Dostoievski - T. Enko

T. Enko prezintă, în această lucrare, o incursiune în viața personală a lui Dostoievski, de la tragismul copilăriei și adolescenței până la pasiunea simțită pentru stră-nepoata lui Matei Corvin sau căsătoria cu stenografa sa, Anna Grigorievna.

Scrieţi un comentariu

Categoriaemblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Secolul XX a fost dominat de gândirea și opera lui Dostoievski, un reprezentant de marcă al culturii europene.  Acesta a  fost unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii rusești, opera sa având reverberații puternice asupra științelor umaniste din acea perioadă: filosofie, literatură, psihologie sau teologie. Timpul nu a estompat orginalitatea și actualitatea temelor analizate în lucrările sale, fiind și astăzi un scriitor preferat în rândul cititorilor. Cartea lui T. Enko, „dedicată” biografiei intime a geniului rus, îmbogățește informațiilor tuturor celor interesați de omul și scriitorul Dostoievski, și promovează, în acest fel, cultura europeană.

Paradoxal, dar pe cât de cunoscută este în lume opera lui Fiodor Dostoievski, pe atât de ignorată este viața lui personală, plină de excese și frământări. E adevărat că a trăit cu un secol în urmă, când nu existau paparazzi – ziariști insidioși și fotografi indiscreți, iar mass-media se limita la câteva zeci de ziare și reviste, ce considerau nedemn să scormonească prin lenjeria unui scriitor. E drept că marele Dostoievski era o fire închisă, evitând nu numai să vorbească despre sine, dar și să-și exteriorizeze sentimentele. Cu atât mai mult, când era vorba de intimitatea sa. Cu rare excepții nu și-a mărturisit dragostea nici chiar femeilor pe care le-a iubit cu adevărat. Să mai adăugăm la aceasta și subiectivismul exacerbat al scriitorului, care și-a transformat romanele în monologuri-confesiuni, deși părțile ascunse ale existenței sale le-a prezentat doar parțial. Nu a lăsat în urmă nici o scriere autobiografică.

T. Enko

F.M. DOSTOIEVSKI S-A NĂSCUT ÎN MOSCOVA, la 30 octombrie 1821, fiind fiul medicului-șef al Spitalului Orășenesc Marino din Moscova. A mai avut șapte frați și surori, dintre care una a murit de mică. Tatăl – Mihail Andreevici – a venit la Moscova când abia împlinise cincisprezece ani. A urmat aici cursurile Academiei de Medicină, după care a participat ca medic militar la războiul rusofrancez. Mihail Andreevici avea un caracter dificil – se înfierbânta repede, era suspicios și taciturn. Ajungea până la exagerări patologice în fanteziile și suspiciunile sale. Era astfel în stare să-și bănuiască soția de infidelitate în luna a șaptea de sarcină și se chinuia și pe sine cu această gelozie. Era turbat de mânie și cădea adesea pradă crizelor depresive. În personalitatea sa contradictorie se întâlneau în mod straniu cruzimea și senzualitatea, bigotismul și zgârcenia. Mama – Maria Fiodorovna – provenea dintr-o familie de negustori. Era o fire veselă, energică și inteligentă. Deși recunoștea autoritatea capului de familie, nu se sfia să-i stea împotrivă atunci când acesta depășea măsura. Își iubea însă cu devotament soțul. Scrisorile pe care i le-a trimis sunt pline de pasiune și romantism; surprinzătoare pentru o femeie cu pregătirea ei rămân stilul și eleganța exprimării, transmise și copiilor. Blondă, bună și tandră, nu era însă lipsită de spirit practic și ținea casa cu mână sigură. Avea multă feminitate și gingășie. Sănătatea i-a fost însă șubrezită de nașterile frecvente. Drept urmare, peste un timp s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a căzut la pat. Adolescentul Fiodor, viitorul scriitor, va fi impresionat pentru tot restul vieții de boala mamei sale. Dragostea și mila, feminitatea și frumusețea ofilită s-au îmbinat într-o unitate emoțională inseparabilă în toată creația sa. În acele timpuri, tuberculoza era incurabilă și în 1837, mama lui Dostoievski a murit. Tatăl a ieșit curând la pensie și s-a stabilit la o mică proprietate (ceva pământ și două sate de țărani iobagi) în suburbia Tulei. Când i-a murit mama, viitorul scriitor avea doar șaisprezece ani, iar când i-a murit tatăl – optsprezece. În familia Dostoievski, copiii au primit o educație severă – tatăl le inspira respect și teamă, cei mici mergeau ca pe sârmă și nu le erau permise vulgaritățile. Despre femei nu se vorbea decât în versuri. Frații nu au avut în adolescență nici un flirt pentru că li se permitea să iasă numai însoțiți și nu primeau bani de buzunar. Iar acasă nici nu putea fi vorba de distracții. 

În 1838, Dostoievski era un tânăr slăbănog, colțuros, hainele îi stăteau pe el ca un sac și, deși chipul îi exprima bunătate, manierele îi erau stângace. Posomorât și retras, deseori ridicol, părea un pui fără pene pentru fiii de nobili petersburghezi, care la vârsta de șaptesprezece ani cunoscuseră deja tainele iubirii fizice în brațele țărăncuțelor sau ale prostituatelor de la oraș. Fiodor știa însă să vorbească mai bine decât toți despre Pușkin, pe care-l diviniza (după moartea poetului, el i-a cerut permisiunea tatălui său să țină doliu), despre Schiller, despre personaje istorice, decât despre femei. Numai doi-trei colegi mai apropiați știau că, în ciuda răcelii și moliciunii exterioare, el era un tânăr înflăcărat, impulsiv și cu limba ascuțită. Se distingea încă de pe atunci printr-un idealism înflăcărat și o sensibilitate bolnăvicioasă. Evita să facă vizite, nu știa cum să se poarte în lume, se pierdea cu totul în societatea femeilor. A leșinat când, fiind invitat la începutul anului 1840 într-o familie, i-a fost prezentat frumoasei și celebrei, pe atunci, domnișoare Seniavina. Leșinul a fost cauzat de trăirea intensă a momentului. 

Moartea tatălui a produs o impresie copleșitoare asupra lui Fiodor. L-au zguduit împrejurările acestui final neașteptat, în care se îmbinau desfrâul, alcoolismul, violența, elementele de mister și unele amănunte enigmatice ale vieții de zi cu zi. Toate aceste fapte și frământări s-au întipărit adânc în memoria lui și vor fi folosite peste patruzeci de ani în descrierea morții bătrânului Karamazov. Paricidul este tema principală a Fraților Karamazov , romanul său cel mai profund și mai complex, și, de fapt, întreaga sa creație tratează problemele crimei și pedepsei în cele mai variate moduri.

În 1841, lui Dostoievski i s-a acordat gradul de sublocotenent, ceea ce îi permitea să locuiască în oraș, beneficiind astfel de o oarecare libertate. A închiriat împreună cu un coleg o locuință formată din patru camere și-și va petrece tot timpul liber la masa de scris. Termină școala în 1843 și este repartizat la atelierul de desen tehnic din cadrul Departamentului de Inginerie. Cariera îi va fi însă foarte scurtă. Se povestește că motivul demisiei sale ar fi fost o întâmplare neplăcută legată de unul dintre desenele făcute de el, care ar fi ajuns chiar pe masa de lucru a țarului. Nikolai I ar fi scris pe desen: „Ce idiot a putut desena așa ceva?!”. Evident, cuvintele suveranului au fost ajustate spre a suna mai frumos generațiilor următoare. Dostoievski, jignit că o asemenea remarcă va rămâne pentru posteritate, și-a dat imediat demisia. Va scrie, fără să-și piardă cumpătul, fratelui său: „De ce să-mi bat joc de acești ani frumoși? Găsesc eu o bucată de pâine. Voi munci pe brânci. Acum sunt liber”.

În crearea acestei lumi pline de pasiune și de voluptate, de exaltare, vicii, crime și răzbunare, scriitorul a folosit numai spiritul de observație sau și experiența sa personală?

Propunându-și să răspundă acestor întrebări, autorul recunoaște din start că omul Dostoievski a fost robul pasiunilor mistuitoare, iar existența sa, sincopată de excese. Este limpede că el nu ar fi atins culmile gloriei în literatură, dacă ar fi descris trăirile pasionale ale personajelor sale, făcând abstracție de viața, trăirile și fantasmele proprii, completate de o memorie fenomenală și de un fin spirit de observație. Pe de altă parte, au existat mulți scriitori talentați, care au avut o viață mult mai tumultuoasă, dar nu au lăsat în urma lor nici un „roman-confesiune”, nici o operă literară de valoarea celor scrise de Dostoievski, ceea ce confirmă puterea demiurgică a Geniului.

T. Enko

Mihai Maxim s-a născut la data de 9 noiembrie 1943 la Vorniceni, judeţul Botoşani, și a urmat cursurile liceale la Iaşi. În 1961 a devenit student al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și din 1963 a primit o bursă pentru a se specializa în domeniul studiilor orientale în Uniunea Sovietică. Astfel, și-a continuat studiile inițial la Facultatea de Studii Orientale a Universităţii din Baku (Azerbaidjan), apoi la Universitatea „Lomonosov” din Moscova, unde s-a specializat în osmanistică cu Ana S. Tveritinova. Din 1968, a devenit asistent stagiar la Facultatea de Istorie a Universității din București, unde a îmbrățișat cariera didactică până la pensionare, în anul 2011, doctor în filologie (1986),  profesor la Universitatea Cultural Ştiinţifică Bucureşti, funcţionar la Secţia Economică a Ambasadei României la Moscova (1990-1998).

10 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: