Alianţa cu filosofia - Gheorghe Vlăduţescu

Gheorghe Vlăduţescu

În lucrarea Alianța cu filosofia, acad. Ghe. Vlăduțescu prezintă procesul de convertire al filosofiei grecești în filosofia creștină: „filosofia greacă se reînnoia nu însă prin relansare, ci, paradoxal, prin „pieire” într-o nouă renaștere a filosofiei, de un fel mai aparte de îndată ce se dezvolta în structurile teologiei”

Mai multe detalii

2251P

Nou

25,00 lei cu TVA

Filosofia greacă a reprezentat un moment crucial al culturii europene, nașterea sa având să schimbe în mod fundamental istoria gândirii umane. Deși au trecut peste două mii cinci sute de ani, și astăzi, exercită o foarte mare atracţie în cercurile intelectuale. Atunci, cât și în prezent, filosofiei greceşti i se recunoaște marele merit de a chestiona categorii de maximă importanţă ale spiritului european, precum mitul (mythos-⁠ul) şi raţiunea (logos-⁠ul). Când, însă, își va cunoaște sfârșitul și ce se va întâmpla cu marile sale principii? Când se închide Antichitatea și încep noile epoci, care vor revoluționa, la rândul lor, istoria lumii? În ce context ce produce Alianța între Filosofia Greacă și Creștinism?

Potrivit lui Ghe. Vlăduțescu, „Istoria culturală greacă, în special aceea filosofică, nu se încheia nici în anul 330, nici în 478. Nici chiar, în Bizanț, filosofia greacă din Antichitatea târzie nu dispărea odată cu închiderea școlii neoplatoniciene din Athena, printr-un edict imperial în anul 529. Dar, totodată, nici „modernitatea” nu începea în secolul al IV-lea ori în acela următor. Antichitatea târzie și „modernitatea” timpurie coexistă înaintând pe culoare distincte, dar și atingându-se, chiar interferând. Nici apariția creștinismului, totuși, evenimentul cel mai tare, producând mutații esențiale în durată lungă și foarte lungă, chiar transistorică, atât cât omenește este posibilă ca adevăr previziunea, nu întrerupea „calendaristic” o istorie pentru a deschide alta. Antichitatea supraviețuiește în propria paradigmă până prin secolele VII sau VIII, iar prin absorbție își continuă existența, participând la noua construcție”.

 

AutorGheorghe Vlăduţescu
Specificații autorProfesor Emerit, conducător de doctorat la Facultatea de Filosofie şi membru al Academiei Române
Anul publicării2018
Format95 x 205 mm
Nr. pagini174
ColecțiaFilosofie
eBook1883-alianta-cu-filosofia-gheorghe-vladutescul1-9786067482331.html
ID Hard Cover1883-alianta-cu-filosofia-gheorghe-vladutescul1-9786067482331.html
GenFilozofie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieSociologie si filozofie
ISBN978-606-748-233-1

Scrieţi un comentariu

Alianţa cu filosofia - Gheorghe Vlăduţescu

Alianţa cu filosofia - Gheorghe Vlăduţescu

În lucrarea Alianța cu filosofia, acad. Ghe. Vlăduțescu prezintă procesul de convertire al filosofiei grecești în filosofia creștină: „filosofia greacă se reînnoia nu însă prin relansare, ci, paradoxal, prin „pieire” într-o nouă renaștere a filosofiei, de un fel mai aparte de îndată ce se dezvolta în structurile teologiei”

Scrieţi un comentariu

Categoriaemblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Alianța cu filosofia este o carte fundamentală pentru toți cei procupați de evoluția istoriei gândiri, în spațiul european; o carte care reamintește cititorilor despre procesul de traversare și prefacere a marilor idei și principii, în timpul și spațiul uman.

Structurată în șase părți – „o altfel de alianță; Noua filosofie;  apofatică şi catafatică;  noua filosofie şi tradiţia greacă;  creaţia din nimic Păcatul şi răul” – lucrarea Alianța cu filosofia tratează un moment fundamental al istoriei gândirii: intersectarea marilor principii grecești cu valorile creștinismului.

Filosofia antică europeană își are leagănul în Grecia antică, de unde derivă și numele: "iubire" (philia) de "înțelepciune" (sophia) = φιλοσοφια. Leagănul filosofiei antice se situează în regiunea ionică pe coasta orientală a mării Egee în Asia Mică și în teritoriile numite Grecia Mare din Sicilia și sudul peninsulei Italice. Aici își are originea, începând cu secolul al VII-lea î. Chr., filosofia ionică a naturii a gânditorilor presocratici. Ea are legături cu alte culturi ale antichității (egipteană, mesopotamică, persană și ebraică).

 

Supremația politică a Atenei după războaiele victorioase împotriva perșilor prin crearea ligii delio-atică a dus în secolul al V-lea î.Chr. și la dezvoltarea culturală a Atenei, inclusiv a filosofiei, Atena devenind astfel centrul politic și cultural al Greciei. La atenieni, filosofia era simbolizată prin bufnița zeiței Pallas-Athena. În acest timp au început dezbateri cu privire la probleme esențiale ale existenței, asupra ordinei cosmice, naturii omului și asupra modului ideal de comportare în societate. Gânditorii au început să-și pună întrebări: De unde derivă totul? Când și cum a fost începutul (arché) omenirii? Care este cauza primară a existenței? Ce este adevărul (aletheia)? Ce este binele sau fericirea?

 

Atena a devenit centrul de întâlnire al sofiștilor și a fost orașul lui Socrate, a cărui filosofie a dăinuit, prin intermediul operelor lui Platon, dealungul istoriei până în zilele noastre. La rândul său, Platon a creat o școală filosofică în cadrul "Academiei", în timp ce Aristotel și-a dezvoltat sistemul său filosofic, politic și moral în cadrul peripateticilor. Scurt timp după aceea au apărut la Atena școala epicureică și cea stoică. La Roma, împăratul și filosoful Marc Aureliu precum și filosoful Seneca erau impregnați în special de stoicism. Propagarea creștinismului în lumea romană a marcat sfârșitul elenismului și a făcut trecerea către epoca medievală.

Caracteristic pentru filosofia antică târzie a fost Neoplatonismul, care - într-o oarecare măsură - a influențat și gândirea primilor părinți ai bisericii creștine. Revenirea la ideile filosofiei platoniciene se datorește în primul rând lui Ammonios Saccas (secolul al III-lea d.Chr.) și discipolului lui, Plotin din Lycopolis (204 - 270 d.Chr.). Urmaș al lui Plotin a fost elevul său Porphir, care prin scrierile sale a popularizat doctrina maestrului său.

 

Filosofia neoplatoniciană avea ca scop rezolvarea uneia din problemele centrale ale gândirii filosofilor greci clasici, și anume relația dintre "Unic" și "Multiplu". Multiplul este prezent în natură, în timp ce Unicul stă la baza inteligibilității. Această filosofie își are rădăcinile în platonism prin dorința de a rezolva "aporiile" (aporie = dificultate în rezolvarea unei probleme) gândirii lui Platon, în special dintr-unul din cele mai dificile dialoguri ale sale, Parmenide. Neoplatonicienii identifică zeii cu "Ideile" platoniciene. Plotin și Porphir consideră însă că practica religioasă nu este demnă de un înțelept, pentru că acesta este capabil să se apropie de divinitate în mod direct prin elevația spirituală a gândirii sale.

 

Ultimul leagăn al filosofiei grecești a fost în Imperiul Roman de Răsărit, unde, la Atena, Proclos (411 - 485) încearcă să reducă la un sistem unic întreaga masă a tradiției filosofice, până când, în anul 529, împăratul Justinian interzice predarea filosofiei "păgâne" și decretează închiderea Academiei.

 

Primii reprezentanți ai "Apologeticei" creștine antice au fost Justin Martirul în al II-lea secol d.Chr., Clemens din Alexandria și Origen în al III-lea secol și în special Sfântul Augustin din Hippona (354 - 430). Gândirea lui Augustin reflectată în operele sale (Confessiones, Sermones, De Civitate Dei etc.), precum și operele lui Boethius (ca. 475 - 525), De Consolatione Philosophiae, De Trinitate, De Fide Catholica, marchează trecerea către filosofia scolastică a evului mediu.

Datorită istoricului grec Diogene Laertios, care a trăit în secolul al III-lea d.Chr., operele mulor filosofi ai antichității grecești traduse în limba latină au putut să fie transmise posterității, în ciuda distrugerii bibliotecii din Alexandria, și astfel au ajuns cunoscute oamenilor de cultură din evul mediu. Pentru occidentul european de limbă latină un rol important l-a jucat transmiterea regulilor logicei aristoteliene prin intermediul scrierilor lui Boethius, care și-a pus amprenta pe modul de gândire al al învățaților europeni până în timpurile moderne.

 

Cu toate acestea, după secolul al VI-lea, o mare parte a filosofiei antice a fost dată uitării. Mai târziu, filosofia greco-romană se face cunoscută mai ales prin intermediul învățaților arabi ca Avicenna (980-1037) și Averroes (1126-1198), precum și prin lucrările medicului și filosofului evreu Maimonide (1135-1204). Pe această cale ocolită, filosofia antică, în special operele lui Aristotel, își recapătă importanța în filosofia medievală, fiind răspândită prin scrierile scolasticilor ca Albertus Magnus (1195-1280) sau Toma de Aquino (1225-1274). După căderea Constantinopolului în stăpânirea imperiului Otoman (1453), mulți învățați bizantini se refugiază în vestul Europei, aducând cu ei elementele culturii antice grecești.

 

Teologia (neogreacă θεολογία theología, din elină θεός theós „zeu”, „Dumnezeu” și λόγος lógos, „cuvânt”, „știință”) înseamnă „învățătura lui Dumnezeu” sau a zeilor în general. În sens literal, termenul înseamnă știința sau cuvântul despre Dumnezeu.

Față de științele comune, teologia se deosebește întrucât include în cercetarea sa, pe lângă realitatea imediată – numită și imanentă – ce se poate observa prin simțuri, și realitatea transcendentă (dacă pornim de la premiza că ar exista așa ceva).

 

Teologia creștină este o practică a teologiei dintr-un punct de vedere creștin sau studiul teologic al creștinismului. Dată fiind influența copleșitoare exercitată de creștinism în Europa, în special în perioada pre-modernă, teologia creștină a penetrat o mare parte a culturii occidentale și reflectă deseori acea cultură.

Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu (n. 1937) este doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti din anul 1971, cu o teză despre inducţia aristotelică. De-a lungul carierei, a publicat peste 20 de volume pe teme de filosofie antică (ontologie, metafizică, etică), filosofia culturii, istoria ideilor filosofice, precum şi filosofie românească. În prezent, ţine un curs masteral de istoria filosofiei greceşti şi romane. Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu este Profesor Emerit, conducător de doctorat la Facultatea de Filosofie şi membru al Academiei Române.

10 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: