Filosofii
grecilor (şi nu numai ai grecilor şi nu doar filosofii) vor fi beneficiat de o
„viaţă” de după moarte, dar murind mereu şi altfel, mereu altfel, în funcţie de
timp, de loc, de raportare. Totul, se înţelege, în spaţiul imaginarului, fără
de constrângeri şi rigori, sau cu alte rigori decât acelea ale „realului”.
Nu
întotdeauna „morţile” imaginare sunt pe măsura staturii filosofilor şi cel mai
adesea sunt fluctuante, urmând imprevizibile „traiectorii”. Nu o dată, „rele”
(răuvoitoare), abia îşi maschează morala (eternă) a lui: „Una spui, alta faci”.
Cele „bune” (binevoitoare) aduc însă cu hagiografia, ceea ce este firesc. De altminteri, ca şi în situaţia cealaltă, pentru că
problema este de reprezentare şi de interpretare, iar nu de descriere sau
redescriere. În
imaginar nu se întâmpla o oglindire ori o reproducere a celuilalt plan, ci o
recreare când nu o luare a lucrurilor de la început.