Cine deschide ultimul volum de versuri al Daniei Vasilescu, cu o superba coperta si vigniete de pictorita Mariana Macri, are senzatia ca intra intr-un peisaj rarefiat, lasand in urma zgomotele orasului, nelinistile lumii, corvezile cotidiene. Autoarea ne marturiseste de la bun inceput ca nu e poeta, dar ca ne poate lua sub aripa aceluiasi inger care ii vegheaza scrisul. Artist este numai Dumnezeul Creatiei, faurirea poemelor echivaleaza cu actul rugaciunii, de aceea intoarcerea la Cuvantul divin este prima treapta pe care o suim impreuna cu inspirata mediatoare.
Prin versurile Daniei Vasilescu razbat ecourile celor cu care ea intra in rezonanta, precum Rilke, Arghezi, Voiculescu, Daniel Turcea, Constanta Buzea, Liliana Ursu, etc. Nu sunt influente ci reverberatii ale aceleiasi teme cu variatiuni, dupa cum minunata este alaturarea scrisului ei de arta Marianei Macri, poezia, pictura si desenul urmand traiectoria ascendenta a insetatilor de absolut.
Intalnirea
Ingenunchia-voi la picioarele Tale si voi astepta
Oceanele mele argintate polei-vor drumul pana la Tine,
Cerurile inimii mele iti vor canta cuvintele Tale
Incă nespuse, de ureche de om neintelese
Lacrimile mele tese-vor covorul de perle
Pe care sandaua Ta straluci-va ca pe Tabor,
Cand vei veni in intampinarea mea, primindu-ma.
Aripile de dimineata
