Secolul coanei Lizica. Convorbiri din anii 1985-1986 cu Elisabeta Odobescu-Goga - Zoltan Rostas

Zoltán Rostás

Noutatea acestui volum de istorie orală constă în completarea relatărilor caracterizate prin remarcabilul talent evocator al Elisabetei Odobescu-Goga cu însemnările din jurnalul ei inedit, din timpul ocupației germane a Capitalei, din 1916-1918.

Mai multe detalii

1895P

Nou

43,20 lei cu TVA

O istorie subiectivă a primei părți a secolului XX, iată ce ne oferă acest volum. Elisabeta Odobescu-Goga, tânără din lumea aristocrației autohtone, este cea a cărei subiectivitate se constituie în carte grație intențiilor și eforturilor sociologului Zoltán Rostás. Textul este constituit din două părți: mai întâi transcrierea convorbirilor pe care „coana Lizica“, numită așa de la vârsta de cinci ani, le-a purtat la 94 de ani cu Zoltán Rostás, apoi jurnalul ținut de aceeași Elisabeta Odobescu-Goga în perioada Primului Război Mondial. Inedit este tocmai acest paralelism care se naște între însemnările „la cald“ și privirea înapoi aruncată asupra acelorași evenimente, după 70 de ani de la petrecerea lor.

AutorZoltán Rostás
Anul publicării2015
Format95 x 205 mm
Nr. pagini404
ColecțiaLiteraturi
eBook1862-secolul-coanei-lizica-convorbiri-din-anii-1985-1986-cu-elisabeta-odobescu-goga-zoltan-rostas-9786067480795.html
ID Hard Cover1862-secolul-coanei-lizica-convorbiri-din-anii-1985-1986-cu-elisabeta-odobescu-goga-zoltan-rostas-9786067480795.html
GenLiteratura
SubgenPublicistica
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieBeletristica
Sub-CategoriePublicistica
ISBN978-606-748-079-5
Nota 
2019-08-12
Cine n-are bătrâni, să-și cumpere!

Cine n-are bătrâni, să-și cumpere!
Când m-am apucat să citesc Secolul coanei Lizica mă așteptam la ceva scorțos: amintirile unei nonagenare din protipendada burghezo-moșierească transcrise de un profesor universitar, care mai e și absolvent de filozofie. Este exact pe dos: o carte pe care o n-o lași din mână, ca pe o carte de aventuri, în care bârfa și amintirile cu valoare istorico-documentară, pe care nu le poți găsi în cărțile de istorie, se întrepătrund.
Nu am dat 5 stele, câte are un cognac bun, nu pentru că autorul era servit uneori cu vodcă, în lipsă de cognac, de către amfitrioane (la discuții participând și una dintre fiicele Elisabetei Odobescu-Goga), ci fiindcă în câteva rânduri apar hiatusuri în cadrul unor capitole - pe care le-aș fi pus pe seama cenzurii, dacă, prin absurd, cartea ar fi apărut în timpul dictaturii comuniste (cum se spunea în epocă: „Ce se taie, nu se fluieră!”). Cum cartea a apărut după Revoluție, cred că autorul cărții este și autorul acestor pauze de cursivitate.

    Scrieți-vă propria părere

    Scrieţi un comentariu

    Secolul coanei Lizica. Convorbiri din anii 1985-1986 cu Elisabeta Odobescu-Goga - Zoltan Rostas

    Secolul coanei Lizica. Convorbiri din anii 1985-1986 cu Elisabeta Odobescu-Goga - Zoltan Rostas

    Noutatea acestui volum de istorie orală constă în completarea relatărilor caracterizate prin remarcabilul talent evocator al Elisabetei Odobescu-Goga cu însemnările din jurnalul ei inedit, din timpul ocupației germane a Capitalei, din 1916-1918.

    Scrieţi un comentariu

    Categoriaemblematic romania

    În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

    Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

    Secolul coanei Lizica. Convorbiri din anii 1985-1986 cu Elisabeta Odobescu-Goga relevă cititorilor, pe de-o parte, tot ceea ce învelișul mundan ascunde: căderea, angoasa, disperarea, tragedia pe care România o traversează în timpul Primului Război Mondial și, în subsidiar, anecode din timpul frumos: la belle epoque.

    Acest volum, prin ineditul informațiilor pe care le prezintă, contribuie la promovarea culturii românești.

    La Belle Époque, perioada de 30 de ani care s-a sfârşit brusc odată cu izbucnirea, în 1914, a Primului Război Mondial, a fost un timp de prosperitate şi de înflorire culturală şi artistică, în care oamenii ştiau să trăiască frumos, după reguli bine stabilite, în care educaţia şi bunul simţ erau cele mai importante. În România este perioada care acoperă domnia regelui Carol I.

    Epoca s-a aflat sub semnul dezvoltării industriale şi tehnologice, a inovaţiei şi progresului – telegraful, electricitatea, camera Kodak, primul zbor Zeppelin, dar şi a descoperirii limbii, culturii şi bucătăriei franceze, care, împreună cu bunele maniere deprinse în special de cei care călătoreau în Apusul Europei, şi-au pus amprenta pe formarea omului modern, a fost o perioadă de prosperitate pentru burghezie şi de îmbunătăţire generală a condiţiilor de trai.

    Era o perioadă în care elitele trăiau bine, valorificându-şi averea prin haine la modă, prin decorarea caselor foarte frumoase, cu lecturi, spectacole, baluri şi călătorii. Doamnele se duceau foarte mult la băi, pentru că aproape toate sufereau migrene şi boli, unele închipuite, altele reale.

    Se poate spune că, între Războiul de Independenţă şi Primul Război Mondial, pentru domni şi doamne hainele jucau rolul unor cărți de vizită.

    Numită „femme nouvelle”, femeia modernă era o gospodină desăvârşită, dar şi o doamnă de societate.

     PORTO SAU MARASQUIN PENTRU DOMNI

    -Dacă mă pui să ţin un discurs, să ştii că nu sunt capabilă!

    -Nu, Doamne fereşte, asta nu! Ceea ce aţi spus despre câţi locuitori erau la Bucureşti...

    -500 de mii de locuitori erau atuncea în Bucureşti, înainte de primul război. Viaţa era foarte uşoară pentru toată lumea. Numai cei care într-adevăr... sau beţivi, sau leneşi, sau aşa, trăiau aşa, mai în mizerie. Dar restul lumii, oricine putea să-şi facă o... cum să vă spui...

    -O existenţă.

    -O existenţă destul de bună. De exemplu casele mai bune, aşa, unde servitorimea era aşa, de exemplu la noi, fiecare cap de servitor avea o jumătate de kilogram de carne pe zi, o pâine de un kilogram pe zi, condimente şi tot ce rămânea de la masă de la stăpâni. Fiindcă totdeauna rămânea, şi era totdeauna aşa, că dacă-ţi veneau 2-3 persoane la ora mesei, puteai să le ţii la masă foarte uşor, că era mâncare.

    -Si oamenii se vizitau probabil?

    -A, da, nu numai că se vizitau, dar erau case care aveau o zi de primire...

    -De unde provine denumirea de pol?

    -Napoleon, probabil. Se spunea, un napoleon de aur, o monedâ de aur care avea chipul lui Napoleon. De acolo vine, un pol, 20 de lei.

    -Şi astâzi se spune, dar eu înţeleg imediat câ trebuie sâ dau 25, nu 20!

    -Dar ce cumpârai pentru un pol! Un costum tailleur de exemplu, de lânâ, nu din cele mai bune, nici din cele mai mari case, dar un costum tailleur.

    -Înseamnă că o familie putea să mănânce la restaurant din 20 de lei.

    -O, splendid. Îmi aduc aminte, când am fost în Elveţia, eram eu şi cu mama şi sora mea, şi am mâncat foarte bine cu 2 franci.

    -Probabil că şi veniturile erau astfel încât nu trebuia să ai mii de lei.

    -Nu, nu, să vă spui eu, o familie, nu bogată, putea să trăiască foarte bine, să aibă între 3 şi 5 servitori, să aibă în fiecare zi o mâncare bună, servitorii la fel, vilegiatura nu era o problemă, îmbrăcămintea nu era o problemă. Nu te duceai la case mari, dar te îmbrăcai decent. Învăţătura copiilor nu era o problemă, puteau să aibă profesori particulari foarte uşor. Toate lucrurile astea, cum să vă spui, uzuale, nu prezentau probleme.

    -Cineva mi-a povestit că bucureştenii nu erau aşa cum i-am cunoscut eu în ultimii 15 ani, totdeauna nervoşi, agitaţi, că Bucureştiul a fost un oraş foarte liniştit.

    -Da, şi să vă spui ce era. Aproape toate casele aveau grădini. Când au ocupat nemţii Bucureştii în ’16, au spus die Gartenstadt, oraşul grădinilor. Şi era o viaţă patriarhală. De exemplu, la bunica mea în fiecare seară toată familia se întrunea şi stăteam până târziu. De la o anumită vârstă, bineînţeles, nu ca copii. Dar mama mea, mătuşile mele, unchii mei, prietenii familiei, toată lumea. La 10 se servea dulceaţă şi la 11 ceai cu cozonac, totdeauna, în fiecare seară.

    -Înseamnă că după masa de seară.

    -După masa de seară. Pe urmă erau foarte multe primiri, baluri, serate, serate muzicale. Pe urmă, doamnele din societate în general se ocupau de binefaceri. Aveau societăţi pentru ajutorul a fel de fel de copii, de familii...

    -De văduve...

       

    Absolvent al Facultății de Filosofie, specializarea Sociologie, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, a obținut titlul de doctor al aceleiași instituții. Din 1968 a lucrat în presă, pentru publicații de limbă maghiară și română, realizând inclusiv emisiuni radiofonice, iar după 1991, și-a început cariera în învățământul superior. Profesor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Profesor Conducător de doctorat la Facultatea de Sociologie (Universitatea Bucureşti).

    10 alte produse din aceeași categorie

    Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: