Niculae Bellu (1916-1997) a urmat şcoala primară şi
liceul în Bucureşti. Începând cu anul 1937 audiază cursurile profesorilor P.P.
Negulescu, D. Gusti, Petre Andrei, M. Ralea, Mircea Florian, de la Facultatea
de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti. Şi-a pregătit teza de
doctorat în etică, pe care a susţinut-o în 1959. A predat etica la
Universiotatea din Bucureşti, unde i-au urmat cursurile 22 de serii de
studenţi.
A scris cărţile Etica
lui Kant (1974), Etos şi
contemporaneitate (1968), Morala în
existenţa umană (1989), precum şi zeci de studii despre gândirea etică a
lui Aristotel, Spinoza, Hegel, Marc, Lukacs, Marcuse. A lansat, în anii ’70,
conceptele: situaţia morală elementară,
exemplaritate şi transparenţă.
... Dacă încercăm să stabilim numitorul comun al
tuturor ideilor prezente în acest volum poate că-l putem identifica în două
concepte, între ele interconectate: cel de morală
şi cel de stânga culturală. În fapt,
Niculae Bellu s-a străduit în mod constant să apere şi să afirme principiile
unei morale universale originate în proiectul deontologic kantian. A crezut că
se poate bizui în această laborioasă construcţie teoretică pe Hegel şi Marx, în
primul rând, şi pe continuatorii notabili ai acestora. De asemenea, atent la
eşecul comunismului dar şi la excesele anti-comunismului „fără comunişti”;
încrezător în raţiune, dar şi circumspect la derivele acesteia; convins că politicul
este servit cel mai adecvat de etic numai dacă în stat şi-n societatea civilă
sunt apărate ferm valorile morale fundamentale, Niculae Bellu a fost într-o
relaţie de constantă frăţietate, în partea a doua a vieţii sale, cu ideea de
stânga culturală, după cum, în partea întâia s-a angajat în stânga politică, motivată de
antifascism.
Morala si stanga culturala
