Confesiunile Verei Davadova, iubita lui Stalin - Leonard Gandlin

Leonard Gandlin

Lucrarea de faţă, după cum declara însuşi autorul, reprezintă forma romanţată a amintirilor celei care a fost timp de două decenii femeia cea mai apropiată de Stalin, liderul Uniunii Sovietice, în perioada 1932-1953, în care acesta a avut încredere deplină şi pe care a căutat-o ori de câte ori simţea nevoia de tandreţe, căldură sufletească şi linişte.

Mai multe detalii

1980P

Nou

45,60 lei cu TVA

De-a lungul timpului, despre „omul” și „liderul” Stalin și despre efectul său distrugător asupra istoriei s-au scris numeroase cărți și articole. Confesiunile Verei Davâdova, iubita lui Stalin ne oferă însă o altă perspectivă, mai „romanțată” asupra fostului dictator sovietic. Leonard Gandlin construiește, astfel, o abordare singulară, prezentând publicului larg unica lucrare care consemnează aminirile prim solistei  Vera Davâdova –  cea care, vreme de două decenii a fost partenera lui Stalin de viață și cea mai intimă confidentă  a lui. În acest mod inedit, cititorul va a afla din confesiunile Verei modul în care liderul se comporta și acționa în spatele cortinei politice.

Volumul prezintă informații despre viața culturală și artistică a Moscovei, din perioada 1932-1953, culisele vieții politice întreprinse de Stalin, despre anturajul și cercul de personalități frecventate; și îl apropie pe cititor, de felul în care funcționa gândirea acestui personaj negativ al istoriei:

 „– I.V., pot să vă pun o întrebare mai delicată, care nu are nici o legătură cu relaţiile noastre personale?

– Vă ascult.

– Spuneţi-mi, V.I. Lenin a avut o influenţă mare asupra dv., ca revoluţionar?

– Lenin a fost un fanatic, aventurier clasic, neînduplecat şi lipsit de scrupule. – Stalin s-a însufleţit, eu îl atinsesem în punctul lui nevralgic. – El a dat un curs greşit revoluţiei. Nu aveam nimic de învăţat de la el. V-am mai spus că mi-am format concepţiile la seminarul ortodox de la Tiflis. Când voi fi în bună dispoziţie, o să vă povestesc mai multe despre tovarăşul Lenin. Azi e frumos, hai să mâncăm afară”.

AutorLeonard Gandlin
Traducator/editorMihai Maxim
Anul publicării2016
Format95 x 205 mm
Nr. pagini470
ColecțiaCărţilor de referinţă
eBook1817-confesiunile-verei-davadova-iubita-lui-stalin-leonard-gandlin-9786067481204.html
ID Hard Cover1817-confesiunile-verei-davadova-iubita-lui-stalin-leonard-gandlin-9786067481204.html
GenLiteratura
SubgenPublicistica
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieBeletristica
Sub-CategoriePublicistica
ISBN978-606-748-120-4

Scrieţi un comentariu

Confesiunile Verei Davadova, iubita lui Stalin - Leonard Gandlin

Confesiunile Verei Davadova, iubita lui Stalin - Leonard Gandlin

Lucrarea de faţă, după cum declara însuşi autorul, reprezintă forma romanţată a amintirilor celei care a fost timp de două decenii femeia cea mai apropiată de Stalin, liderul Uniunii Sovietice, în perioada 1932-1953, în care acesta a avut încredere deplină şi pe care a căutat-o ori de câte ori simţea nevoia de tandreţe, căldură sufletească şi linişte.

Scrieţi un comentariu

Iosif Vissarionovici Stalin (în rusă: Иосиф Виссарионович), născut: Ioseb Besarionis Dze Jugashvili, 18 decembrie 1878– d. 5 martie 1953) din tată georgian și mamă osetină, a fost un om politic sovietic, fost revoluționar bolșevic devenit după Revoluția din Octombrie conducător politic sovietic. Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922, în urma morții lui Vladimir Ilici Lenin, câștigând în anii deceniului al treilea lupta pentru putere cu Lev Troțki și consolidându-și pe deplin autoritatea odată cu Marea Epurare, o perioadă de represiune cruntă al cărei apogeu a fost atins în 1937. Stalin a rămas la putere pe tot parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, și după încheierea acestuia, până la moartea sa. Din 1946 a deținut și funcția de prim-ministru al Uniunii Sovietice. Ideologia marxist-leninistă ca interpretare a lui Stalin este adeseori numită și stalinism.

Sub Stalin, care a înlocuit Noua Politică Economică (NEP) cu planurile cincinale, (introduse în 1928) și agricultura individuală cu agricultura cooperatistă, Uniunea Sovietică a fost transformată dintr-o societate țărănească într-o mare putere industrială mondială la sfârșitul celui de-al patrulea deceniu, țara sa devenind a doua putere economică din lume. Agricultura sovietică, care a fost exploatată pentru finanțarea industrializării, a continuat să fie subdezvoltată pe toată durata deceniului. Colectivizarea a trebuit sa facă față opoziției generalizate a chiaburilor, în fapt, cei mai harnici și gospodari oameni ai satelor, având ca rezultat o luptă înverșunată a multor țărani împotriva autorităților.

În acest timp, Stalin a argumentat că fracționismul Partidului Comunist aflat la putere ar putea slăbi Uniunea Sovietică în fața inamicilor externi. Pe durata deceniului al patrulea, el, practic, a eliminat opoziția politică prin intermediul sistemului foarte dur al exilului intern (vezi Gulag) și prin execuții, iar prin asigurarea de beneficii anumitor segmente ale populației, a câștigat sprijinul sau cooperarea lor cu regimul.

 O victorie greu cucerită în Marele Război pentru Apărarea Patriei, 1941–1945, (care a fost posibilă cel puțin parțial datorită capacităților de producție ridicate în timpul industrializării forțate), a pus temelia pentru formarea Pactului de la Varșovia și a consfințit poziția URSS drept una dintre cele două superputeri mondiale dominante, poziție pe care a menținut-o pentru aproape patru decenii după moartea lui Stalin (în 1953). Cu toate acestea, generațiile de conducători care au urmat au repudiat stalinismul. Succesorul lui Stalin și prim-secretar al partidului, Nikita Hrușciov, a denunțat folosirea represiunii în masă și cultul personalității, (în 1956).

După cum afirmă Hrușciov în autobiografia sa, Stalin participa deseori la petreceri nocturne alături de aghiotanții săi, după care el dormea toată ziua, așteptând ca ei să rămână treji și să conducă țara. La 1 martie 1953, după un dineu întins pe durata întregii nopți, alături de ministrul de interne Lavrenti Beria și viitorii premieri Gheorghi Malenkov, Nicolai Bulganin și Nikita Hrușciov, Stalin a cedat, suferind un atac cerebral care i-a paralizat partea dreapta a corpului. El a murit patru zile mai târziu, la 5 martie 1953, la vârstă de 73 de ani. În mod oficial, hemoragia cerebrală a fost declarată drept cauză a morții. Trupul său a fost mumificat și păstrat în Mausoleul lui Lenin până la 3 octombrie 1961, când a început destalinizarea în Uniunea Sovietică. Trupul lui Stalin a fost îngropat, după aceea, lângă zidul Kremlinului.

 S-a sugerat că Stalin ar fi fost asasinat. Fostul exilat comunist Avtorhanov a adus în discuție această ipoteză în 1975. Viaceslav Molotov, în memoriile sale politice publicate în 1993, afirmă că Beria s-a lăudat în fața sa că l-ar fi otrăvit pe Stalin. În 2003, un grup de cercetători ruși și americani au enunțat ipoteza că Stalin ar fi ingerat o puternică otravă folosită împotriva șobolanilor, care provoacă fluidizarea sângelui și hemoragii și atacuri cerebrale. Cum acest tip de otravă este insipidă, varianta aceasta este plauzibilă. Cum a murit Stalin, se va putea afla cu certitudine doar dacă se va face autopsia cadavrului care este îmbălsămat.

Am cunoscut-o pe Vera Alexandrovna Davâdova spre sfârşitul anului 1945.

Ne-am întâlnit de multe ori după aceea şi am discutat tot felul de lucruri. Odată, după moartea lui Stalin, m-a întrebat:

– Sunteţi un om curajos?

– Depinde ce mi se cere să fac, i-am răspuns surprins.

– Am o mulţime de amintiri interesante. N-aţi vrea să scrieţi povestea unei femei care, pe deasupra, a fost şi artistă? N-aş avea nimic împotrivă ca povestea mea să devină roman. Există material suficient. Poate ar fi chiar mai bine.

Ştiam că aşteaptă un răspuns afirmativ şi nu am vrut să o dezamăgesc. Şi mai ştiam că voi afla de la ea lucruri senzaţionale.

– De ce m-am hotărât să fac un pas atât de important şi de riscant totodată, să povestesc viaţa cu totul necunoscută a lui Stalin, cu care am avut relaţii foarte strânse aproape douăzeci de ani?! – a continuat Vera Alexandrovna, muşcându-şi nervos buzele senzuale. – Credeţi că nu-mi ajunge gloria din timpul vieţii şi că vreau să trec cu scandal în lumea celor drepţi? Ar fi păcat să gândiţi aşa despre mine. Ar însemna că nu mă cunoaşteţi îndeajuns. Sunt artistă a poporului, am tot felul de ordine şi medalii, de trei ori mi s-a înmânat premiul Stalin. Am agonisit destui bani, primesc pensie personală, sunt profesor la Conservatorul din Tbilisi, dau lecţii particulare de canto. Sau veţi crede că amanta, la un moment dat părăsită, a hotărât să se răzbune dupa moarte pe atotputernicul conducător? Nu, nu e asta. Ştiu că Stalin m-a iubit mult, în felul lui ,desigur, şi aştepta cu înfrigurare întâlnirile noastre… Dar numai acuma, când el nu mai este, pot spune fără teamă că în toţi aceşti ani a trebuit să joc teatru şi pe scenă, şi în viaţa particulară – să mă prefac că-l iubesc. Doar sunt actriţă! Şi totuşi eu sunt singurul om din lume în care suspiciosul Stalin a avut o încredere totală până la ultimele clipe ale vieţii. Deşi, dacă mă gândesc bine, a mai fost cineva, cel mai devotat om de încredere al lui Stalin, Alexandr Nikolaevici Poskrebâşev.

Am dus mulţi ani o viaţă dublă, trebuind să mă împart între teatru – repetiţii, spectacole, concerte – şi efuziunile lui pasionale.

Fac aceste dezvăluiri pentru că vreau ca posteritatea să afle şi o latură mai puţin cunoscută a vieţii lui Stalin – viaţa lui personală.

   

Mihai Maxim s-a născut la data de 9 noiembrie 1943 la Vorniceni, judeţul Botoşani, și a urmat cursurile liceale la Iaşi. În 1961 a devenit student al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și din 1963 a primit o bursă pentru a se specializa în domeniul studiilor orientale în Uniunea Sovietică. Astfel, și-a continuat studiile inițial la Facultatea de Studii Orientale a Universităţii din Baku (Azerbaidjan), apoi la Universitatea „Lomonosov” din Moscova, unde s-a specializat în osmanistică cu Ana S. Tveritinova. Din 1968, a devenit asistent stagiar la Facultatea de Istorie a Universității din București, unde a îmbrățișat cariera didactică până la pensionare, în anul 2011, fiind din 1976 asistent titular, lector universitar (1978), conferențiar (1990) și profesor (1993). În perioada 1969-1972 a urmat un stagiu de cercetare în Turcia, sub îndrumarea profesorului Halil Inalcik, care i-a devenit mentor pe viață. A fost visiting professor la Columbia University (1990-1991), Universitatea din Istanbul (1995-2001), Universitatea din Veneția (2002-2003), Universitatea Fatih din Istanbul. A fost coordonator științific pentru numeroși doctoranzi din România, Italia, Japonia, Turcia și Iran.

Cariera sa științifică a fost dedicată studiului relațiilor româno-otomane. A publicat peste 100 de titluri, printre care volumele „Culegere de texte otomane” (1974), „Limba turco-osmană. Curs practice” (1984, 1993, 2004), „Țările Române și Înalta Poarta. Cadrul juridic al relațiilor romano-otomane în Evul Mediu” (1993), „L’Empire Ottoman au nord du Danube et l’autonomie des Principautés Roumaines au XVIe siècle. Ėtudes et documents” (1999), „Noi documente turcești privind Țările Române și Înalta Poartă (1526-1602)” (2009). Cel mai recent volum publicat este „Documente noi din arhivele turcești” (Vol. I, Brăila, 2016).

Profesorul Mihai Maxim a lăsat în urma sa o operă științifică dedicată istoriei relațiilor româno-otomane și a Imperiului Otoman.

„Sunt savanţi a căror viaţă se confundă cu opera scrisă pe care o lasă posterităţii. Alţi învăţaţi strălucesc mai mult prin înrâurirea pe care o exercită asupra colegilor lor de diverse generaţii, stimulează vocaţii şi fac şcoală. Mai rare sunt situaţiile când una şi aceeaşi persoană se evidenţiază în egală măsură pe amândouă aceleaşi planuri. Profesorul Mihai Maxim este unul dintre aceste cazuri fericite” – scria prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, în anul 2004, la publicarea volumului în „Studii şi cercetări de turcologie contemporană. Omagiu Profesorului Mihai Maxim”, coordonat de Călin Felezeu (Cluj-Napoca, 2004).

„Dacă ar fi să-mi reiau viața de la capăt, aș alege fără cea mai mică ezitare același drum, adică aceeași aventură pasionantă, dureros de frumoasă, a cercetării știintifice (a Adevărului, a arhivelor în primul rând) și a catedrei universitare… Nimic nu se compară cu bucuria unei noi descoperiri, fie în domeniul ideilor, fie al documentelor, fie al sufletelor tinere, doritoare de nou, de puritate, de perfecțiune”, mărturisea profesorul Mihai Maxim.

10 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: