Povestea cafelei - Radu Lungu

Radu Lungu

Cafeaua ar fi ajuns în Europa în jurul anului 1600, adusă fiind de negustorii din Veneţia, unde licoarea neagră era consumată în cafenele încă din prima jumătate a secolului al XVII-lea (Bottéga del caffè, devenită mai apoi Caffè Florian).

Mai multe detalii

E00000315

Numai online

10,00 lei cu TVA

Cafeaua ar fi ajuns în Europa în jurul anului 1600, adusă fiind de negustorii din Veneţia, unde licoarea neagră era consumată în cafenele încă din prima jumătate a secolului al XVII-lea (Bottéga del caffè, devenită mai apoi Caffè Florian). Partida creştin catolică, precum cea musulmană mai înainte, nu fusese câştigată cu uşurinţă, întrucât papa Clement VIII (1592-1605) fusese sfătuit să interzică cafeaua ca fiind o ameninţare venită din lumea islamică. Se pare că papa Clement VIII, pe numele său laic Ippolito Aldobrandini, păstra din gusturile sale de mirean din moment ce a botezat „licoare creştină” această bătură gustoasă chiar dacă sosită din lumea infidelilor musulmani. Drept urmare, cafeaua a fost însuşită imediat şi de către călugări, cărora savuroasa băutură le păstra mintea limpede şi le prelungea timpul de veghe.

AutorRadu Lungu
Anul publicării2012
Format70 x 143 mm
Nr. pagini100
ColecțiaLiteraturi
Hard Cover865-povestea-cafelei-radu-lungu-9789735967741.html
ID eBook865-povestea-cafelei-radu-lungu-9789735967741.html
ISBN978-973-596-774-1

Scrieţi un comentariu

Povestea cafelei - Radu Lungu

Povestea cafelei - Radu Lungu

Cafeaua ar fi ajuns în Europa în jurul anului 1600, adusă fiind de negustorii din Veneţia, unde licoarea neagră era consumată în cafenele încă din prima jumătate a secolului al XVII-lea (Bottéga del caffè, devenită mai apoi Caffè Florian).

Scrieţi un comentariu

10 alte produse din aceeași categorie