Păreri ale unora dintre cei care au
citit în manuscris cartea.
Seria
astacând crezi că te plictiseşte la
culme devine interesantă, iar când e mai interesant o ia razna în chestii
tehnice de nu mai pricepi nimic. Poate că ăsta-i e de fapt farmecul şi valoarea
ei.
Zimţ
Original, nemulţumit
de concluziile cercetărilor incomplete, unele destul de ciudate, în legătură cu
postmodernismul, Gorun Manolescu susţine un nou punct de vedere axat pe
convingerea că, în final, mai de vreme sau mai târziu, toata lumea o să observe
inportanţa sacralităţii care va deveni paradigma dominantă în postmodernul în
care am intrat.
Constantin
Virgil Negoiţă
Ironia
PoMo şi, odată cu ea, postmodernismul sunt expuse şi deconstruite din interior.
Ce mai rămâne „după”? Un posibil răspuns - în carte.Matematica, fizica şi filosofia se împletesc
într-o lectură incitantă, cu certe valenţe literare.
Victor
Potra
Între
ironie şi nostalgie există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În
timp ce ironia propune un înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia
vorbeşte despre un trecut idealizat de pe poziţiile unui prezent mizer. Cartea
de faţă mizează pe o ironie nostalgică.
Aprilie
Geo Săvulescu
***
Dr. ing. Gorun Manolescu, specialist
şi prof. univ. consultant în IT&C a publicat, în ţară şi străinătate, peste
200 de lucrări. În afara lucrărilor de specialitate a mai publicat şi eseuri în
domeniile: ştiinţa şi filosofia informaţiei, creativitate, epistemologie
(ultima carte „Eseu despre sursele adevăratei cunoaşteri în Logica budistă”,
Cartea Universitară, 2006).