Istorii - Publius Cornelius Tacitus

Publius Cornelius Tacitus

Istoriile, atât cât au ajuns până la noi, cuprind criza care a zguduit Imperiul Roman după răsturnarea lui Nero. O nouă traducere, îmbunătăţită, a operei scriitorului latin Tacitus, datorată profesorului Gheorghe Ceaușescu, însoţită de un amplu studiu introductiv, note şi index.

Mai multe detalii

2328P

Nou

73,00 lei cu TVA

Ca atâtea domenii ale spiritului, istoria este în fapt inventată de greci, ea este o creație a ionienilor care se naște în acel extraordinar secol al VI-lea î.Hr., când pe coasta apuseană a Asiei Mici, cum se exprimă Husserl, „izbucnește o nouă viziune asupra lumii“, și anume spiritul filosofic prin care grecii au încercat să subordoneze totalitatea fenomenelor în baza unui principiu rațional. Antropomorfismul homeric însemnase el însuși o revoluție față de teocratismul oriental. Mișcarea spirituală ioniană, prin mentalitatea pe care a determinat-o, constituie „actul de naștere al Europei spirituale“. În contextul acestei mișcări apare istoriografia, adică știința prin care se încearcă explicarea succesiunii faptelor. După câte știm, Hecateu din Milet este primul autor care enunță necesitatea spiritului critic pentru reconstituirea istorică: „voi scrie aici ceea ce mi se pare mie a fi adevărul.

Vita Agricolae are un caracter dublu, de biografie și de micromonografie istorică și geografică a Britanniei, și, din acest motiv, filologii care au încercat să o încadreze unui gen precis au întâmpinat mari dificultăți. Rețin atenția condamnarea domniei lui Domițian în termeni care au rămas un model peste veacuri, discursul lui Calgacus, conducătorul caledonienilor, care constituie cea mai violentă condamnare a expansionismului roman din întreaga literatură latină, și finalul scrierii, unde supraviețuirea lui Agricola este dezvoltată în ample perioade oratorice.

AutorPublius Cornelius Tacitus
Specificații autoristoric roman,considerat părintele istoriografiei latine
Traducator/editorGheorghe Ceaușescu
Specificatii traducator/editorfilolog român, clasicist, profesor universitar doctor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București
Anul publicării2020
Editie specialaDa
Format200 x 280 mm
Tip CopertaSpeciala
Nr. pagini260
ColecțiaCărţlor de referinţă - Istorii
GenStiinte umaniste
SubgenIstorie
LimbaRomana
Tip formatFizic
Perioada istoricaAntichitatea
Subiect principalIstorie sociala si culturala
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieIstorie
ISBN978-606-748-357-4
Nota 
2020-07-27
O lectură foarte densă

O lectură foarte densă, dar plină de satisfacții. Autorul reușește să implice cititorul păstrând totuși o „distanță ironică” față de evenimentele descrise.

    Scrieți-vă propria părere

    Scrieţi un comentariu

    Istorii - Publius Cornelius Tacitus

    Istorii - Publius Cornelius Tacitus

    Istoriile, atât cât au ajuns până la noi, cuprind criza care a zguduit Imperiul Roman după răsturnarea lui Nero. O nouă traducere, îmbunătăţită, a operei scriitorului latin Tacitus, datorată profesorului Gheorghe Ceaușescu, însoţită de un amplu studiu introductiv, note şi index.

    Scrieţi un comentariu

    Categoriaemblematic europa

    Din categoria lucrarilor catalogate Emblematic Europa fac parte cartile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive si care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de editii ilustrate, de forme noi de editare. Cultura romana respiră si in prezent in cultura eropeana pe care o asimileaza specific. Capodoperele nascute in epoci si culturi diferite in Europa au devenit in timp emblematice pentru spiritul continentului european. Fiecare carte din această categorie este marcata cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul in care a aparut si s-a afirmat. In cazul in care opera este considerata capodopera, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodopera a culturii europene.

    Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

    Prima ediție a fost publicată în 1992 la Editura Enciclopedică grație lui Marcel Popa, directorul editurii, și lui Horia Matei, la acea dată redactor la aceeași editură. Pentru ediția actuală am revizuit textul traducerii și am adăugat fragmentele citate de alți autori latini. Studiul introductiv a fost amplificat cu pagini consecrate problemei izvoarelor istoricului roman, a acțiunii zvonurilor și a unui mult discutat fragment din monografia Germania.

    Tacitus rămâne în principal cunoscut ca istoric. Are un discurs problematizant, o operă cuprinzătoare, în care nu se limitează doar la simpla expunere faptică, ci judecă, meditează, conchide. Încă de la Agricola se observă îmbinarea de tipare, unificate de caracterul personajului. Înclinaţia spre investigaţie şi metodică este vădită în Dialogul despre Oratori, opuscul din care reiese strânsa legătură percepută între oratorie şi istorie. Maturitatea talentului său este atinsă în Istorii şi Anale, unde pe de-o parte, face exerciţiul abilităţilor sale oratorice, apropiind istoria de literatură, pe de alta, îşi dezvoltă spiritul metodic şi analitic (de altfel termenul de „anale” se referă tocmai la o definire a metodei şi la apartenenţa la şcoala analistică). Metoda însă este folosită cu limite. Istoricul apelează frecvent la gruparea logică a faptelor, la rânduirea dramatică a evenimentelor şi pune adesea în contrast fenomene petrecute, de fapt, în momente diferite. În genere compoziţia se mulează pe mesajul dorit.

    Formula binecunoscută de a descrie propriul discurs, „fără teamă şi fără părtinire” are o aplicabilitate relativă, imparţialitatea dorită de autor fiind contrabalansată de viziunea inevitabil deformantă asupra evenimentelor, de formaţia sa retorică, de conexiunea între discursul istoric şi cel oratoric, diferenţa între cele două dorindu-se a fi anihilată în vederea accederii la adevăruri universale. „Istoricul îşi prezintă demersul istoric ca o întoarcere la metodologia istoriografiei din timpul Republicii. După Actium şi îndeosebi după moartea lui Augustus, relatările istoricilor ar fi fost deformate de adulaţie sau de ură faţă de împăraţii defuncţi. Pe de o parte, Tacitus dă seama de părtinirea excesivă a istoriografilor din vremea Imperiului şi de utilizarea critică a izvoarelor sale, dar el nu pledează niciodată pentru imparţialitatea absolută. El se vrea un observator al umanităţii, iar pentru aceasta este necesar ca el să şi judece, nu doar să expună succesiuni de evenimente, iar judecata să aibă şi un înveliş artistic, în vederea conturării sensului moralizator.

    Apologet al cauzalităţii, Tacitus aspiră ca din faptele mărunte şi singulare să desprindă fundamentele fenomenelor istorice, ca triada cauzală polybiană pe care o aplică să îi deschidă calea către semnificaţii morale universale (de pildă, când explică revolta care îl propulsează pe Vitellius la putere aduce în prim plan factorul psihologic). Viziunea antropocentristă rezultă din susţinerea unui determinism uman psihologic ce conduce către acţiunea istorică, transcendentul având un rol minor şi modestia sa accentuând importanţa faptelor omeneşti, istoriei pe care Tacitus o trăieşte empatic. În virtutea filozofiei pragmatice a Noii Academii la care aderă, Tacitus se dedică investigării moravurilor, abordării concrete a problemelor, dar dincolo de probabilismul explicaţiilor sale găsim drept constantă preocuparea pentru statul roman şi pentru o structură de ordin mai vechi a societăţii romane aflate, în opinia sa, într-o criză profundă.

    Mentalitatea sa se centrează pe concepte precum libertas, dignitas sau disciplina în contextul moral-axiologic în care identitatea romană pare să-şi fi pierdut valorile ancestrale, pe care Tacitus le vede drept instrumentul ce trebuie recuperat pentru ca societatea să se regenereze. Principii răi nu reprezintă decât expresia distorsiunilor morale suferite de întreaga societate. Dar şi pesimismul tacitian are limitele sale:la fel de conştient este că viitorul Romei, în continuă expansiune, ar putea deveni foarte luminos, dacă s-ar ajunge la un compromis între autoritatea principelui şi libertate;pentru că o Republică în forma ei originară nu se mai poate reface, atunci să existe o monarhie bazată pe virtute. Ca exponent al ordinului senatorial, pe Tacitus îl preocupă tirania în care degenerează monarhia, precum şi frământările sociale, dar încearcă să adopte o atitudine a moderaţiei, între schimbări sociale extraordinare şi stagnare în tradiţionalism.

    Relativitatea condiției umane este o constantă a orizontului său scriitoricesc. Istoria este interpretată ca un reflex al virtuţilor şi viciilor, de multe ori mai ales a acelor din urmă, care le-ar camufla pe primele, istoria este o emergenţă a unor trăsături psihologice complexe. Dacă extrage concluzii asupra naturii umane, pornind de la un caz particular, el supune unei analize plurivalente fiecare personaj, întâmpinat de discursul său istoric. Comportamentele, mecanismele şi cauzele lor sunt atent disecate. În prezentarea discursului istoric asupra devenirii umane, Tacitus se implică în el, nu este în afara faptelor expuse, apropiind astfel istoria de literatură, de genul romanesc. Dedublarea sa se reflectă în intervenţia rară ca personaj exterior, dar în acelaşi timp personaj care trăieşte din interior ce se întâmplă, ipostază auctorială mai importantă. Dintre particularităţile operei sale ar mai fi de menţionat abundenţa subtilităţilor, înclinaţia spre stilul conotativ, tehnica manipulării zvonurilor, alternanţa între solemnitate şi ironie, amplificarea retorică, utilizarea pe scară largă a discursului narativ, dramatizările, accentul pe tabloul descriptiv, investigaţia motivaţiilor, concizia, concentrarea. Discursul său este plurivalent.

    Ca să încheiem această scurtă incursiune în orizontul conceptual al lui Tacitus, vom spune că el este unul dintre acei autori care surprind şi înţeleg marile procese şi fenomene istorice, căutându-le cauzele şi sensurile profunde. El se afirmă nu doar ca martor al mersului istoric, ci şi ca moralist şi justiţiar al omului. Pentru aceasta el îşi construieşte un univers dens, tensionat, discontinuu, deschis interpretărilor pluraliste, a cărui complexitate de reflecţii şi mesaje îl transformă în artă.

    Irina Manea, revista Historia.

     

    Dispunem, ca pentru majoritatea scriitorilor antici, de prea puține date ale biografiei lui Tacitus. Singurele elemente pe care le cunoaștem sunt cele pe care le aflăm în opera sa și în câteva scrisori ale prietenului său Pliniu cel Tânăr. Restul este rezultatul deducțiilor ingenioase ale filologilor moderni. Numele său complet nu poate fi reconstituit, deoarece nu a intervenit nici un argument decisiv în favoarea prenumelui Caius, cum apare la Sidonius Apollinaris, Ep. 4, 14, 1 și 4, 22, 2, sau Publius, consemnat de tradiția manuscrisă (Codex Mediceus, I). Anul nașterii a fost, după conjecturile cele mai plauzibile, 55/56 d.Hr. Plinius cel Bătrân menționează în Istoriile naturale, 7, 76, un procurator de rang ecvestru al provinciei Belgica cu numele de Cornelius Tacitus, care ar putea fi tatăl istoricului. În acest caz, Tacit se va fi născut în regiunea renană, iar familia va fi fost originară dintr-o provincie occidentală, poateGallia Narbonensis. 

    Prima scriere publicată de Tacit, probabil în anul 98, la scurtă vreme după înscăunarea lui Traian, este biografia socrului său Agricola. Scrierea are la bază discursul rostit de Tacitus la funeraliile socrului său, decedat la începutul anului 93, discurs pe care l-a amplificat ulterior cu pasajele referitoare la domnia lui Domițian și cu excursurile istorice și geografice despre Britannia.

    Studiu introductiv, traducere, note și index prozopografic scris de GHEORGHE CEAUȘESCU - filolog român, clasicist, profesor universitar doctor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București

    Această carte, cu excepția indicelui prozopografic și a bibliografiei, a fost scrisă înainte de evenimentele de la sfârșitul lui decembrie 1989. N-am socotit că trebuie să mai aduc vreo modificare textului sau comentariilor. Cititorul se va putea convinge singur cât de puțin s-a schimbat natura umană, în ciuda imensului progres tehnologic făcut de omenire, și cum fapte similare generează întotdeauna efecte similare. Pentru a putea redacta Studiul introductiv și comentariile la nivelul științific adecvat, am beneficiat de o bursă de cercetare de două luni din partea Fundației Thyssen, din Germania.

    Mulțumim și pe această cale Fundației Thyssen pentru sprijinul acordat. De altminteri, instituțiile științifice și de cultură germane ne-au ajutat foarte mult în lunga perioadă anticulturală prin care am trecut (grande mortalis aevi spatium, ar fi spus Tacit), căci, întreținând cu mari eforturi relații cu oamenii de cultură români, s-au opus încercărilor deliberate ale autorităților noastre de a ne izola de lumea civilizată; în acest fel s-a menținut, în ciuda unor obstacole care uneori păreau insurmontabile, o legătură a României cu Europa.

    Gh. Ceaușescu

    Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

    Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

    Ediții speciale Magna (cărți de referință):

    Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

    Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

    Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.

    10 alte produse din aceeași categorie

    Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: