Gheorghe Vladutescu

Cum mureau filosofii in Grecia veche

Filosofii grecilor (şi nu numai ai grecilor şi nu doar filosofii) vor fi beneficiat de o „viaţă” de după moarte, dar murind mereu şi altfel, mereu altfel, în funcţie de timp, de loc, de raportare. Totul, se înţelege, în spaţiul imaginarului, fără de constrângeri şi rigori, sau cu alte rigori decât acelea ale „realului”.

Nu întotdeauna „morţile” imaginare sunt pe măsura staturii filosofilor şi cel mai adesea sunt fluctuante, urmând imprevizibile „traiectorii”. Nu o dată, „rele” (răuvoitoare), abia îşi maschează morala (eternă) a lui: „Una spui, alta faci”. Cele „bune” (binevoitoare) aduc însă cu hagiografia, ceea ce este firesc. De altminteri, ca şi în situaţia cealaltă, pentru că problema este de reprezentare şi de interpretare, iar nu de descriere sau redescriere. În imaginar nu se întâmpla o oglindire ori o reproducere a celuilalt plan, ci o recreare când nu o luare a lucrurilor de la început.