Regele Ferdinand „Întregitorul” (1914-1927) - ediţia a II-a revăzută şi adăugită - Constantin I. Stan

Constantin I. Stan

Am purces la reeditarea lucrării REGELE FERDINAND ÎNTREGITORUL (1914-1927) în special pentru generaţia tânără, cea a Revoluţiei din decembrie 1989, care cunoaşte foarte puţin referitor la ceea ce a însemnat primul suveran al României mari şi a familiei sale pentru desăvârşirea şi consolidarea statului român unitar.

Mai multe detalii

0161P

Nou

58,00 lei cu TVA

Ediţia a II-a a lucrării noastre REGELE FERDINAND ÎNTREGITORUL (1914-1927) nu este doar o simplă retipărire a primei ediţii care a văzut lumina tiparului în anul 2003. În acest răstimp am continuat, aprofundat şi adâncit, investigaţiile ştiinţifice pentru depistarea de noi documente inedite sau edite din arhive, monografii, jurnale, memorii sau amintiri apărute în ţară ori în străinătate. Nu avem desigur pretenţia că am realizat o cercetare exhaustivă a problematicii.

Ideile fundamentale ale acestei noi ediţii nu diferă esenţial faţă de cele expuse în prima. Am scos în evidenţă şi de data aceasta patriotismul, simţul datoriei, umanismul, blândeţea, solicitudinea, modestia de care a fost animat primul suveran al României întregite. Am prezentat pe larg în paginile acestui volum atât calităţile, cât şi defectele omeneşti ale regelui tuturor românilor.

Am purces la reeditarea lucrării REGELE FERDINAND ÎNTREGITORUL (1914-1927) în special pentru generaţia tânără, cea a Revoluţiei din decembrie 1989, care cunoaşte foarte puţin referitor la ceea ce a însemnat primul suveran al României mari şi a familiei sale pentru desăvârşirea şi consolidarea statului român unitar. Despre modul în care am reuşit sau nu să înfăţişăm toate aceste lucruri, numai dumneavoastră, cititorii, vă puteţi pronunţa. Observaţiile şi sugestiile Domniilor Voastre sunt desigur importante şi binevenite.

AutorConstantin I. Stan
Anul publicării2011
Format140 x 200 mm
Nr. pagini596
ColecțiaIstorie
ISBN978-973-596-725-3
eBook1283
ID Hard Cover1283
GenArhitectura
SubgenJurnal
LimbaRomana
Tip formatFizic
Perioada istoricaEpoca moderna
Subiect principalIstorie sociala si culturala

Scrieţi o recenzie

Regele Ferdinand „Întregitorul” (1914-1927) - ediţia a II-a revăzută şi adăugită - Constantin I. Stan

Regele Ferdinand „Întregitorul” (1914-1927) - ediţia a II-a revăzută şi adăugită - Constantin I. Stan

Am purces la reeditarea lucrării REGELE FERDINAND ÎNTREGITORUL (1914-1927) în special pentru generaţia tânără, cea a Revoluţiei din decembrie 1989, care cunoaşte foarte puţin referitor la ceea ce a însemnat primul suveran al României mari şi a familiei sale pentru desăvârşirea şi consolidarea statului român unitar.

Scrieţi o recenzie

10 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: