Vechea şi noua logică. Carnap prin el însuşi - Rudolf Carnap

Rudolf Carnap (1891-1970) este unul dintre reprezentanţii de frunte ai celebrului "Cerc de la Viena" (activ între 1923-1938, îndeosebi prin afirmarea orientării analitice ca stil de gândire), considerat, pe bună dreptate, între cei mai mari gânditori ai secolului XX. În opera sa - una dintre cele mai de seamă creaţii teoretice contemporane - se împleteşte participarea hotărâtoare la realizarea programului logicii moderne (îndeosebi sintaxa logică, semantica intensională, teoria probabilităţii inductive) cu elaborarea unei concepţii pozitivist-scientiste în filosofie. În acest sens, este grăitoare teza sa principală, şi anume: analiza limbajului (mai exact, "analiza logică a conceptelor şi propoziţiilor ştiinţei ", cum se exprima Carnap însuşi) constituie unica activitate legitimă a filosofiei. Însăşi metoda este numită "logica ştiinţei" (Wissenscha:ftslogik) sau "metodologie logică". În tradiţia filosofiei analitice (îndeosebi creaţiile teoretice ale lui Russell şi Wittgenstein), Carnap formulează concepţia modernă despre esenţa şi rolul logicii: logica limbajului, centrată pe semantica logică, constituie baza analizei logice a limbajului ştiinţei. În acest context, a şi dezvoltat o nouă metodă semantică, statornicind distincţia dintre intensiune (operaţie de analiză a expresiei cu scopul de a o înţelege) şi extensiune (investigarea situaţiei factuale la care se referă o expresie dată).