O
putere de iubire atât de mare şi atât de insaţiabilă, care nu se poate mulţumi
cu nici o hrană sensibilă şi care e deasupra tuturor obiectelor asupra cărora
ea se exercită, este prin forţa lucrurilor un gaj imediat şi vizibil de care
omul dispune, pentru a înţelege că adevăratul lui obiect este nemărginirea şi
posesiunea lucrurilor în perspectiva eternităţii.
Trebuie
să fim orbi pentru a nu vedea că în sufletul omului se află o forţă care
depăşeşte cu mult toate limitele vieţii sale corporale şi care-l rezervă pentru
o viaţă şi o carieră veşnică.
Cuvintele
lui Spinoza, sentimus, experimus, nos acternos esse, sunt într-un sens
mult mai profund şi mai personal decât a putut bănui autorul Eticii,
concluzia necesară a oricărei filosofii care pătrunde câtuşi de puţin în
profunzimile fiinţei noastre şi, dacă opiniile pot să varieze asupra felului în
care concepem veşnicia, puţini sunt aceia care, cugetând un moment cu toată
seriozitatea asupra destinului omului în lume, să nu fi descoperit că el aspiră
prin toată fiinţa spre nemurire.