1989-1990. Ora planetară a României - Ştefan Delureanu
Ştefan Delureanu
- Scrieţi o recenzie
Ștefan Delureanu este un binecunoscut istoric, italienist și profesor de renume, autor a numeroase volume. Culese în volum, paginile acelor ani extraordinari, 1989-1990, sunt propuse acum lecturii cu motivația lor de atunci când au fost redactate. Fără mituri și fără retușuri, cu gândul mereu la patria liberă și incoruptibilă.
1674P
Nou
Acest produs nu se mai află pe stoc
Data disponibilității: 2015-03-31
Lupta politică se dă numai în istorie, nu deasupra, nici dedesubtul ei. Revenirea pe scena politică a ţării a partidelor ei naţionale, tradiţionale – şi prin aceasta istorice – este nu numai legitimă dar şi salutar-indispensabilă în emulaţia cu forţele reale alternative ce apar în sistemul democraţiei. În restaurarea energiilor şi valorilor naţionale şi europene, creştine şi laice, reconstituirea partidelor ce şi-au meritat atributul de istorice, nu e un act de relansare iluzorie, nostalgic-motivabilă. Ea se prezintă ca o validare pe care Prezentul şi Viitorul o dau Trecutului verificat îndelung în capacitatea sa constructivă, în succesiunea generaţiilor asociate la „fapta unui progres comun” de care vorbea Bălcescu atunci când solicita, cutremurat, elanurile şi sacrificiile aceleia a contemporanilor săi. Nu există restaurări ale efemerului, ale tranzitoriului: redresarea ţării nu va putea să nu fie substanţial opera acelor forţe cu adânci rădăcini în humusul Patriei, al Istoriei ei frământate, în patriotismul ei de referinţe fundamentale, de vestigii-rapel.
Autor | Ştefan Delureanu |
Anul publicării | 2014 |
Format | 140 x 200 mm |
Nr. pagini | 212 |
Colecția | Emblematic, Cărți de referință. Istorie |
ISBN | 978-973-596-982-0 |
eBook | 1381 |
ID Hard Cover | 1381 |
Gen | Arhitectura |
Subgen | Jurnal |
Limba | Romana |
Tip format | Fizic |
Perioada istorica | Epoca moderna |
Subiect principal | Istorie politica |
10 alte produse din aceeași categorie
Relatiile diplomatice romano-italiene in...
Documentele diplomatice din epocă aduc la lumină densitatea demersurilor politice confidențiale ale autorităților române în perioada neutralității (1914-1916) și, respectiv, în timpul participării efective la război (1916-1918).40,00 leiThe Centenarian of the great union...
Un Eveniment precum înfăptuirea Marii Uniri — sinonimă alcătuirii României Mari — se cade să fie tratat de o manieră evenimențială.22,50 lei 25,00 leiPartidul Național Creștin 1935-1938 - Ion...
Partidul Național Creștin a avut în frunte intelectuali de renume, cel mai important fiind președintele partidului Octavian Goga, poet de certă valoare, publicist și talentat orator, care s-a impus mai ales în conturarea ideologiei, dar și în organizarea partidului, ținând cont de realitățile autohtone.42,00 leiNoile echipe internaționale. Pentru o...
Noile Echipe Internaţionale au asumat proiectul european ca angajament major, garanţie a reconcilierii europene şi a solidarităţii între naţiuni şi pentru apărarea lumii libere contra insidiilor totalitare de orice gen, într-o lectură care identifica în împlinirea sa şi un pas înainte spre o Europă de spirit creştin.39,00 leiFerdinand I. Cuvant pentru intregirea...
O însușire a regelui Ferdinand a rămas neștiută: smerenia sufletească înaintea puterilor supra-omenești în care credea cu toată puterea unei înalte și nobile conștiinți. N. Iorga31,00 lei
Agresiunea comunismului in Romania...
Agresiunea comunismului în România este un volum de documente alcătuit de Gh. Buzatu și Mircea Chirițoiu, menit să ilustreze adevărata istorie a acestei stranii și triste jumătăți de secol.48,00 leiSecretele Construirii Marii Piramide din...
Motivul pentru care a fost construită Marea Piramida ilustreaza perfect dorința și determinarea oamenilor de a lăsa urme ale trecerii lor prin acestă viață iar construcția Marii Piramide pentru Faraonul Keops reprezenta un simbol al eternitații !40,00 leiAtlasul istoric geografic al neamului...
O colectie de harti, prezentate pe hartie manuala, legat manual si cotor de piele.1 000,00 leiAtlasul Unirilor 1918-1919
Colectie de harti, prezentate pe hartie manuala si cotor de piele.350,00 leiCentenarul Marii Uniri 1918-2018. O...
Un Eveniment precum înfăptuirea Marii Uniri — sinonimă alcătuirii României Mari — se cade să fie tratat de o manieră evenimențială.18,90 lei 21,00 lei
Faire la cuisine à la paysanne en Roumanie...
Radu Anton Roman a fost un jurnalist, scriitor și realizator TV, cunoscut mai ales pentru emisiunile pe teme culinare.216,00 lei 240,00 leiRomanian dishes, wines and customs, cotor...
Toate bunătățile străbunicii zac în caiete prăfuite de rețete, abandonate. Ca să nu mai spun, cu jale mare, că marea bucătărie țărănească din România e încă nedescoperită!216,00 lei 240,00 leiBucatarii medievale europene, insertii...
Rețetele inedite ale bucătăriei medievale pot constitui pretexte pentru adevărate incursiuni în timp, oferindu-ne posibilitatea de a descoperi plăcerile meselor de demult, de a ne bucura de aromele bucatelor și licorilor de pe vremuri.216,00 lei 240,00 leiSaints on glass - Peasant picture from...
Cartea se centrează pe oralitatea poporului român, spaţiu în care s-au conservat anumite teme biblice de-a lungul a sute de ani. Această influenţă biblică a îmbogăţit cultura populară, prezentând prin intermediul basmelor diferite moduri de a trăi.196,35 lei 231,00 leiCatalog Romania
În acest catalog, intitulat simplu România, ne-am propus să descriem cât mai concis țara noastră, istoria ei de la primele formațiuni, pământul pe care există, clima acestor locuri, totul însoțit de o imagine bogată.175,50 lei 195,00 lei
Romanian traditional dishes from Regat -...
Toate bunătățile străbunicii zac în caiete prăfuite de rețete, abandonate. Ca să nu mai spun, cu jale mare, că marea bucătărie țărănească din România e încă nedescoperită!173,70 lei 193,00 leiNumai onlineBucate tradiţionale româneşti din Regat -...
Radu Anton Roman a fost un jurnalist, scriitor și realizator TV, cunoscut mai ales pentru emisiunile pe teme culinare.173,70 lei 193,00 leiBucate tradiţionale româneşti din Banat si...
Radu Anton Roman a fost un jurnalist, scriitor și realizator TV, cunoscut mai ales pentru emisiunile pe teme culinare.173,70 lei 193,00 leiPlats traditionnels roumains de Regat -...
Toate bunătățile străbunicii zac în caiete prăfuite de rețete, abandonate. Ca să nu mai spun, cu jale mare, că marea bucătărie țărănească din România e încă nedescoperită!173,70 lei 193,00 leiCatalog Romania Centenarul MARII UNIRI...
Un Eveniment precum înfăptuirea Marii Uniri — sinonimă alcătuirii României Mari — se cade să fie tratat de o manieră evenimențială.117,00 lei 130,00 lei
Platon.Adevărul ființei și realitatea...
«De ce să mai adaug o carte despre Platon la cele multe care s-au scris şi care se vor scrie mereu? Autorul se afla pe atunci între două fronturi. O direcţie era cea a neokantienilor şi a celorlalţi filosofi tradiţionalişti. Elementul literar, poetic din Platon nu avea o valoare fundamentală pentru filosofi; era doar un accesoriu, un cadru al conţinutului...80,00 leiPlaton.Operele platonice. Prima perioadă...
«De ce să mai adaug o carte despre Platon la cele multe care s-au scris şi care se vor scrie mereu? Autorul se afla pe atunci între două fronturi. O direcţie era cea a neokantienilor şi a celorlalţi filosofi tradiţionalişti. Elementul literar, poetic din Platon nu avea o valoare fundamentală pentru filosofi; era doar un accesoriu, un cadru al conţinutului...80,00 leiPaideia Volumul I - Werner Jaeger, trad....
Prezint publicului o operă de cercetare istorică ce îşi fixează o sarcină la care nimeni nu s-a mai încumetat până acum: de a face din paideia, formarea omului grec, obiectul unei noi priviri de ansamblu asupra elinismului.75,00 lei
Platon.Operele platonice. Perioadele a...
«De ce să mai adaug o carte despre Platon la cele multe care s-au scris şi care se vor scrie mereu? Autorul se afla pe atunci între două fronturi. O direcţie era cea a neokantienilor şi a celorlalţi filosofi tradiţionalişti. Elementul literar, poetic din Platon nu avea o valoare fundamentală pentru filosofi; era doar un accesoriu, un cadru al conţinutului...80,00 leiCritica raţiunii pure - Immanuel Kant
Prin Critica raţiunii pure Kant ne transmite două mesaje: unul cognitiv, şi un mesaj metafizic, conform căruia odată ce cunoaştem noi suntem îndreptăţiţi să gândim mai departe, chiar cauza lumii, căreia să îi atribuim perfecţiune infinită, dar numai în idee. Rodica CROITORU78,96 leiFenomenologia nebuniei-Constantin Enachescu
Încercând sã ne distanțãm atât de punctul de vedere medico-psihiatric, cât și de punctul de vedere psihologic, vom aborda studiul Nebuniei ca fenomen uman global, atât ca mod de a fi, cât și ca mod de a gândi și de a acționa al Persoanei umane, încercând în felul acesta sã re-descoperim și sã re-constituim negativul ființei care este Nebunia.28,00 leiIisus Hristos, iubirea trădată-George Remete
Cartea "Iisus Hristos, iubirea trădată" este scrisă de un teolog universitar, specialist în telogie dogmatică.50,00 leiFocus - grupul in investigatia sociala....
În mod normal, focus‑grupul poate fi considerat un tip de interviu de grup, adică un tip de interviu care este condus de către un moderator și care este focalizat pe o anume tematică strict delimitată.10,00 leiNumai online
O poetica a artei actorului - Analiza...
Poetică sau poetică a artei actorului? Ce reprezintă arta actorului? Care sunt principiile călăuzitoare din spatele apariţiilor teatrale? Ion Cojar a fost cel care a fondat școala românească de metodă în arta actorului, călăuzit de principiul „procesul, nu succesul”.17,00 lei 20,00 leiCarte de bucate boieresti. 200 de retete...
În 1841 apărea la Iaşi o „Carte de bucate boiereşti - 200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti” în spatele cărora se ascundeau doi boieri: Mihail Kogălniceanu şi Kostache Negruzzi. Cartea de faţă este un rezultat al activităţii practice - reţetele sunt cercate, nu compilate pur şi simplu de prin alte părţi.27,00 lei 30,00 leiCodul Anticlasic (limbajul modern al...
Bruno Zevi este unul dintre cei mai importanți teoreticieni europeni ai modernității arhitecturale. Om de stânga, antifascist până la a considera că și simetria are coloratură ideologică totalitară, autorul a devenit suficient de lucid în lucrările sale de senectute spre a îngădui drept de cetate și altor forme de expresie decât acelea canonizate de...12,24 lei 14,40 leiPsihosomatica între medicină şi cultură -...
Oltea Joja, doctor în psihologie, psiholog clinician și cercetător științific la Institutul de Endocrinologie C.I. Parhon din București, este profesor asociat la Universitatea Titu Maiorescu și deține titlul de Grandparent în psihoterapie cognitiv-comportamentală al Federației Române de Psihoterapie.27,00 lei 30,00 leiDespre vieţile şi doctrinele filosofilor -...
Diogenes Laertios (greacă: Διογένης Λαέρτιος) a fost un biograf al filosofilor greci. Se presupune că ar fi trăit la începutul secolului al III-lea d.Hr.52,00 lei
Civilizaţia rusă. Perioada veche şi...
Considerăm lucrarea binevenită pentru cititorul român în primul rând, pentru că îi poate oferi o imagine generală asupra dominantelor culturii ruse, găsind atât elementele specifice, cât și pe cele înrudite, dată fiind prezen¡a și dezvoltarea în același mare areal etno-geografic ale unor străvechi familii de popoare indo-europene.20,70 lei 23,00 leiDespre o estetica a reconstructiei - G.M....
George Matei Cantacuzino (1899-1960) a fost un arhitect român, un reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România.14,62 lei 17,20 leiOpere complete - Sfântul Dionisie Areopagitul
Noua versiune românească a scrierilor areopagitice aparţine celui mai valoros traducător român de literatură greacă creştină, părintele Dumitru Stăniloaie. Comentariile inedite ale Sfântului Maxim Mărturisitorul şi ale părintelui Stăniloaie repun în discuţie distincţia fundamentală între teologia Sfântului Dionisie şi filosofia neoplatonică.55,00 leiMatricile spatiului traditional - Vlad...
V. Gaivoronschi, profesor la Facultatea de Arhitectură din Timişoara, ne propune un alt „fel“ de privire asupra spaţiului. El scrie despre ritual şi spaţiu, despre limite şi spaţii ale limitei, despre reperele antropologice, despre orientarea spaţiului în relaţie cu corpul, totul demonstrând încă o dată interferenţele arhitecturii cu filosofia,...33,15 lei 39,00 leiDe la Moarte la Viata - Paulin Lecca
Părintele arhimandrit Paulin Lecca (1914-1996), în comuna Babele, județul Ismail; a absolvit cursurile Seminarului Teologic și ale Facultății de Teologie din Chișinău; apoi a intrat ca frate novice în mănăstirea Frăsinei-Vâlcea. Ultimii ani a păstrat aprinsă sfânta candelă a smereniei și iubirii de Dumnezeu la mănăstirea Rogozu, Vrancea.30,00 lei
Viața intimă a lui Hitler - Gheorghi...
Autorul prezintă parvenirea politică a lui Hitler, explică apariția și cauzele demenței Führerului – modul în care o boală morbidă, perversiunile și complexele sexuale i-au influențat nefast acțiunile politice, descrie drama femeilor care au avut neșansa să-i placă lui Hitler (cinci dintre amantele sale s-au sinucis, alte două fiind salvate în ultimul...28,80 leiMiturile Rusiei clasice - Atoaneta Olteanu
Volumul de fata aduce in prim plan cateva dintre miturile cele mai importante ale culturii ruse, cele prin care, in fapt, aceasta se individualizeaza in ansamblul culturii europene.35,00 leiPovestea sarii din Carpati - ed bilingvă...
Drumuri ale sării erau căile medievale terestre pe care era transportat aurul alb de la ocnele de sare la locurile de vânzare, dintre care sunt renumite salzstrassen, salzwegen în Bavaria, Salzburg, Hallstadt, sau Hallein în Cracovia23,12 leiAurul negru la români - Radu Lungu
Suntem ceea ce Nicolae Iorga numea: un stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică şi veghind asupra gurilor Dunării, străjuind aici în numele şi interesul întregii Europe din spatele ei – ba, încă şi mai departe – se cheamă că România noastră trăieşte şi vorbeşte aicea nu numai pentru dânsa singură.31,21 lei 34,68 lei
Dragoste și filosofie - Valentin Muresan
Volumul cuprinde șase eseuri filosofice pe tema dragostei. Se adresează mai ales elevilor de liceu și profesorilor interesați în includerea acestui subiect printre temele cursurilor de filosofie.18,30 leiPrinces of the Romanian Principalities
Figurile domnitorilor prinților sunt cu prețiozitate pictate pe sticlă, imaginile fiind în ordine cronologică, fiecare având note introductive.86,70 leiSarcini cognitive. Caiet nepremeditat -...
Alin Leș este psiholog cu specializări în criminologie, psihologie clinică, științe criminale, psihologie judiciară - evaluarea comportamentului prin tehnica poligraf. Este atestat de Colegiul Psihologilor din România la Comisiile de Psihologie pentru Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională.17,00 leiPoeme de-o clipa - Vasile Macoviciuc
Deși temător, vizitat de îndoieli și ezitări, adunând tăceri, poetul pare a-și învinge temerile, recunoscând că pulberea visează, își scutură spaimele și visele ruginite pentru ca, imediat cu mâna gri, purtând armură în cuvinte, să mărturisească franc, eu sunt golul care cântă50,00 leiCalea florii de cireș - Vasile Macoviciuc
Volum de poezii semnat de Vasile Macoviciuc: Fericiţi cei care înoptează/ departe de cuvinte şi nu/ aud liniştea în care se îmbăiază/ urletul,/ chemarea/ dfe fiară la ospăţul cel/ tainic (I)17,34 lei