Cerul şi podoabele lui - Tudor Pamfilie

Tudor Pamfile

e-book

Volumul de faţă surprinde poate tocmai esenţa privitoare la manifestările poporului român, unde întregul edificiu simbolic se înalţă în orizontul credinţei.

Mai multe detalii

E00000763

Numai online

10,00 lei cu TVA

Volumul de faţă surprinde poate tocmai esenţa privitoare la manifestările poporului român, unde întregul edificiu simbolic se înalţă în orizontul credinţei. Mai departe, autorul cercetează câteva dintre legende culese din diferite zone ale țării: în zona Transilvaniei, spre pildă, se crede că stelele sunt făcute de îngeri. Către cer îşi înălţa omul privirea, pradă temerilor şi nevoilor sale, în încercarea de a intui, poate, o lume de dincolo, o lume a celor drepţi: „Cu privire la cer nu se pot găsi amănunte acolo, deoarece el nu face parte din lume, din pământ, adică din „lumea de sub soare“. El este deasupra lumii, şi la rândul său îşi are lumea sa. Despre cer atât se pomeneşte acolo: din multe pricini, pământul a fost croit mai mare decât cerul, astfel că poalele cerului nu putură acoperi marginile pământului şi că pentru ca aceste margini să fie restrânse, Dumnezeu, prin ispita ariciului sau a altor vietăţi, a încreţit faţa pământului, dând cu chipul acesta naştere dealurilor şi văilor: pământul s-a încăputat cu cerul, poalele cerului s-au putut rezema tocmai pe marginile pământului.”

AutorTudor Pamfile
Anul publicării2001
Format145 x 200 mm
Nr. pagini184
ColecțiaȘtiințe sociale
ISBN973-596-010-9
Hard Cover197
ID eBook197

Scrieţi o recenzie

Cerul şi podoabele lui - Tudor Pamfilie

Cerul şi podoabele lui - Tudor Pamfilie

Volumul de faţă surprinde poate tocmai esenţa privitoare la manifestările poporului român, unde întregul edificiu simbolic se înalţă în orizontul credinţei.

Scrieţi o recenzie

10 alte produse din aceeași categorie