Morala elementară – stări, praguri, virtuţi – Vasile Morar

Vasile Morar

Intelectualul doar intelegent poate fi un „ticălos isteţ” – ştim asta de la David Hume încoace –, dar intelectualul înţelept în chip activ nu poate fi decât împotriva ticăloşiei, laşităţii, mitocaniei, indiferenţei sau cinismului. Stricto sensu, inteligenţa este personală, pe când înţelepciunea este cu adevărat publică.

Mai multe detalii

0193P

Nou

46,00 lei cu TVA

Inteligenţa este prin natura ei lucidă şi rece; înţelepciunea nu poate fi decât caldă şi înţelegătoare. Inteligenţa nu poate să nu separe; înţelepciunea trebuie să unească şi să înfrăţească fapte şi stări altminteri distanţate şi contradictorii. Inteligenţa este mărginită pentru că refuză sentimentul, în timp ce înţelepciunea dezmărgineşte tocmai pentru că-şi integrează sentimente precum altruismul şi generozitatea, bunăvoinţa şi îngăduinţa, compasiunea şi iertarea, recunoştinţa şi grija. Iar dacă plecăm de la premisa că imaginaţia ipotetică, de pildă, este „motorul inteligenţei” – după cum excelent demonstrează Radu J. Bogdan în cursurile lui de Filosofia minţii, atunci putem admite că există o bună-voinţă categorică ca motor al înţelepciunii.

Intelectualul doar intelegent poate fi un „ticălos isteţ” – ştim asta de la David Hume încoace –, dar intelectualul înţelept în chip activ nu poate fi decât împotriva ticăloşiei, laşităţii, mitocaniei, indiferenţei sau cinismului. Stricto sensu, inteligenţa este personală, pe când înţelepciunea este cu adevărat publică.

AutorVasile Morar
Anul publicării2011
Format140 x 200 mm
Nr. pagini476
ColecțiaFilosofie
ISBN978-973-596-664-5
eBook1647
ID Hard Cover1647
GenFilozofie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste

Scrieţi o recenzie

Morala elementară – stări, praguri, virtuţi – Vasile Morar

Morala elementară – stări, praguri, virtuţi – Vasile Morar

Intelectualul doar intelegent poate fi un „ticălos isteţ” – ştim asta de la David Hume încoace –, dar intelectualul înţelept în chip activ nu poate fi decât împotriva ticăloşiei, laşităţii, mitocaniei, indiferenţei sau cinismului. Stricto sensu, inteligenţa este personală, pe când înţelepciunea este cu adevărat publică.

Scrieţi o recenzie

10 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: