Întoarcerea în spaţiul sacru - Augustin Ioan

Augustin Ioan

 Spațiile sacre sunt printre cele mai durabile și mai impresionante construcții ridicate de oameni de-a lungul timpului. Care este, însă, semnificația lor? Ce este sacrul?  Dar  spațiul sacru? Cum este arhitectura sacră percepută în zilele noastre? Iată întrebările-pilon la care Augustin Ioan răspunde pe parcursul acestei lucrări.

Mai multe detalii

0938P

Nou

30,80 lei cu TVA

-20%

38,50 lei cu TVA

„Cum este făcut spațiul sacru? În mod evident, există două clase diferite de teritoriu natural pe care poate fi așezat spațiul sacru: a) unul vizibil diferit, în datele sale intrinseci excepționale, de ceea ce este împrejurul său; b) unul a cărui localizare este evidentă doar pentru cei aleși, câtă vreme aparența lui naturală nu este diferită de ceea ce este împrejur. Acest tip de spațiu sacru trebuie scos din ascundere prin ritualuri inaugurale, de consacrare a locului care să îl și descrie fizic, să îl stabilizeze și să îl facă vizibil adică și pentru restul comunității. Cum? În trei feluri: a) prin evidențierea limitelor sale exterioare; b) prin definirea centrului (omphalos, axă, arbore [al vieții], munte etc.); în fine, c) prin folosirea ambelor procedee adineauri descrise. (...)

O dată cu căderea comunismului, există în multe dintre țările Europei centrale și sud-estice un interes renăscut în facerea și utilizarea de spații religioase comunitare. Multe comunități au construit lăcașuri noi de cult (România, Ungaria, Serbia, Bulgaria), le-au restaurat pe cele deteriorate și chiar își încearcă forțele în construirea de catedrale (România, singura ortodoxie autocefală fără cathedra pentru patriarhul ei, și-a propus chiar suplinirea acestei lipse prin concursul din 2002)”.

Augustin Ioan

Lucrarea este o recapitulare atentă a diferitelor intervenţii pe care autorul le-a avut de-a lungul timpului pe tema spaţiului sacru, de la Fiinţa şi spaţiul, cartea scrisă împreună cu Radu Drăgan în 1993, până la articole în reviste, Visul lui Ezechiel din 1996, Spaţiul sacru din 2000 şi Arhitectura sacră contemporană din 2003. Această trecere în revistă se datorează renaşterii interesului pentru această temă în publicistica de specialitate şi noului interes pentru originile arhitecturii şi ale oraşului.

Potrivit autorului, spațiu sacru trebuie scos din ascundere prin ritualuri inaugurale, de consacrare a locului care să îl și descrie fizic, să îl stabilizeze și să îl facă vizibil adică și pentru restul comunității:

„Caracterul de spațiu sacru care rezultă din gestul așezării în vederea locuirii este „blocat“ în vizibilitate prin aceste ritualuri de consacrare. Centrul, limitele și geometria internă a teritoriului menit așezării sunt astfel apropriate de către comunitatea care se așază”.

AutorAugustin Ioan
Specificații autorarhitect și profesor universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti
Anul publicării2004
Format145 x 200 mm
Nr. pagini360
ColecțiaSpaţii imaginate
eBook1601-intoarcerea-in-spatiul-sacru-redactor-eugenia-petre.html
ID Hard Cover1601-intoarcerea-in-spatiul-sacru-redactor-eugenia-petre.html
GenArhitectura
LimbaRomana
Tip formatFizic
Subiect principalTeoria arhitecturii
CategorieArta si fotografie
Sub-CategorieArhitectura
ISBN973-596-245-4

Scrieţi un comentariu

Întoarcerea în spaţiul sacru - Augustin Ioan

Întoarcerea în spaţiul sacru - Augustin Ioan

 Spațiile sacre sunt printre cele mai durabile și mai impresionante construcții ridicate de oameni de-a lungul timpului. Care este, însă, semnificația lor? Ce este sacrul?  Dar  spațiul sacru? Cum este arhitectura sacră percepută în zilele noastre? Iată întrebările-pilon la care Augustin Ioan răspunde pe parcursul acestei lucrări.

Scrieţi un comentariu

Arhitectura sacră este expresia culturii și spiritului locului și al epocii sale.

În arhitectură, spaţiul are numeroase înţelesuri şi este prezent în diferite ipostaze -este în fapt cel ce dictează în acest domeniu - forma, conţinutul, ideea - toate se raportează la spaţiu. Mă voi opri însă asupra a ceea ce este numit spaţiu sacru. Textul de faţă îşi propune să realizeze o particularizare a spaţiului sacru în biserica şi în teologia ortodoxă, din perspectiva următoarei argumentaţii: «sacrul - definit drept ceea ce este total diferit, topos al alterităţii radicale -are loc- atât în sensul deplasării unui eveniment, cât şi în sensul propriu, de a se desfăşura într-un /pe un loc fizic - pe teritorii, adumbri ndu-le în felul în care cei doi autori (şi mai cu seama Eliade) l-au descris». Această adumbrire, manifestându-se aici prin limitare, ordonare, reiterare, menţinerea sacrului în acel loc prin ritualizare. Voi prezenta pentru început câteva definiţii ale sacrului, date în sensul cel mai pragmatic de câteva dicţionare pentru ca apoi teoriile unor filosofi să completeze această justificare şi explicare a sacrului. Aşadar, în Oxford Dictionary definiţia dată sacrului este: 1. conectat cu o zeitate, meritând astfel venerarea; sfânt; 2. Religios mai degrabă decât secular. Pe de altă parte, în Enciclopedia LaRousse (2008) găsim: sacrul = (de la sacrer)1. Care aparţine unui domeniu separat, intangibil și inviolabil al religiosului şi care trebuie să inspire teamă şi respect (în opoziţie cu profanul); 2. Care are raport cu religia, cu exercițiul unui cult.

 

Pentru Rudolf Otto, sacrul «ce nu există ca atare, decât în domeniul religios», va fi pus în legătură cu numinosul, ca semn al necesităţii existenţei şi implicării unui zeu pentru manifestarea lui. Spre deosebire de teoria durkheimiană a conştiinţei colective, Otto vine cu ideea unei revelaţii interioare, individuale, în care sacrul este văzut ca o categorie a priori a spiritului care percepe numinosul. La treizeci de ani după lucrarea lui Otto, Eliade va nuanţa puţin teoria sacrului. Sintetizând, sacrul se arată pentru el ca hierofanie, care face ca un obiect oarecare să fie «altceva, fără a înceta să fie el însuşi». Sacrul care nu este echivalent cu religiosul este regula care a unit «societăţile tradiţionale», este vorba aici de prezenţa şi tăria spiritului uman ca atare, nu este vorba de religie şi nici de religiozitate. După Eliade, tot ce este profan a fost sau a putut fi sacru. Acest lucru îl va determina probabil să afirme că acolo unde există profaneitate, este de fapt o uitare a sacrului însoţită uneori de încercări eşuate de găsire a lui. Prima definiţie care spune el că poate fi dată sacrului este aceea că se opune profanului. In fapt, antiteza sacru-profan, va fi cea care va reprezenta principala direcție a lucrării lui. La Eliade, sacrul se prezintă doar la modul absolut - instituirea sacrului este, echivalentă cu o întemeiere simbolică a lumii, cu repetarea cosmogoniei. Intemeierea lui este legată de căutarea şi găsirea unui centru iradiant (axă, altar, omphalos), pentru că «lumea adevărată» se află întotdeauna în centru şi pentru că doar printr-un ax central se poate realiza legătura între ce este «jos» şi ce este «sus». Aşadar, pentru Eliade, spaţiul sacru este fundaţie a vieţii oamenilor, un loc însemnat printr-o evidentă hierofanie, este temei al discontinuităţii spaţiului profan, omogen, haotic.



Augustin Ioan este arhitect și profesor universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti.

Studii

Institutul de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti 1990, BA

Oxford University, UK (1992-1993) – Research Scholar

University of Cincinnati, Ohio (1993-94) MSArch

Institutul de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti (1995) MA în „Formă Urbană”

Institutul de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti (1995-98) PhD în Istoria Arhitecturii (îndrumător prof.dr.arh.Gheorghe Curinschi-Vorona şi Sanda Voiculescu)

Doctor al Facultăţii de filosofie a Universităţii Bucureşti (îndrumător prof.dr. Vasile Morar; 2002 Magna cum Laudae)

Licențiat în teologie ortodoxă al Honoris Causa al Center for Traditionalist Orthodox Studies, Etna, CA, SUA (2007)

10 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: