De ce filosofam?- Niculae Bellu

Posted By: Carmen Bolda On: Wednesday, February 27, 2019 Comment: 0 Hit: 73

Conceptele de transparență, exemplaritate și autenticitate menite să dea substanță conceptului de situație morală elementară, își vădesc originalitatea pentru că au precedat în planul gândirii etice nevoia de orizont moral în existența contemporană, în toate palierele vieții omenești de pretutindeni. 

Cartea de faţă trebuie citită ţinând seama de câteva considerente. Întâi de toate, ea se află în prelungirea altor volume publicate postum de Editura Paideia. Profesorul Niculae Bellu a predat disciplina Etica la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie, între anii 1959-1981.

Tocmai când se pregătea acest volum, alcătuit din studii şi articole rămase nevalorificate până acum, întâmplarea a făcut ca Andrei Bellu să descopere alte Caiete, în principal, Exerciţii de dialectică I şi II, unde o temă şi un filosof constituiau obiectul unei analize foarte laborioase. Gânditorul este Constantin Noica, iar tema se numeşte relaţia dintre filosofie şi etică, mai precis: de ce Noica nu credea că după Ontologia sa „ar trebui să scrie o Etică”?

Tot Andrei Bellu este cel care a relatat că în anii ’80, Bellu l-a vizitat pe Constantin Noica la Păltiniş, unde a stat mai multe zile, iar discuţiile lor au fost îndelungi. Oricum, în primul Caiet, cu însemnări dintre 1992-1994, publicat de noi în 2005 sub titlul De la stânga politică la stânga culturală, sunt reproduse peste 30 de pagini dedicate de Niculae Bellu lui Constantin Noica. În esenţă, sunt lansate aceste ipoteze: 1. Între „căutările sale strict ontologice” şi „confruntările politice tăioase care au tulburat profund destinul secolului XX”, trebuie să existe o legătură profundă, ce abia urmează a fi cercetată. 2. După Bellu, în Mathesis sau bucuriile simple, dar şi în Schiţă pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou, putem degaja la Noica un început de preocupare pentru posibilitatea unei etici. 3. Noica are dubii întemeiate cu privire la „adevărul istoric” şi îndoieli şi mai mari cu privire la „facerea istoriei”; el repudiază adeseori istoria, dar o şi amendează... Mai mult, crede Bellu, această susţinere din Schiţa pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou, implică, totuşi, o perspectivă etică asupra lumii...

„Se conturează, aici, o etică. Dar şi dincolo de etică, o tendinţă de a se înscrie în filonul de sens existenţial al omului care îşi modelează propria sa existenţă...” În fond, Bellu se interoghează mereu şi mereu asupra acestei teme: dacă în primele scrieri pare că Noica acordă un loc eticii, atunci când este preocupat şi de raţionalismul lui Descartes şi de conexiunea dintre raţiunea pură şi raţiunea pură practică, la Kant, ce l-a determinat, totuşi, după aceea, să considere ca fiind întru totul întemeiată formula „omul moral al lui Kant e ridicol”? De asemenea, Bellu încearcă să găsească o explicaţie faţă de o asemenea opţiune, trimiţând spre nucleul tare al convingerilor celor apropiaţi din generaţia sa, Mircea Eliade în primul rând. După cum se vede din analizele sale, din chiar volumul de faţă, nu este deloc lipsită de dificultăţi o asemenea „arheologie” existenţială operată asupra gândirii şi vieţii generaţiei ’30, şi care, finalmente, să găsească cheia de lămurire a chestiunii: oare nu chiar eşecul angajărilor politice în favoarea extremei drepte să fi inhibat, pentru totdeauna, încrederea într-o etică”?

În orice caz, noi ştim acum ceea ce Bellu doar putea bănui, anume, că Noica a dat un răspuns în această problemă, unul clar şi, oarecum, definitiv. Ni-l relatează în monumentala sa carte În căutarea Sinelui, Editura Trei, 2014, Vasile Dem. Zamfirescu, deopotrivă apropiat şi de Bellu (coordonatorul tezei sale de doctorat Etică şi psihanaliză, 1972), dar nu mai puţin de Constantin Noica, între anul 1970-1987, când a devenit un discipol extrem de creativ al celui retras la Păltiniş. Merită, credem, să reproducem din Jurnalul lui Vasile Dema Zamfirescu acest pasaj revelatoriu:

„– Pe când o Etică? îl întreb pe Constantin Noica...

– Acelaşi lucru m-au întrebat Ducu Dragomir şi Paleologu. Dar nu am de gând să scriu o Etică.

– Bine, dar sistemul nu-şi cere întregirea?

– Nu am un sistem, ci un gând sistematic, pe care-l plimb peste tot. Mai curând aş scrie o antietică!”

Comentarii

Lasa un comentariu