(re)Sursele formei arhitecturale - Nicholas Ray

Nicholas Ray

Acest volum ne prezintă un spirit instruit în tainele filosofiei și teoriei artelor, care critică informat bibliografia, dar și creațiile contemporanilor săi.

Mai multe detalii

0717P

Nou

22,35 lei cu TVA

-20%

27,94 lei cu TVA

O arhitectură riguroasă, dacă se poate închipui așa ceva în zilele noastre, ar invoca desigur criticile multiple și vederile criticilor postmoderni ai mișcării moderne, recunoscând în acelașI timp că propria lor muncă arareori are profunzimea și autenticitatea celei atât de hulite a predecesorilor lor, oricât de nepotrivit ne-ar părea cadrul lor filozofic. În arhitectură, fenomenul postmodern este parte a însușirii și interpretării unei revolu¡ii ce pare (în 1989 la fel de mult ca acum treizeci de ani) încă prea timpurie pentru a fi înțeleasă în întregime. În cuvintele autorului:

„Vreau să examinez modul în care arhitecții britanici au utilizat limbajul clasic al arhitecturii pentru a-și ordona și da prestanță clădirilor lor în ultima sută de ani. Datele din titlu nu sunt neapărat importante, deși poate că ar fi demn de subliniat că 1884 este anul când s-a format Art Worker’s Guild, care includea cinci dintre elevii lui Norman Shaw, și anume Letherby, Prior, Macartney, Horsley și Ernest Newton, prima lor întâlnire fiind condusă de John Belcher. În schimb, anul 1984 a fost marcat de publicarea monografiei lui James Stirling despre 59 de clădiri și proiecte. Parte din scopul meu acum este de a arăta că există o continuitate în modul în care arhitecții britanici au adaptat limbajul clasic, o tradiție care merge de la Shaw însuși până la Stirling, dar care, sper să demonstrez, își trage rădăcinile de acum trei sau patru sute de ani.”

Arhitectura postmodernă este un stil sau mișcare apărut în anii '60 ca reacție împotriva austerității, formalității și lipsei de varietate de arhitectură modernă.

 

În cuvintele autorului:

Postmodernismul arhitectonic este parte a unei critici folositoare a exceselor dogmatice ale modernismului”.

AutorNicholas Ray
Specificații autorprofesor la Facultatea de Arhitectură a Universității din Cambridge
Traducator/editorAlina Cârâc
Anul publicării2000
Format140 x 200 mm
Nr. pagini176
ColecțiaSpaţii imaginate
Hard Cover1400-resursele-formei-arhitecturale-.html
ID eBook1400-resursele-formei-arhitecturale-.html
GenArhitectura
LimbaRomana
Tip formatFizic
Subiect principalTeoria arhitecturii
CategorieArta si fotografie
Sub-CategorieArhitectura
ISBN973-8064-09-0

Scrieţi un comentariu

(re)Sursele formei arhitecturale - Nicholas Ray

(re)Sursele formei arhitecturale - Nicholas Ray

Acest volum ne prezintă un spirit instruit în tainele filosofiei și teoriei artelor, care critică informat bibliografia, dar și creațiile contemporanilor săi.

Scrieţi un comentariu

Vreau să examinez modul în care arhitecții britanici au utilizat limbajul clasic al arhitecturii pentru a-și ordona și da prestanță clădirilor lor în ultima sută de ani. Datele din titlu nu sunt neapărat importante, deși poate că ar fi demn de subliniat că 1884 este anul când s-a format Art Worker’s Guild, care includea cinci dintre elevii lui Norman Shaw, și anume Letherby, Prior, Macartney, Horsley și Ernest Newton, prima lor întâlnire fiind condusă de John Belcher. În schimb, anul 1984 a fost marcat de publicarea monografiei lui James Stirling despre 59 de clădiri și proiecte. Parte din scopul meu acum este de a arăta că există o continuitate în modul în care arhitecții britanici au adaptat limbajul clasic, o tradiție care merge de la Shaw însuși până la Stirling, dar care, sper să demonstrez, își trage rădăcinile de acum trei sau patru sute de ani.

Nicholas Ray

Postmodernismul este termenul de referință aplicat unei vaste game de evoluții în domeniile de teorie critică, filosofie, arhitectură, artă, literatură și cultură. Dacă modernismul se consideră pe sine o culminare a căutării unei estetici a iluminismului, o etică, postmodernismul se ocupă de modul în care autoritatea unor entități ideale (numite metanarațiuni) este slăbită prin procesul de fragmentare, consumerism și deconstrucție. Jean-François Lyotard a descris acest curent drept o „neîncredere în metanarațiuni” (Lyotard, 1984); în viziunea acestuia, postmodernismul atacă ideea unor universalii monolitice și în schimb încurajează perspectivele fracturate, fluide și pe cele multiple.

După cum se întâmplă adesea și în cazul altor mișcări artistice, cele mai vizibile idei și trăsături ale postmodernismului se observă în arhitectură. Spațiile funcționale și formalizate ale mișcării moderniste sunt înlocuite de diverse abordări estetice; stilurile se ciocnesc și se întrepătrund, formele sunt adoptate pentru ele însele, și apar noi modalități de vizualizare a stilurilor familiare și a spațiului arhi-suficient.

Exemplele așa numite "clasice" de arhitectură modernă pot fi considerate clădirile Empire State Building sau Chrysler Building, realizate în stilul Art Deco, în cazul spațiilor comerciale, ori arhitectura lui Frank Lloyd Wright, asociată de cele mai multe ori cu arhitectura organică, sau structurile realizate de mișcarea artistică Bauhaus în materie de spații private sau comunale. În contrast, un exemplu de arhitectură postmodernă este sediul companiei AT&T (astăzi Sony) din New York, care, ca și orice zgârie-nori, este construit pe o structură metalică, având foarte multe ferestre, dar care, spre deosebire de constructiile de birouri moderniste, împrumută și elemente din diverse stiluri clasice (coloane, fronton, etc.).

 Un prim exemplu de artă postmodernă exprimată cu ajutorul arhitecturii se întinde de-a lungul porțiuni celebre pentru jocurile de noroc din Las Vegas, Nevada, așa numita Las Vegas Strip. Clădirile de-a lungul acestui bulevard reflectă numeroase perioade ale artei sau referințe culturale într-un colaj interesant, generat deopotrivă de timpul construcției, clădirile înconjurătoare și interesele comerciale (momentane sau cu bătaie lungă) ale proprietarilor.

 

Clădirea Bauhaus din Dessau, clădire și oraș care sunt îndeobște asociate cu stilul și mișcarea artistică Bauhaus, chiar dacă originea sa este în Weimar.

Arhitectura postmodernă a fost descrisă ca fiind "neo-eclectică", astfel încât referința și ornamentul s-au întors pe fațade, înlocuind stilurile fără ornamente și agresive ale modernismului, cum este spre exemplu într-o clădire din Boston, Massachusetts.

Nicholas Ray este profesor la Facultatea de Arhitectură a Universității din Cambridge și totodată un apreciat arhitect. Acesta consideră că un bun practician nu poate fi decât cel care își regândește mereu profesiunea. Acest volum ne prezintă un spirit instruit în tainele filosofiei și teoriei artelor, care critică informat bibliografia, dar și creațiile contemporanilor săi.

10 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: